1677755839 b090f99f

Oricât ar părea de cinic și de dezmăgitor, adevărul este că zonele marine protejate prin lege nu au oferit niciun fel de beneficiu populațiilor de pești și de corali care fuseseră afectate de poluare și de pescuitul industrial. La o astfel de concluzie au ajuns specialiști de la mai multe centre de cercetare din SUA, după ce au analizat situația din nu mai puțin de 111 astfel de arii protejate, din Marea Caraibilor.

Zonele au fost ținute sub observație pe o durată de 12 ani, timp în care se aștepta refacerea populațiilor de pești. Este vorba despre cel puțin 500 de specii de pești și circa 65 de specii de corali, care trăiesc în zona Riftului Mezoamerican, areal care se întinde pe mai mult de 1.000 de kilometri de-a lungul coastelor Mexicului, Hondurasului, Belizelor și Guatemalei.

 

Dat fiind faptul că formele de viață marine au fost puternic afectate în ultimele decenii, guvernele acestor țări au decis instituirea unor zone protejate, arii în care speciile în cauză să își revină în lipsa influenței antropice.

Cercetătorii care au studiat cele 111 arii protejate au însă o veste proastă. Situația nu s-a îmbunătățit, așa cum era de așteptat, și asta comparativ cu 28 de arii care nu s-au bucurat de protecție.

Cititi mai mult pe hotnews.ro

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: STIINTA & TEHNICA

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected