Candidatul prorus la Președinția României, Călin Georgescu, ar fi urmat să fie extras din țară printr-o angajare fictivă în Viena de către persoane care apar în anturajul lui Mihai Chirica. Fuga lui Georgescu ar fi fost pusă la cale de Constantin Dănuț Hanț, om de afaceri din Viena, soțul Laurei Daniela Hanț, președinta Asociației ”Mihai Eminescu”. Laura Daniela Hanț s-a pozat alături de Mihai Chirica în 2017, a devenit cetățean de onoare al municipiului Iași în 2019 iar în 2024 îi făcea campanie deșănțată lui Chirica înainte de alegerile pentru Primăria Iași.
Chirica nu e la prima legătură dubioasă cu persoane apropiate Moscovei. În iulie 2021, la scurt timp după victoria colosală a taberei pro-europene la alegerile parlamentare de la Chișinău, a venit la Iași ”bașkana” Găgăuziei, Irina Vlah, care s-a oprit direct în biroul de la Primărie al lui Mihai Chirica. A doua zi Chirica se pretindea că discuția cu omul Moscovei ”s-a axat pe schimbul de experiență în atragerea investițiilor în industrializarea economiei și dezvoltarea sectorului IT, precum și pe elaborarea și implementarea proiectelor cu finanțare din fondurile Uniunii Europene”. Dar de ce ar interesa-o pe ”bașkană” cum e cu fondurile UE din moment ce Găgăuzia nu e și nici nu va fi curând membră a UE? Este clar deci că Mihai Chirica a mințit cu privire la scopul vizitei. Așa cum a ascuns atunci adevărul a făcut-o și acum când a refuzat să explice relația sa cu omul care se pregătea să-l extragă din România pe rusofilul Călin Georgescu, deși acesta din urmă este sub control judiciar. 
DNA Iași a dezvăluit din greșeală o parte din SISTEMUL pro Rusia și pro Călin Georgescu
O anchetă DNA Iași asupra unui fermier din Vaslui - Fănel Bogos - arată că acesta din urmă a ”investit” 1,5 milioane euro în generalul SIE în rezervă Nicolae Iana, fostul general în rezervă SRI Nicolae Anghel, fostul ofițer SRI Silviu Ularu-Pîrvu și fostul procuror militar DNA Vasile Doană. Cu ajutorul acestora a încercat să-l schimbe din funcție pe șeful Direcției Sanitar Veterinare Vaslui care refuza să-i avizeze despăgubiri de 13 milioane lei. Bucățica din SISTEM devoalată de DNA l-a introdus pe fermierul vasluian în biroul premierului Ilie Bolojan, arată înregitrările.
În cursul supravegherii tehnice a fost înregistrată o convorbire între fostul ofițer SRI Silviu Ularu-Pîrvu și soția lui, Ecaterina Ularu-Pîrvu, căreia îi povestește despre contextul angajării fictive a lui Georgescu de către Constantin Dănuț Hanț special pentru a-i permite ”președintelui ales” să fugă din România:
”Costi l-a angajat pe Georgescu în Austria la firmă că ăștia nu-i dădeau voie să plece din țară și face notificare acuma că știi, n-au voie conform legii, să-ți interzică dreptul la muncă, știi? .. și i-a făcut hârtie Costi că e așteptat la servici în Austria!”, scrie G4Media.
Silviu Ularu-Pîrvu continuă să-i povestească soției despre cum Constantin Dănuț Hanț vrea să se asocieze cu Călin Georgescu într-o societate de consultanță pe probleme financiare: ”Dar… zice Costi că au discutat și fac o firmă de consultanță pe probleme economice parte…. cu Georgescu, știi, să o preia Georgescu, să se ocupe de ea pe probleme economice cu parteneriat cu Profesional Consulting. Da, asta pe România și aia pe Austria și… partener direct”, se mai arată în documentul consultat de G4Media.
Legătura dintre Chirica și angajatorul fictiv al lui Călin Georgescu
Pe 21 octombrie 2017 Mihai Chirica apărea ca o mare vedetă internațională plantând un pui de tei în Stadtpark din Viena. Colegă de hârleț și foarte zâmbitoare la poze era Laura Daniela Hanț în calitate de președintă a Asociației ”Mihai Eminescu” dar și a filialei PSD Austria. Chirica era atunci vicepreședinte național al PSD România, încă nu erupsese liberalismul în el.
Doi ani mai târziu relația Hanț - Chirica se cimentează prin numirea Laurei Hanț drept ”cetățean de onoare al municipiului Iași”.
După alți 5 ani, pe 24 mai 2024, viitoarea angajatoare a lui Călin Georgescu îi făcea o campanie electorală fierbinte lui Mihai Chirica: ”vreau să enunț o chemare sinceră, ca un apel de suflet către locuitorii acestui minunat loc de pe Pământ, din România, din sufletul meu:
Dragi cetățeni ai Iașului,
În fața noastră se află o alegere crucială, o oportunitate de a ne modela viitorul orașului nostru drag. În această perioadă, suntem invitați să alegem liderul care ne va reprezenta, ne va conduce și ne va inspira pentru următorii patru ani. Vă invit să-l sprijiniți pe Mihai Chirica, actualul edil al orașului, un candidat care nu doar a promis să aducă schimbări pozitive și durabile pentru toți locuitorii Iașului, ci chiar a făcut ceea ce a promis. Este inutil oarecum să îl caracterizez eu pe acest om, fiindcă vă este cunoscut de atâția ani. Eu văd, comparativ cu ceea ce se întâmplă în Viena, următoarele calități ale celui ce vă va conduce și în următoarea perioadă: este un edil cu o viziune clară asupra dezvoltării orașului, având un program electoral logic, bine structurat, bazat pe o analiză detaliată a nevoilor orașului.
Domnia sa dorește să transforme Iașul într-un hub tehnologic și cultural, capabil să atragă investiții și talente din toată lumea. El propune dezvoltarea infrastructurii digitale, sprijinirea start-up-urilor locale și crearea de parteneriate strategice cu universitățile prestigioase din țară și din străinătate. Aceste inițiative vor asigura un mediu prosper și dinamic pentru generațiile viitoare. În al doilea rând, acesta a demonstrat experiență și competență în administrația publică, etalând abilitățile de leadership și management.
A reușit să implementeze proiecte complexe și să gestioneze bugete semnificative cu transparență și eficiență. Realizările sale anterioare ne oferă încrederea că va putea să administreze orașul nostru cu aceeași rigurozitate și dedicare. Nu pot să nu remarc însă accentul pus pe latura educației și sănătății ieșenilor, fiindcă unul dintre pilonii principali ai programului său este îmbunătățirea sistemului de educație și sănătate din Iași, propunând investiții semnificative în modernizarea școlilor și spitalelor, pentru a oferi condiții optime elevilor și pacienților. De asemenea, domnia sa își dorește să dezvolte programe de formare continuă pentru cadrele didactice și medicale, asigurând astfel o calitate superioară a serviciilor oferite.
Cât privește latura asigurării unui mediu curat și sustenabil, pentru Iași, tot ceea ce văd eu venind de atâtea ori în acest oraș, arată elocvent grija manifestată pentru acest domeniu important. Așadar, acesta a propus și a realizat implementarea unui plan verde pentru Iași, care include extinderea spațiilor verzi, promovarea mijloacelor de transport ecologice și gestionarea eficientă a deșeurilor. Aceste măsuri vor contribui la crearea unui oraș mai curat și mai sănătos pentru toți locuitorii. În sfârșit, în ceea ce privește implicarea și transparența în actul decizional, este evident angajamentul său pentru transparență și implicare civică, dar chemând totodată pe ieșeni să se implice activ în procesul decizional, organizând consultări publice și dezbateri deschise.
În plus, promisiunea sa de a implementa un sistem de monitorizare și raportare transparentă a activităților primăriei, astfel încât fiecare cetățean să fie informat și să poată participa activ la dezvoltarea orașului prinde viață.
În concluzie, dragi ieșeni, votul vostru este o voce puternică care contribuie la schimbarea pe care o dorim pentru acest oraș. Mihai Chirica este candidatul care a demonstrat nu doar competență și experiență, dar și o viziune clară spre viitor și un angajament ferm pentru bunăstarea comunității. Să-i acordăm încredere și să-l susținem pe acest candidat, pentru a construi împreună un viitor mai bun pentru Iași.
Să mergem la urne cu inima și mintea deschise și să alegem un lider care să vă reprezinte cu demnitate, integritate și pasiune. Spun cu toată inima: Mihai Chirica este alegerea potrivită pentru Primăria Municipiului Iași!
Cu respect și speranță,
Laura Daniela Hant”
Chirica îl apără pe primarul Chișinăului interzis în UE
De parcă nu erau suficiente episoadele cu Irina Vlad și Laura Hanț, Mihai Chirica a oferit un alt moment în care a trădat orientări pro Moscova.
Din 2022 Statele Unite susțin că primarul Chișinăului, Iv Ceban, este finanțat de către Moscova pentru a destabiliza Republica Moldova, UE i-a interzis în 2025 să mai intre în spațiul european, dar cu toate acestea Mihai Chirica s-a întreținut cordial cu primarul Chișinăului în toți acești ani. Evident, Chirica știa bine ce imagine are în spațiul vestic Iv Ceban dar nu s-a sinchisit de asta, sfidând inclusiv autoritățile române
Consecință? Maia Sandu se ferește de Chirica de parcă ar fi lepros
Asocierea publică a primarului Iașului cu atâția oameni ai Moscovei a avut consecințe diplomatice imediat. De 4 ani președinta Republicii Moldova s-a ferit ca dracul de tămâie să apară în vreo poză alături de Mihai Chirica. Maia Sandu a defilat cu cei mai importanți președinți și premieri din Europa, a stat lângă Emanuel Macron, Volodimir Zelensky, Keir Starmer, Friedrich Merz, Ursula von der Leyen și chiar președintele SUA Joe Biden, dar de Chirica s-a ferit ca de un lepros.
Mai mult, în loc să înțeleagă și să facă tot ce e posibil și imposibil pentru a repara relația cu șefa Moldovei, primarul Zuzu al Iașului s-a apucat să defileze alături de primarul Chișinău imediat după ce acesta a fost interzis în spațiul Schengen tot pe motiv de colaborare cu Moscova.
Vă dați seama ce ”diplomație” e asta? Aproape că am putea spune că face și Chirica jocul Moscovei.


Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…