Ierarhia celor mai puternice ţări din lume, potrivit puterii economice, a rămas mai mult sau mai puţin neschimbată în ultimii ani, Statele Unite ale Americii fiind pe primul loc. Însă topul celor mai bogaţi lideri stabileşte cu totul alte ierarhii, iar averea preşedintelui american Barack Obama nici măcar nu rivalizează că deţinătorii primelor zece locuri.
Veşnic perdant în politică, indiferent de partidul în care a fost, dar şi în afaceri, ieşeanul Dan Cârlan a dat lovitura vieţii: va gestiona un proiect uriaş, Hidrocentrala Tarniţa, unde chinezii vor investi 1,2 miliarde de euro, prin firma Sinohydro Corporation.
Dacă te-ai gândit vreodată ce se poate întâmpla cu averea celui mai bogat om din lume, trebuie să afli povestea dinastiei Nizam din Hyderabad. Atenţie, însă: nu este una cu final fericit.
Top 300 Capital ediția 2013 oferă noi monumente de prostie bucureșteană. Fără să aibă habar cum stă de fapt economia ieșeană, Capital face un top 300 de tot râsul în care fie nu apar bogătași deja celebri ai Iașului, fie apar unii cu averi umflate (ex: Adrian Butucă) sau unii care nu sunt decât oameni de paie (ex: George Ivănescu este de fapt contabilul lui Iulian Dascălu nu multimilionar).
"Deşi pare ferm în ceea ce priveşte ideea de a nu vinde niciunul dintre mall-urile pe care le deţine (două la Iaşi şi câte unul în Timişoara, Cluj şi Suceava), pentru dezvoltatea viitoare a afacerii, Iulian Dascălu se declară dispus să accepte parteneri", scrie săptămânalul Capital în cadrul unei prezentări ultralaudative a lui Iulian Dascălu.
Imperiul fostului miliardar Eike Batista, care aspira la poziţia de cel mai bogat om al lumii, s-a prăbuşit oficial.
12 oameni de afaceri din Iaşi intră în 2013 în Top Forbes România. Primul este Iulian Dascălu (PALAS şi Iulius Mall) - cu o avere estimată la 90 milioane euro, urmat de Constantin Comănescu (Remat, COMBETON, Pieta ş.a.)- 27 milioane euro, Dan Fitterman şi familia sa (spitalul şi policlinicile Arcadia, fabrica de medicamente Fiterman Pharma, clădiri de birouri, LIttle Texas) - 25 milioane euro.
Frank Timiş, cel mai bogat român potrivit ultimei ediţii a Top 300 Capital, a semnat un acord cu guvernul nigerian care îi garantează patru autorizaţii de explorare minieră în cele mai mari depozite de uraniu din lume.
Într-un Iaşi în care industria e cvasiinexistentă iar economia locală depinde înspăimântător de mult de stat, există şi afaceri private ce pot oferi angajaţilor buni salarii de nivel occidental. Mogulul local al IT-ului, Gabriel Mardarasevici este un astfel de exemplu.
De departe cel mai mare randament de business dintre firmele ieșene se înregistrează la Fitterman Pharma - 32,5 milioane lei profit la mai puțin de 120.000.000 lei cifră de afaceri. Cel mai mare profit în cifre absolute obținut în 2012 la Iași este în dreptul fabricii americane de lângă Metro, Delphi Diesel Systems, firmă ce a câștigat anul trecut puțin peste 190.000.000 lei. Aceeași fabrică este și cel mai mare angajator din economia Iașului, având la sfârșitul lui 2012 aproape 2100 de angajați.

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…