Germania va deveni, începând cu 1 noiembrie, prima ţară europeană care va legaliza posibilitatea de a înscrie termenul "sex nedeterminat" pe certificatul de naştere al bebeluşilor, a anunţat The Guardian, citând cotidianul Süddeutsche Zeitung.

Citeste mai multe articole din: STIINTA & TEHNICA

Microsoft va inceta sa ofere suport pentru “batranul” XP. Din aprilie 2014, cei care inca mai folosesc sistemul de operare vor fi lasati la mila hackerilor.

Citeste mai multe articole din: STIINTA & TEHNICA

Nokia şi HTC trec prin perioade dificile, însă poziţia lor pare de-a dreptul încurajatoare atunci când privim direcţia în care se îndreaptă BlackBerry. După lansarea mult întârziată a platformei BlackBerry OS 10 şi a primelor terminale care o folosesc, compania nu a obţinut decât performanţe mediocre şi a hotărât, în al doisprezecelea ceas, să-şi anunţe disponibilitatea pentru un parteneriat sau chiar o vânzare.

Citeste mai multe articole din: STIINTA & TEHNICA

Economia rusă este mai puternică decât a fost vreodată, iar avantajul major de care se bucură este că americanii o subestimează şi o consideră nimic altceva decât o fostă superputere, spun economiştii platformei zerohedge.com, care au realizat un top al motivelor pentru care ruşii se apropie cu repeziciune de cea mai mare economie a lumii.

Citeste mai multe articole din: STIINTA & TEHNICA

O firmă din Marea Britanie pune la dispoziţia clienţilor instăriţi posibilitatea inchirierii unui Bugatti Veyron in schimbul unei sume considerabile de bani.

Citeste mai multe articole din: STIINTA & TEHNICA

Datorită capodoperelor unice expuse, cele mai faimoase muzee ale lumii reuşesc să atragă milioane de vizitatori anual, localnici sau turişti din toate colţurile lumii. IMOPEDIA.ro prezintă clasamentul celor mai vizitate muzee din lume în anul 2012, conform datelor BBC.

Citeste mai multe articole din: STIINTA & TEHNICA

Mai multe Articole...

  1. Cercetătorii pot folosi urina pentru a ne creşte la loc dinţii
  2. Polul Nord s-a transformat intr-un lac imens : imaginile care arata cum a ajuns "varful lumii"
  3. Ce au gasit acesti oameni in legumele si fructele culese. Motivul pentru care au mutatii ciudate
  4. Internet de 100 de ori mai rapid, o minune tehnologica realizata cu ajutorul grafenului
  5. Anunţul cercetătorilor: pe câte planete din galaxia noastră ar putea exista viaţă
  6. Vestea care zguduie lumea auto: Mercedes îşi va echipa maşinile cu motor de Logan
  7. Misterul tunelului extraterestru de la Iasi
  8. Adevărul: Ştefan cel Mare s-a proclamat ţar şi a făcut blatul cu turcii, nu a fost "atletul creştinătăţii"
  9. Chinezii au inaugurat o construcţie colosală. Este de trei ori mai mare decât Pentagonul
  10. VIDEO:Maşina amfibie, soluţia pentru ultimele ploi?
  11. Ce-ai făcut ieri? Oamenii de ştiinţă pot afla scanându-ţi creierul
  12. Specialiştii de la Universitatea Gheorghe Asachi din Iaşi au creat un generator care ar putea ieftini mâncarea!
  13. Construiesc un rollercoaster atat de inalt, incat au nevoie de aprobarea Federatiei Aviatice
  14. Au fost dezvăluite planurile pentru cel mai ambiţios proiect ştiinţific din istoria omenirii!
  15. Vimeo vs. Youtube. Ce avantaje oferă fiecare
  16. Norman Borlaug - cel care a salvat de la moarte un miliard de oameni
  17. Secretele celui de-al treilea ochi
  18. Facebook, la 1 an de la listarea la bursa. Valoarea companiei a scazut enorm
  19. Un bolid unic pe străzile din România: Primul McLaren înmatriculat pe piaţa locală. Atinge suta în 3,1 secunde şi o viteză maximă de 333 km/h
  20. Apa pe Luna! Rocile aduse de misiunile Apollo pot dezlega misterul formarii unicului satelit natural al Pamantului
  21. Concluzii îngrijorătoare ale NASA în privinţa schimbărilor climatice. Cât de mult va ploua în următorii 100 de ani
  22. Facebook a pierdut cateva milioane de vizitatori lunari in cele mai mari piete. Unii s-au plictisit de retea si vor o experienta noua
  23. Dispozitivul care îţi permite să îţi deschizi e-mail-ul prin puterea gândului
  24. Parola cel mai greu de spart: un gând
  25. O picătură de sânge îţi spune dacă vei avea cancer. Analizele se fac la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi
  26. Descoperirea care va revoluţiona planeta: o nouă metodă prin care energia regenerabilă poate fi obţinută ieftin şi nepoluant
  27. Cum afli dacă ai telefonul VIRUSAT
  28. A fost inventat ecranul care produce nu doar imagini, ci şi mirosuri
  29. Descoperire importantă în Catedrala din Roman, făcută după 30 de ani
  30. Copii mici cu părinţi cărunţi: ce înseamnă pentru societate faptul că oamenii au copii tot mai târziu în viaţă?
  31. Reuşită extraordinară: o nouă metodă permite vindecarea leucemiei!
  32. Studenţii informaticieni din Iași sunt învăţaţi să dezvolte aplicaţii Web
  33. Particula lui Dumnezeu, aproape confirmata. Cercetatorii sunt 99% siguri ca au gasit-o
  34. Viitorul se vede pe ecran: cum va arăta comuniunea om-tehnologie în următorii ani (VIDEO)
  35. VIDEO: Cel mai înalt teren de fotbal din Europa oferă o privelişte spectaculoasă a Alpilor
  36. Reuşită extraordinară: în premieră mondială, un bebeluş a fost vindecat de SIDA!
  37. Noul sef Yahoo interzice lucrul de acasa dupa program din motive de securitate
  38. Roboţii pe scenă: teatrul de păpuşi în varianta hi-tech (VIDEO)
  39. Descoperirea bosonului Higgs oferă indicii despre modul în care Universul nostru va înceta să existe
  40. 19 clickuri, viteza maxima prin care ajungi de la un capat la celalalt al Internetului
  41. Reuşită fără precedent în istoria medicinei: un virus modificat genetic distruge cancerul!
  42. Companii din SUA ar putea ajunge foarte rapid sfidator de bogate
  43. Amorurile care au zguduit Iaşiul. De la Marghioliţa lui Roznovanu la îngerul blond al lui Eminescu şi până la idila Tessei Dunlop cu tânărul Vlad
  44. Regele smartphone-urilor. iPhone 5 şi Galaxy S III pălesc în faţa lui
  45. Elicea vieţii - cea mai mare descoperire ştiinţifică a secolului XX
  46. Povestea celui mai mare hotel din lume, pe care nimeni nu l-a folosit
  47. STUDIU ULUITOR: Mâncarea irosită ar putea hrăni 868 de milioane de oameni pe an
  48. Ce a aparut prima data, oul sau gaina? Dilema s-a rezolvat (VIDEO)
  49. SRI: "Octombrie Rosu", cel mai puternic atac cibernetic la adresa Romaniei, in ultimii 20 de ani
  50. Cel mai mare om de pe pamant
  51. Astronomii au descoperit o planetă aproape identică cu Pământul
  52. Toyota si Audi aduc la CES 2013 primele masini care se conduc singure (VIDEO)
  53. Ce soluție s-a găsit pentru lipsa locurilor de parcare: maşina care se pliază (VIDEO)
  54. De ce 2012 a fost cel mai bun an din istoria omenirii
  55. Cel mai mare mall din lume: 100 de hoteluri, zone rezidentiale si gradini mai mari decat Hyde Park
  56. TOP Descoperiri in stiinta 2012
  57. Fotografia de 2 miliarde de pixeli cu vârful Everest
  58. Începând cu 1 ianuarie 2013, fumatul va fi interzis în spaţiile publice
  59. Cea mai lungă linie feroviară rapidă din lume va concura cu avioanele
  60. Video unic in lume! Dupa ce vezi asta o sa incepi sa crezi ca sfarsitul lumii chiar se apropie - O bucata de gheata de dimensiunea Manhattan-ului se prabuseste in Ocean
  61. Foamea de energie creează coloşi: Top 10 cele mai scumpe proiecte energetice din istorie
  62. Cel mai frumos video de Craciun. Te va face sa privesti altfel sarbatorile (VIDEO)
  63. Lansări de carte la Muzeul Sadoveanu
  64. Yahoo! Messenger se schimba. Ce NU vor mai putea face utilizatorii
  65. Povești necunoscute despre Alexandru Ioan Cuza, domnitorul care se deghiza şi bea cu oamenii de rând
  66. România, ţara sturionilor şi a icrelor negre
  67. Descoperirea făcută de americani într-un lac îngheţat din Antarctica. "Tot ce ştiam despre viaţa noastră se schimbă"
  68. Energia de toriu este viitorul sectorului energetic?
  69. Machu Picchu: Imaginea cu cea mai mare rezoluţie din lume
  70. Cel mai mare anaconda din istorie (VIDEO)
  71. Nokia cade pe locul 7 pe piata smartphone-urilor. Cine e pe prima pozitie
  72. Cat costa noul Logan
  73. Cum arata noul Logan(VIDEO)
  74. Cel mai tare supercomputer din lume face 20.000.000 de MILIARDE de operatii pe secunda
  75. Eveniment ingineresc de excepţie la Iaşi
  76. Ingineri din 24 de ţări vin joi la Iaşi
  77. Asa arata internetul (VIDEO)
  78. Topul tabletelor care costă până la 1.200 de lei
  79. Descoperirea istorică lângă România. Miza: zeci de miliarde de euro din Marea Neagră
  80. El este omul care a salvat lumea: Povestea marinarului care a impiedicat izbucnirea celui de-Al Treilea Razboi Mondial
  81. Au aparut automatele unde iti poti vinde telefonul. Primesti banii pe loc
  82. Probleme pentru iPhone 5: Sistemul de hărţi e la pământ
  83. A inceput noul an scolar. Cele mai tari gadgeturi de pus in ghiozdan
  84. Yuri Gagarin, primul om care s-a aventurat dincolo de "ultima frontiera", in spatiul cosmic
  85. Justin Capra, romanul care a inventat masina ce consuma 0,5 litri la 100 km
  86. Ei sunt viitorii 15 pusti miliardari de pe Pamant! Inventiile cu care vor cuceri in timp record lumea
  87. Supermemoria - oamenii care nu pot să uite
  88. 40 de ani pe planeta Marte. Cum a inceput marea aventura a explorarii Planetei Rosii
  89. Cum ne influenţează luna naşterii destinul
  90. Inventia care revolutioneaza internetul. O parola atat de sigura, incat nu o cunosc nici cei care o utilizeaza
  91. Top 50 al celor mai mari mine şi zăcăminte de aur din lume. Pe ce loc se află aurul României. Estimările rezervelor de la Roşia Montană, Bucium şi Certej
  92. Cand a aparut si cat a costat primul televizor din lume
  93. Cele 9 vieti ale tehnologiei. Cum ne poate ajuta sa traim mai mult si sa fim mai sanatosi
  94. Cât de inteligenţi erau românii în anii '40 şi care este situaţia acum?
  95. Au fost declasificate dosarele secrete britanice despre OZN-uri
  96. Când vor ajunge oamenii din nou pe Lună?
  97. VIDEO: Un american a parcurs aproape cinci milioane de kilometri cu un Volvo din 1966
  98. Hiroo Onoda: locotenentul-samurai din junglele filipineze
  99. Acesta este cel mai mare crater produs de un meteorit pe Pamant
  100. Motivul pentru care a fost construit misteriosul monument de la Stonehenge a fost descifrat

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected