Proinvest Group Pascani a obținut în ultimii ani profituri constante de 1,5 milioane euro anual. Grație acestor performanțe și a dezvoltării continue a afacerii, patronul Vasile Sandu ocupă locul 40 în ultimul top al celor mai bogați ieșeni (
Topul celor mai bogați ieșeni: la 30 de ani de la Revoluție cel puțin 114 ieșeni au o avere de minim 5.000.000 euro - topiasi.ro),
cu o avere de 18 milioane euro.
Abia după 1 an au renunțat la job-urile de dinainte de a deveni patroni
Ca orice afacere mică, de familie, care apare la începutul anilor 2000, Proinvest Group SRL n-a avut, la început, niciun angajat. Soţii Vasile şi Petronela Sandu nu au renunţat la locurile stabile de muncă pe care le aveau la o firmă locală din Paşcani.
„În aprilie 2001 am renunţat la calitatea de angajat şi am început să lucrez exclusiv pentru compania nou înfiinţată“, a povestit în 2017 Vasile Sandu. „Obiectul de activitate iniţial a fost servicii de proiectare în construcţii, una din puţinele activităţi care se putea face fără capital de lucru“, explica el. Mărturiseşte că a fost încurajat să devină „privat“ de potenţialul care exista la acea vreme în piaţa de proiectare. „Capitalul necesar iniţial a fost nesemnificativ. Paşii următori au fost mai dificili, după ce am intrat în zona de producţie. Însă am profitat de o perioadă propice pentru accesarea de credite şi am dezvoltat compania. Cu alte cuvinte, am avut noroc“, mărturiseşte acesta. Totuşi, îşi arogă unele merite, spunând că, pe lângă noroc, a avut ambiţie şi talent. „Pentru a reuşi este nevoie de aceste trei ingrediente“, adaugă Vasile Sandu.
După 6 ani au făcut prima investiție mare - 1.000.000 euro
„Anul 2003 a fost unul extrem de important pentru că reuşisem să acumulez suficient capital pentru a începe producţia de tâmplărie PVC“, îşi aminteşte antreprenorul. Doi ani mai târziu, activitatea de producţie se extinde la structuri metalice. Momentul definitoriu a fost, în schimb, în anul 2006 „când am realizat prima mea investiţie, de un milion de euro, în condiţiile în care cifra de afaceri era de 900 de mii de euro. Am reuşit acest lucru printr-un credit de investiţii pe 10 ani de la BCR“, a explicat omul de afaceri. De atunci, cu aceeaşi instituţie de credit a derulat proiecte de dezvoltare de peste 30 de milioane de euro.
Astăzi, după 20 ani de dezvoltare în domeniul prelucrării oţelului, „Proinvest Group a ajuns o companie multiprodus, care dezvoltă, produce şi comercializează o gamă diversă de componente şi sisteme din oţel pentru construcţii, inginerie şi industrie, de la simple componente pentru construcţii şi până la scule şi componente de înaltă precizie“, spune Vasile Sandu, cu mândrie.
BOSH le-a pus în cont 60 milioane euro
Antreprenorul recunoaşte că firma sa a trecut fără nicio „zgârietură“ peste criza economică declanşată în 2009 „datorită furnizorilor de materii prime şi instituţiei de credit cu care lucrăm“. Un alt moment cheie, poate cel mai important, a fost în anul 2012 când „Bosch Rexroth ne-a acordat şansa să intrăm pe piaţa de produse industriale, prin înfiinţarea unei fabrici de la zero, care să producă profile speciale pentru tehnica liniară. Avem un contract până în anul 2021, în valoare de aproximativ 60 milioane de euro. Fabrica este singura de profil din Estul Europei şi printre puţinele din UE“, explică antreprenorul.
Vrea să ajungă la 1000 de angajați
O altă resursă indispensabilă pentru business este cea umană. „Cu aproape 500 de angajati, avem o mare responsabilitate faţă de ei şi familiile lor. Noi, antreprenorii, vedem mai mult faţa umană a unei afaceri şi mai puţin profitul“, spune Vasile Sandu.
Acesta mărturiseşte că multinaţionalele şi statul fac concurenţă neloială firmelor autohtone în ceea ce priveşte salarizarea. „Ne străduim să oferim mai mult, respectiv un nivel de salarizare decent, continuitate şi viaţă de familie“, adaugă acesta. Ca toţi antreprenorii, se confruntă cu migraţia forţei de muncă. „Vom continua angajările urmând să ajungem la 1.000 de salariaţi în 2020“, explică antreprenorul. În acest sens, peste 300 de elevi din Paşcani şi împrejurimi fac practică în fabricile Proinvest Group SRL.
Are 8 fabrici în Pașcani și în jur, acum face un parc industrial
Proinvest Group din Paşcani a investit în 2019 aproape 10 milioane euro într-o fabrică de panouri sandwich termoizolante. Fabrica face parte dintr-un parc industrial amplasat pe un teren de 20 de hectare cumpărat în 2018 la marginea Pașcaniului. Capacitatea fabricii va fi de 2,5 milioane de metri pătraţi de panouri sandwich anual.
Proiectul Proinvest de la Stolniceni Prăjescu este primul parc industrial privat 100% ieșean
Contracte spectaculoase din Islanda
Proinvest Gorup anunta la mijlocul lui august 2018 ca a obtinut un nou contract record în Islanda - 7.000.000 euro. Prin acest contract romanii au construit acolo un depozit frigorific pentru produse alimentare cu o amprentă la sol de 11.000 mp și cu înălțimea de 36 m, peste 2.300 tone de structură metalică fiind livrate din Pașcani pe insula nordică. De asemenea, au fost livrate și alte produse, cum ar fi tablă cu profil înalt, profile zincate, panouri cu vată minerală, panouri cu PIR și organe de ansamblare. Proiectarea și montajul sunt realizate tot de Proinvest Group, fiind cel mai important proiect de construcții din istoria de aproape 20 de ani a companiei, executat aproape integral cu produse din portofoliul Proinvest Group.
Anterior au facut un hangar pentru avioane
Proinvest a intrat mai de mult pe piata din Islanda, avind deja in portofoliu finalizarea cu succes a unui hangar pentru compania aeriană islandeză Icelandair. In acest moment firma pascaneana are în desfășurare în Islanda alte două proiecte, mai mici, de hale metalice, pentru care se asigură proiectarea, execuția tuturor componentelor și montajul cu echipe proprii de montaj.
A reinviat Fortus-ul din Pascani
O intițiativă extrem de interesantă a lui Vasile Sandu fost cumpărarea în 2016, pentru circa 1,2 milioane de euro, a fabricii Scudas, intrată în faliment în 2012. Tranzacţia i-a adus 40.000 de metri pătraţi de teren, 20.000 de metri pătraţi de hale de producţie, 400 de utilaje marca Scudas, precum şi portofoliul de produse şi clienţi al companiei intrate în faliment. Scudas a fost pusa in functiune in 1984 si a produs scule, portscule si accesorii pentru masini-unelte pana in anul 1990, avand in perioada de varf 2.500 de angajati.
Alta realizare remarcabila Proinvest: a produs si montat o fabrică nouă din coasta Iașului
Peste 300 de tone de structură metalică, 10.000 mp de tablă cutată pentru acoperiș, 10.000 mp de panouri sandwich din vată minerală rezistente la foc și accesoriile necesare pentru un montaj de calitate au fost produse și livrate in vara 2017 de Proinvest Group pentru noua fabrică BMT Aerospace din Iași. În hala amplasată pe Şoseaua Iaşi-Tomeşti nr. 33 se desfasoara acum activităţi de prelucrări mecanice, procese chimice de tratare a suprafeţelor, tratamente termice şi termochimice, montaj, instalaţii industriale şi de transfer.
A devenit oficial nr 1 național la 2 capitole
Pe 1 mai 2018 Proinvest Group anunța că a fost recunoscut oficial ”singurul producător de parapeți rutieri din România testați conform standardelor europene! Priviți cele mai recente teste!", anunta compania. Anuntul este insotit de un filmulet video care arata ce parapeti inovatori se fabrica la Pascani. Aceeasi companie anunta ca ca este si singurul producător din România de cuțite pentru debitat tablă profilată.