livada lucescu hotel pleiada
 
Mircea Lucescu, antrenorul român cu cele mai multe trofee, deține livada din faţa hotelului Pleiada iar recent ar fi primit şi refuzat o ofertă de 10 milioane euro pentru acel teren. Informaţia a fost aruncată pe piaţă de anturajul lui Lucescu, oameni ce au pretins că de fapt soţia antrenorului ţine să păstreze terenul de 6 hectare pe care are o livadă de cireşi.  
       
Elena “Nelly” Lucescu s-a născut şi a copilărit în Bucium, unde locuiau bunicii ei. “A stat aici în primii ani de viaţă. Tatăl ei a fost consul la Moscova. Apoi, s-au mutat la Bucureşti, unde Nelly l-a cunoscut pe Mircea Lucescu”, este varianta oficială fluturată de apropiaţi ai familiei. Aceleaşi surse susţin că Nelly a recuperat moştenirea de la părinţi în anul 2000 şi ţine morţiş să-şi adune familia la Bucium după fiecare final de campionat de fotbal, unde petrec câteva zile în mijlocul naturii.
 
Nu se ştie cine a făcut oferta de 10 milioane euro
     
Fostul portar al naţionalei de fotbal şi apoi director la Pli Iaşi, FLorin Prunea, a confirmat săptămâna trecută existenţa ofertei de 10.000.000 euro dar nu a vrut să spună de unde ar fi venit banii. S-a fluturat doar vag ideea de "rechini imobiliari". 
     
Cum terenul e fix în faţa hotelului Pleiada bănuiala nr 1 îl vizează pe proprietarul singurului hotel de 5 stele din Moldova. Însă de vreo 3 ani Cristin Zămosteanu  e mai puţin "dezinvolt financiar" ca în anii 2005-2020, aşa că e greu de crezut că el ar fi făcut oferta de 8 cifre. 
 
lucescu tricolor
 
Lucescu mai are şi alte active la Iaşi
     
Mircea Lucescu are de 40 de ani câteva rădăcini la Iaşi. A avut aici o fabrică de încălţăminte pentru bărbaţi, “Pitti Shţs”, care însă a dat faliment, a avut câteva mici proprietăţi imobiliare şi s-a implicat în multe acte de caritate destinate persoanelor nevoiaşe din Iaşi. 
     
În urmă cu 40 de ani, când antrena naţionala de fotbal A României l-a promovat acolo pe un fotbalist de la Iaşi - Damaschin II - deşi Poli juca în divizia B. 
     
După 1990 Mircea Lucescu a antrenat mult în Italia ajungând, la un moment dat la celebra Inter Milano (pe atunci juca acolo brazilianul Ronaldo), apoi s-a dus la 2 din cele mai mari cluburi turceşti, a fost apoi 12 ani la Sahtior Doneţk după care a fost scurt timp la Zenit Sankt Petersburg.
     
Ca urmare a acestor contracte Mircea Lucescu a primit salarii de 37 milioane euro, conform presei sportive, iar în 2010 a figurat între primii 100 de antrenori ai lumii (locul 41) din primul deceniu al secolului XXI (2001-2010). 

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected