dan stratan iulie 2025 frontal
Unul din cei mai discreți bogătași români, ieșeanul Dan Stratan, a avut o apariție spectaculoasă. El a apărut la un congres economic desfășurat la începutul lunii la Atena (Grecia) unde au participat șefi de state și de guverne (Grecia, Turcia, Cipru, Germania, Ucraina), fostul secretar de Stat al SUA Mike Pompeoreprezentanți de top ai NATOcomisari europenișefi de mari bănci (inclusiv ai Băncii Centrale Europene), laureați ai premiului NobelCEO ai unor companii de zeci sau chiar sute de miliarde de euro (ex: Vodafone), ziariști celebri de la marile cotidiene economice ale lumii (ex: The Economist). Stratan a prezentat grupul său de firme - RCI Holding - insistând că el facilitează ”excelente afaceri”. Stratan a precizat că a intermediat până acum proiecte de peste 25 miliarde euro
Ce înseamnă RCI Holding
     
 
Grupul fondat și condus de Dan Stratan include 17 companii: RomCapital Invest, Relians, Tecnic Consulting Engeneering, Triton, Ciga Energy, Cinta Energy, BRP Energy Consulting, Entrex, Ciga Energy Advisory, Ciga Energy Hellas, Ciga Energy Epic, Evolve Energy Management Solutions, Cima Data Analytics, Ogre, Diomedes, Quantx, ORI. 
     
RCI activează în 18 țări - Portugalia, Olanda, Belgia, Austria, Cehia, Polonia, Ucraina, Slovacia, Ungaria, Serbia, Macedonia, Albania, Bulgaria, Turcia, India, Bangladesh, Emiratele Arabe Unite și, evident, România.
     
Activitatea holdingului lui Stratan este concentrate pe 5 direcții: Financial Advisory & Solutions, Consulting Engineering, Digital Innovation & Technology, Energy Markets și Management Consulting
     
Ca date statistice, Stratan a precizat asistenței că RCI a derulat peste 3000 de proiecte a căror valoare totală trece de 25 miliarde euro euro. Grupul are 200 de angajați permanent și 250 de colaboratori. 
 
grand resort lagonissi 
 
Stratan & co au stat la un resort super elitist
     
 
Ca picanterie, discuțiile și momentele de networking de după momentele oficiale au avut loc la Grand Resort Lagonissi, un loc superelitist amplasat la 40 de km în sudul Atenei. Acolo invitații au avut condiții VIP, special pentru a pune la cale afaceri de miliarde de euro. 
     
Pentru muritorii de rând au fost disponibile doar câteva cadre cu dotările de lux ale resrotului. 
 
grand resort lagonissi 2 
 
Ce hram poartă singurul român prezent la acest eveniment super VIP
      
 
Până la deschiderea PALAS, Dan Stratan a fost cel mai bogat om de afaceri dat de Iaşi. În 2017 îi evaluam averea la circa 250 milioane euro dar e foarte probabil ca avuţia să îi fi crescut semnificativ între timp (numai anul trecut a bifat profituri de 50 milioane euro - Un ieşean putred de bogat "rade" şantiere de autostrăzi, căi ferate sau spitale mari iar profiturile nete au trecut de 50 milioane euro - topiasi.ro) dar
din cauza ruperii de Iaşi nu l-am mai monitorizat cu atenţie în ultimii ani şi nici nu l-am mai inclus în topul celor mai bogaţi ieşeni. 
     
După "explozia" lui Iulian Dascălu, primul ieşean ajuns miliardar real în euro (IULIUS trece lejer de 4 miliarde € — și încă n-au venit proiectele noi - topiasi.ro), Dan Stratan s-a mutat cu totul la Bucureşti, apoi chiar a plecat din România.  
      
Astăzi are 62 de ani, stă foarte puţin în Iaşi, trăieşte ca un rege în Londra și la Atena. Mulţi nici nu au auzit de Dan Stratan pentru că se păzeşte de presă ca dracul de tămâie, dar în mediul de afaceri i s-a dus buhul
     
S-a consacrat în 1995 când gigantul american Merrill Lynch (grup care atunci avea sute de miliarde de dolari) l-a mandatat să negocieze în numele său două credite vitale pentru România. În 2000 a vrut să cumpere cea mai mare firmă din România - PETROM iar acum rade tot la capitolul autostrăzi, căi ferate, poduri și spitale. Are atât de mulți bani încât cunoscătorii îl indică imediat drept "Mr. Cash". Pe piaţă circulă multe legende despre milioanele sau zecile de milioane de euro pe care el le poate scoate la bătaie în doar 24 ore. "Per total are mult, mult, peste 250 de milioane de euro", susţineau în 2017 multe din sursele de încredere consultate de noi. 
     
Vedeți aici Informatia de esenta tare - topiasi.ro un articol care descrie cu belșug de amănunte cum a crescut Dan Stratan (repetăm, textul a fost publicat în 2017)

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: TOPIASI

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected