
Relația de încredere pacient-medic este „zdruncinată” în România, fiind vorba despre un fenomen care a început în urmă cu mulți ani, dar s-a accentuat și mai mult în timpul pandemiei și după aceasta, iar refacerea acestei relații de încredere trebuie să fie unul dintre obiectivele Colegiului Medicilor, declară, într-un interviu acordat HotNews.ro, președintele CMR, prof. dr. Daniel Coriu. Doi dintre cei mai importanți pași care ar trebui făcuți pentru refacerea încrederii românilor sunt reformarea Colegiului Medicilor, dar și o nouă lege a malpraxisului, deoacere actuala lege „nemulțumește atât medicii, cât și pacienții”, arată, în interviul acordat HotNews.ro, președintele CMR, Daniel Coriu.
Prof. dr. Daniel Coriu este medic primar hematolog și directorul Centrului de Hematologie și Transplant Medular al Institutului Clinic Fundeni din București. Este doctor în științe medicale, iar în octombrie 2020 a fost ales președintele Colegiului Medicilor din România.
Multă lume crede, în România, că atunci când există acuzații de malpraxis din partea unui pacient sau a rudelor sale la adresa unui spital sau a unor medici, decizia de constatare a malpraxisului trece pe la Colegiul Medicilor, iar Colegiul ar avea tendința să îi apere pe medici. Este un mit, spune Daniel Coriu.

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…