
Tratarea anevrismelor cerebrale pe cale minim invazivă este posibilă în cadrul Spitalului Arcadia din Iași prin embolizare, o procedură de radiologie intervențională care se realizează printr-o tehnică asemănătoare angiografiei, în condiții sigure pentru pacient, sub anestezie generală.

În lupta cu kilogramele suplimentare, succesul real înseamnă o perioadă cât mai lungă, fără recăderi. Dietele hipocalorice și activitatea fizică eficientă sunt cele mai importante arme în războiul contra obezității. Studiile arată însă că dietele hipocalorice foarte restrictive fac mai mult rău decât bine. Ele nu doar că nu pot fi menținute, dar, la final, duc la o acumulare și mai mare de kilograme în plus. Medicii nutriționiști arată care strategii de pierdere în greutate sunt cele mai eficiente.

Vorbim atât de mult despre ce să conțină farfuria noastră încât uităm și alte aspecte foarte importante când vine vorba despre mâncat. Relația noastră cu mâncarea este una care cuprinde foarte mulți pași. De la momentul în care deschizi frigiderul până speli farfuria, sunt foarte multe etape foarte importante care dau mâncării valoarea ei nutritivă legitimă.


Dr. Adnana Dina Toma Jaramani, medic primar Chirurgie pediatrică, Arcadia
Hipospadiasul reprezintă o malformație peniană complexă, cu care se nasc unii băieți, care poate interfera cu urinatul și ulterior cu activitatea sexuală în viața de adult, în asociere cu un aspect inestetic.
De regulă, la pacienții la care sunt necesare operații chirurgicale corectoare, se intervine în primii ani de viață, până când copilul intră în colectivitate. Din păcate, în anumite situații, aceste intervenții chirurgicale sunt temporizate, pacienții ajungând să aibă atât probleme de natură fiziologică, cât și psiho-emoțională.

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…