beijing china chinezesc e1708320406756 768x597

Mumbai a devenit capitala asiatică cu cel mai mare număr de miliardari, depăşind Beijingul, potrivit unui clasament realizat de Hurun Research Institute, transmite CNBC, citat de News.ro.

Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni
livada lucescu hotel pleiada
 
Mircea Lucescu, antrenorul român cu cele mai multe trofee, deține livada din faţa hotelului Pleiada iar recent ar fi primit şi refuzat o ofertă de 10 milioane euro pentru acel teren. Informaţia a fost aruncată pe piaţă de anturajul lui Lucescu, oameni ce au pretins că de fapt soţia antrenorului ţine să păstreze terenul de 6 hectare pe care are o livadă de cireşi.  
       
Elena “Nelly” Lucescu s-a născut şi a copilărit în Bucium, unde locuiau bunicii ei. “A stat aici în primii ani de viaţă. Tatăl ei a fost consul la Moscova. Apoi, s-au mutat la Bucureşti, unde Nelly l-a cunoscut pe Mircea Lucescu”, este varianta oficială fluturată de apropiaţi ai familiei. Aceleaşi surse susţin că Nelly a recuperat moştenirea de la părinţi în anul 2000 şi ţine morţiş să-şi adune familia la Bucium după fiecare final de campionat de fotbal, unde petrec câteva zile în mijlocul naturii.
Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni
alexe si director iasicon
Consiliul Judeţean Iaşi a anunţat duminică semnarea contractului de execuţie a lucrărilor pentru reabilitarea şi modernizarea Filarmonicii de Stat “Moldova”  Iaşi.  Cele 48 milioane lei alocate lucrării se vor duce la IASICON, firmă care pare să fie noul "aspirator" de lux a CJ Iaşi. IASICON ia astfel locul firmelor şlui Giani Canschi, cel care se afirmase în urmă cu 3 ani în rol de "portofel de aur" al CJ. Pentru că "managerul" judeţului, celebrul Tablă Alexe, a fost incapabil să producă el aceşti bani, finanţarea e asigurată de Ministerul Culturii printr-un program UE. 
Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni
adrian christescu in picioare
Mulţi dintre milionarii Iaşului au palate, superlimuzine, chiar avioane şi yachturi personale, dar foarte puţini pun preţ pe cărţi. În consecinţă, puţini investesc în biblioteci dar şi mai puţini le citesc. Excepţia care confirmă regula este Adrian Christescu, probabil cel mai mare colecţionar şi cititor de cărţi dintre toţi milionarii IaşuluiChristescu are acasă circa 5000 de cărţi, unele fiind exemplare rare, editate în urmă cu zeci sau chiar peste 100 de ani. Dragostea pentru cărţi l-a făcut să investească şi câteva sute de mii de euro într-o editură dar şi să sccrie cărţi pe bandă rulantă în ultimii ani. 
Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni
 
dascalu 1"În 2023 am avut o creştere de 10% a cifrei de afaceri faţă de 2022", a declarat marţi Oana Diaconescu, Head of Leasing IULIUS. Dacă ţinem cont că în 2022 IULIUS a avut o cifră de afaceri un pic peste 170 milioane euro rezultă că în 2023 au fost încasări directe de 190 milioane. Iar cum în astfel de afaceri randamentul înainte de plata impozitelor şi a ratelor este de minim 90% rezultă un profit brut de circa 170 milioane euro. Adică IULIUS are profit de 1.000.000 de euro la fiecare 2 zile, un nivel la care visează până şi firme mari din Occident, ce să mai vorbim de antreprenorii din România. 
     
Deloc întâmplător, acţionarul majoritar al grupului IULIUS ocupă locul 1 în topul celor mai bogaţi ieşeni (Cei mai bogaţi ieşeni - ediţia 2023 - topiasi.ro), cu o avere evaluată la 1,5 miliarde euro (detalii aici Miliardarul în euro al Iaşului - topiasi.ro).  
Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni
 
fadi portretDupă ce cumpărase masiv apartamente în plină pandemie COVID, ajungând la aproape 600 de locuinţe în Iaşi, Bucureşti, Timişoara şi Constanţa, cel mai bogat libanez din Iaşi - Fadi Ramadan - şi-a redus cu 20% acest portofoliu. Fadi a rămas cu "doar" 480 de apartamente în amintitele oraşe dar a obţinut astfel capital pentru a deschide 2 restaurante în PALAS-ul din Timişoara iar acum pregăteşte alte 3 restaurante pentru PALAS-ul din Cluj. O altă parte din bani este dedicată deschiderii unei noi clinici medicale în zona PALAS Iaşi, pe lângă cea deja deja funcţională în PALAS Campus. Bonus deja obişnuitele inginerii imobiliare ale lui Fadi cu terenuri ultracentrale (el este cel care a cumpărat terenurile pe care s-a construit PALAS Campus şi se transformă IULIUS Mall Suceava într-un nou PALAS). 
Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni
sandu proinvest cu trofeu prim plan
"În 2024 vom avea trei fabrici din platforma industrială a companiei Proinvest Group dotate cu sisteme fotovoltaice. Am bifat deja implementarea a două sisteme fotovoltaice la fabricile de Profile Speciale și de Panouri Sandwich iar acum o nouă investiție dedicată energiei verzi vizează platforma industrială de pe Strada Vatră din Pașcani, unde avem instalate liniile pentru producția Barelor și Țevilor Cromate CROMEST", anunţă cel mai puternic industriaş păşcănean, Vasile Sandu.
Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni
top 2023În ultimii ani au apărut mai multe topuri ale celor mai bogaţi ieşeni, dar indiferent de prestigiul invocat de realizatori şi priceperea lor în a evalua afaceri – în special a revistelor Capital şi Forbes – estimările au fost departe de realitate. Unele au fost mult umflate, dictate de interese de publicitate, altele diminuate (cel mai probabil din neştiinţă), iar mai toate au omis menţionarea multor nume grele din business-ul ieşean, deşi afacerile acestora sunt vizibile şi relativ uşor de cuantificat. De aceea TopIasi.ro a realizat o amplă radiografiere a economiei locale, încercând să evalueze mult mai precis averile reale ale afaceriştilor locali.
 
Criterii folosite
     
Principalul criteriu de evaluare a averilor a fost analizarea cifrei de afaceri şi a profiturilor nete din ultimii 5-10 ani, apoi înmulţirea mediei cu un coeficient ce variază la fiecare segment de piaţă (firmele de audit folosesc coeficienţi cuprinşi între 0,5 şi 22). 
      
Al doilea criteriu a fost evaluarea resurselor financiare imediate - sume cash, acţiuni, obligaţiuni, bonuri de tezaur ce pot fi valorificate în maxim o lună, iar apoi scăderea creditelor (aici am folosit date furnizate de instituţiile oficiale). 
     
Al treilea criteriu a fost evaluarea activelor la vedere, ştiute public, dar apreciate la nivelul actual al pieţei (atunci când există tranzacţii ori valori admise public drept punct de referinţă). 
     
Nu în ultimul rând am folosit informaţii neoficiale obţinute din mediul de afaceri, mediul bancar, politic şi jurnalistic, informaţii cu privire la existenţa altor resurse sau obligaţii financiare.
     
Toate acestea, puse cap la cap, au creionat un top care în mod cert e mult mai aproape de realitate decât cifrele fluturate de Capital, Forbes sau alte canale media centrale ce nu au habar de dedesubturile din Iaşi.   
Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni
 
bogdan pitigoi noiembrie 2024Bogdan Piţigoi este cel mai mare dealer auto din toată Moldova vânzând până acum peste 60.000 de maşini (numai de aici a obţinut un profit de cel puţin 120 milioane euro). S-a extins apoi în imobiliare construind 30.000 mp de birouri de lux (proprietăţi ce valorează minim 60 milioane euro). A dezvoltat apoi primul parc logistic din Moldova - Solo, la intrarea în Leţcani dinspre Iaşi - pe care l-a vândut cu un profit net de 16 milioane euro. Mai are şi alte afaceri de milioane (showroom-uri auto, hale, depozite, terenuri, restaurante). Per total are o avere de minim 100 milioane euro ceea ce-l plasează pe locul 4 în topul celor mai bogaţi ieşeni (Cei mai bogaţi ieşeni - ediţia 2023 - topiasi.ro). 
     
Pentru că nu poate sta liniştit "să-şi numere banii", Bogdan Piţigoi pregăteşte acum mari lovituri în industrie şi în logistică. Anunţă că este gata să ridice 140.000 mp de fabrici şi depozite în coasta Iaşului într-un exerciţiu spectaculos de industrializare
Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni
 
kosarom 5 deschidereÎn 2021 cel mai mare producător de carne din Iaşi a avut vânzări de 295 milioane leiîn 2022 încasările au crescut la 362 milioane lei iar în 2023 au depăşit 500 milioane lei. Oficial profitul Kosarom Paşcani, Avi-Top Războieni şi Suinprod Roman a fost de 17 milioane lei anual, dar în realitate randamentul a fost mult mai mare, grosul acoperind ratele la bănci şi investiţiile grupului. Investiţii care au ajuns la aproape 100 milioane euro în ultimii 10 ani. De altfel, ritmul de 10 milioane euro investiţii pe an se va menţine şi în perioada următoare, KOSAROM planificând deja noi investiţii de 20 milioane euro în 2024 şi 2025. 
Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni

Mai multe Articole...

  1. Cât de importantă e şcoala: un ieşean cu 3 facultăţi si un doctorat ce a durat 7 ani a ajuns la o avere de aproape 100 milioane euro
  2. Cât de mari au ajuns cei mai bogaţi evrei din Iaşi
  3. Miliardarul în euro al Iaşului
  4. Forbes zice că ieşeanul care are 2 PALAS-uri, 3 mall-uri, 2 mini mall-uri şi face profit 165 milioane euro pe an are o avere de "doar" 500 milioane euro
  5. Șeful celei mai valoroase companii din lume spune că angajează doar oameni care cred că „unu plus unu fac trei”
  6. Cea mai importantă femeie de afaceri din Iaşi
  7. Afacerile IULIUS au crescut cu 11% în 2023 faţă de 2022 şi se vede un profit de 165 milioane euro
  8. Patronul Moldova Center este aproape de a băga 50 milioane euro în buzunar
  9. Două familii extrem de bogate din Iaşi se trag în poze cu premierul Ciolacu
  10. Dedeman a inaugurat magazinul 60 care a costat 33 milioane euro
  11. A 2-a firmă 100% ieşeană care valorează minim 1 miliard de euro
  12. S-a dat oficial "verde" celui de-al 4-lea PALAS, o investiţie de 815 milioane euro. Primele 2 PALAS-uri trec deja de 2 miliarde euro
  13. Fiterman dă cea mai mare lovitură de la asocierea lui Dascălu cu miliardarii sud-africani
  14. Cel mai mare salariu din Iaşi a scăzut de la 30.000 euro la 19.000 euro brut lunar
  15. Milionarul de la Hilton a păcălit Primăria. Cheltuieli fictive cu hotelurile de la mare, decontate din asocierea de la World Trade Center Iași
  16. Al 23-lea milionar al Iaşului cumpără 152 de apartamente de lux în Mamaia. În afacere e băgat şi locul 38 din topul bogătaşilor ieşeni
  17. Fabulos: o firmă care se zbătea la limita sărăciei a ajuns fulgerător la o valoare de 729 milioane lei după ce a intrat pe mâna lui Dascălu
  18. Încă un milionar ieşean devine mogul de presă
  19. Fermierul Lungu spune că a investit 12 milioane euro în vinuri dar vinde de doar 3 milioane euro anual
  20. Se pregăteşte ceva mare-mare? Dascălu semnalează iar că e cu americanii şi că a adus statului 1 MILIARD de euro doar prin PALAS
  21. VIDEO Ce lovitură au mai dat austriecii în România: la Iaşi spun că au investit 60 milioane euro dar activele sunt de peste 200 milioane
  22. Statul român dă 18 milioane plus TVA pentru "estetica și scurgerea apelor de pe drumurile din Iași". Potul e înhăţat de locul 33 în topul bogătaşilor ieşeni
  23. Premieră în istoria topului Forbes: Cel mai bogat bărbat și cea mai bogată femeie din lume sunt din Franța
  24. Cât de mare este Dascălu: are 815 milioane euro pentru un super PALAS în centrul Constanţei. Ocazie de certificare a valorii Iulius Group la minim 1,2 miliarde euro
  25. Elon Musk și-a recuperat titlul de cel mai bogat om din lume. Ce avere are șeful Tesla
  26. Cum să faci profit 20 milioane de lei pe an deşi mistreţii îţi închid afacerea măcar o lună pe an
  27. Încă o confirmare de la Bucureşti că Iaşul are un miliardar în euro
  28. Cel mai mare antreprenor IT din Iaşi abia aşteaptă concedieri serioase la giganţii americani pentru a racola el oamenii rămaşi fără job
  29. Ban la ban trage: locul 43 din topul bogătaşilor ieşeni a luat 325.000 de euro gratis să-şi pună panouri fotovoltaice
  30. Creştere de 25% în ultimul an a celui mai important producător de vinuri pentru tineri
  31. Un medic ieşean a cumpărat, în plină pandemie, 100 de apartamente în Constanţa şi 100 în Timişoara. Avea deja 400 în Iaşi
  32. ZF evaluează IULIUS la "doar" 616 milioane euro, băncile văd cel puţin 1,2 miliarde doar pe reţeaua Iulius Mall. Per total se ajunge la 2 miliarde euro
  33. Cei mai bogați 10 oameni ai planetei din acest weekend și pasiunile lors
  34. Cei mai bogaţi moldoveni au ajuns la active de 4,4 miliarde euro
  35. "Facebook-ul" de Bahlui a bătut palma cu Microsoft
  36. Proprietarii Dedeman se îndreaptă spre un miliard de euro în imobiliare: au cumpărat șapte clădiri de birouri cu 380 de milioane de euro, deținute de CA Immo
  37. Dascălu, Apostol, Avram, Fiterman, Deleanu, Mihalache şi Hristodorescu - singurii ieşeni din Top Forbes. Bacăul şi Suceava bat Iaşul copios
  38. A făcut profit net de 93 de milioane lei în ultimii 5 ani dar susţine că firma valorează doar 72,2 milioane
  39. Războiul miliardarilor: la Iaşi a câştigat Iulius, iar la Cluj meciul încă se joacă deşi şi aici Dascălu are deja un avans mare
  40. Cel mai bogat preot din Moldova anunţă o nouă investiţie de milioane de euro
  41. Locul 6 în topul bogătaşilor: "m-am îmbogăţit de când am renunţat la carne şi brânză"
  42. Scamatorii de milionar: tatăl şomer i-a dat 300.000 de euro, soacra i-a dat 500.000 iar un evreu nascut ba în 1946 ba in 1948 i-a dat o sacosa cu 1.000,000 euro
  43. E oficial: un gigant farmaceutic din India varsă un sac imens de bani în contul celei mai bogate familii de evrei din Iaşi şi Moldova
  44. Cei mai bogaţi moldoveni vor să cumpere sediul Booking
  45. Se cauta iar la Iasi naivi cu bani de plasat pe "palate" in Dubai
  46. Apariție spectaculoasă a unuia din cei mai discreți bogătași ieșeni
  47. Truc de marketing? "Cel mai mare client al meu din România este din Iaşi şi a cumpărat apartamente de 5.000.000 euro în Dubai"
  48. Terapia confirma oficial ca ii da 24 milioane euro lui Fiterman pentru brandul Uractiv
  49. Canschi mai ia 25 de milioane pe barba lui Alexe, ajungind la aproape 170 milioane de la inceputul anului
  50. O firmă 100% ieşeană a obţinut un profit de 72 milioane lei în 2 ani de pandemie
  51. Încă 75 milioane lei de la ApaVital catre Canschi. Locul 40 în topul celor mai bogati ieseni a "scurs" 140 milioane lei în doar 5 luni
  52. O româncă îi cere unui celebru miliardar despăgubiri de 1 miliard de dolari
  53. Fiul celui de-al 35-lea milionar al Iaşului a construit cea mai puternică maşină din lume şi care costă 2.000.000 euro
  54. PALAS Campus ridică stocul de birouri al Iaşului la 370.000 mp închiriabili
  55. Ce iși mai cumpără milionarii români. Ion Țiriac adugă în galeria sa un Ford Mustang Mach 1 Coupe din 2022 unui Mustang Mach 1 din 1969
  56. ApaVital inundă cu bani - 130 milioane în doar 2 luni - o firmă din Iaşi. Patronii atacă serios topul celor mai bogaţi ieşeni
  57. Locul 27 în topul celor mai bogaţi ieşeni se bate cu Hollywood-ul
  58. Regina Maria l-a confirmat pe Adomniţei ca milionar
  59. Top cei mai bogati ieseni (11- 20)
  60. Top cei mai bogati ieseni (21- 30)
  61. Top cei mai bogati ieseni (31- 50)
  62. Top cei mai bogati ieseni (51- 72)
  63. Top cei mai bogati ieseni (73 - 126)
  64. Top cei mai bogati ieseni - extremele
  65. Un ieșean se laudă a 2-a oară în ultimii doi ani că e ”nr 1 în Europa de Sud Est”
  66. Averi ieșene de sute de milioane de euro invizibile de la București
  67. Cât de tare este Iașul la IT: doar 2 antreprenori în primii 120 cei mai bogați ieșeni
  68. Locul 33 în ultimul top al celor mai bogați ieșeni deszăpezește drumurile Iașului pentru 8,5 milioane
  69. SpaceX l-ar putea face pe Elon Musk prima persoană care are o avere de peste 1.000 de miliarde de dolari
  70. IULIUS: ”am ținut în țară 15.000 de tineri absolvenți de facultate”
  71. 50 milioane euro vs 30 milioane, așa se bat doi mari producători de vin din Moldova
  72. Cel mai mare producător de medicamente din Basarabia face fabrică și la Iași cu bani de la UE
  73. Ce lovitură: o firmă ieșeană de IT a fost vândută pentru 13 -20 milioane euro deși cifrele de business sunt mici
  74. Tim Cook va încasa 750 de milioane de dolari de la Apple săptămâna aceasta
  75. Frații Dedeman au mai ”spart” 50 milioane euro pentru o clădire de birouri la un yield de 6%, record pentru piața de profil
  76. Afacere stil Fiterman: doar 2 milioane de euro pentru un bloc cu 6 etaje lângă sediul SRI
  77. Cheșcu plînge în BZI că a băgat 10.000.000 euro într-o clădire de birouri dar de mai mult de un an nimeni nu-l întreabă măcar cât costă 1 mp
  78. Investiție seed de 2,5 milioane euro într-un marketplace românesc de influenceri locali. Daniel Dines, fondatorul UiPath, este printre investitori
  79. Milionar ieșean, amendat cu 20.000 de euro pentru o clădire de la malul mării. La Iași, Poliția Locală îi „gâdilă” pe imobiliari
  80. Dascălu are un portofoliu de 1,2 miliarde euro acum, fără PALAS Campus, UBC 0 Timișoara dar mai ales fără București
  81. John McAfee, creatorul antivirusului care îi poartă numele, s-a sinucis într-o închisoare din Barcelona, el riscând extrădarea în SUA
  82. Magnatul financiar Warren Buffett a demisionat de la Fundația Bill și Melinda Gates
  83. Cine este Melinda Gates de România: Alexandra Dines, soţia celui mai bogat român, militează pentru „creşterea nivelului educaţional” din România prin UiPath Foundation
  84. Cum a ajuns eMAG să fie vândut pe un colț de șervețel?
  85. Afacerea Romexpo | Cine pierde și cine câștigă după reexaminarea proiectului
  86. Constantin Duluțe, care a creat cel mai mare producător agricol din România, vândut ulterior fondului arab de investiții Al Dahra, s-a asociat cu investitori imobiliari puternici pentru o nouă afacere
  87. 2 miliardari în euro urgentează investiții de sute de milioane la Iași
  88. Cel mai bogat român a ajuns la o avere de 9,5 miliarde dolari
  89. Cum au făcut zeci și sute de milioane de euro în ultimii 25 de ani 7 tineri sportivi din Iași - lecție pentru tinerii de azi
  90. Un milionar ieșean investește în afaceri pe litoral: restaurant de lux în cea mai fițoasă zonă din Mamaia
  91. Prăbușire la 10% în aprilie 2020, apoi revenire la 50% în august 2020 iar la finalul anului un boom de 15 milioane euro - saga unui mare milionar ieșean
  92. Istoria UiPath - prima companie născută în România listată pe Bursa de la New York
  93. Banca Mondială sugerează că PALAS valorează acum minim 696 milioane euro
  94. De azi un român are oficial 6,1 miliarde dolari
  95. Viteză nebună pe cel mai mare șantier civil din Iași și din țară: PALAS Campus a ajuns la etajul 6 și a montat o pasarelă de 123 tone (2)
  96. Cadouri de zeci de milioane de euro făcute de marii agricultori ai Iașului copiilor lor
  97. A știut Cepalis de ce vinde: fabrica fanion e închisă temporar"
  98. Ce salariu are unul dintre cei mai bine plătiţi directori executivi din lume: Denise Coates, CEO-ul agenţiei de pariuri Bet365, îşi reconfirmă titlul de cea mai bogată femeie din Marea Britanie
  99. Chimcomplex, firma lui Stefan Vuza, a înregistrat în 2020 un profit net de 95 de milioane de lei
  100. Miliardarul care detine ProTV a murit intr-un accident de elicopter in Alaska. Petr Kellner era cel mai bogat om din Cehia

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected