grpikolfhjdghgdfhdf
La scurt tip după ce Consiliul Local Cluj a aprobat PUZ-ul pentru cel mai nou PALAS, directorul de dezvoltare al IULIUS a făcut câteva dezvăluiri interesante. Raluca Munteanu a admis că s-au cumpărat terenuri suplimentare pentru a face ca proiectul de pe platforma Carbochim să ajungă până la râul Someș, zvonurile fiind că pentru 2 hectare de teren abandonat și invadat de buruieni s-au plătit 12 milioane euro. A anunțat și că s-au închiriat deja spații în viitorul PALAS deși nu s-a săpat încă nici măcar o groapă, darămite începute construcțiile. Poate cea mai ”grea” mărturisire este însă că IULIUS  a negociat feroce cu mari finanțatori străini, detaliu pe care până acum IULIUS l-a ascuns cu mare grijă. Grupul ieșean anunțase până acum doar că investiția totală va fi de ”minim 500 milioane euro” fără a spune care va fi mixul de finanțare (de regulă investitorul vine cu 20-30% din necesar iar diferența o acoperă băncile ori fondurile de investiții).
IULIUS negociază mai bine decât Guvernul
     
 
Ca reper: IULIUS a investit până acum 1,2 miliarde euro în cele 2 PALAS-uri pe care le-a ridicat deja la Iași și Timișoara plus Iulius Mall-urile din Iași, Suceava și Cluj. Evident, cea mai mare parte a banilor a venit de la bănci, la început unele românești iar din 2007 de la bănci străine. Potrivit datelor oficiale dar și estimărilor neoficiale, IULIUS a rambursat deja mai bine de jumătate din banii împrumutați, semn extraordinar de soliditate financiară
     
Mai mult: atât de mare a ajuns IULIUS încât mai nou nu discută doar cu o bancă, indiferent cât de sus ar fi aceasta în topul mondial, ci negociază credite de la sindicate de bănci. Ultima oară IULIUS a semnat un contract de finanțare cu un sindicat format din 5 bănci străine. 
     
Puținele informații oficiale arată și cum lucrează IULIUS în acest domeniu: credeți sau nu, dobânzile negociate de grupul ieșean sunt deseori mai mici decât cele obținute de Guvernul României, deși Executivul discută de pe alte poziții și are și gaaranții mult mai mari. 
raluca munteanu iulius
 
Ce a scos la lumină directorul de dezvoltare al IULIUS
     
 
Raluca Munteanu susține că cei trei ani în care s-au obținut documentațiile necesare construirii PALAS-ului nr 3 ”au fost marcați de colaborarea cu cei mai buni oameni de dezvoltare, care au purtat negocieri aproape imposibile (în Cluj) pentru tranzacții ce au durat ani de zile. Toate acestea pentru a deschide proiectul spre Someș, o deschidere pe care platforma industrială inițială nu o avea, și pentru a asigura astfel terenul necesar alinierii proiectului la strategiile orașului de dezvoltare sustenabilă.
     
O echipă dedicată a reușit să relocheze o fabrică întreagă, retehnologizând-o pentru ca 160 de angajați să-și păstreze locurile de muncă în condiții mai bune.
     
Am avut, de asemenea, o echipă incredibilă de proiectare, care a găsit soluții la nenumărate provocări pe un teren aproape imposibil, din toate punctele de vedere. Este pentru prima dată când un dezvoltator din România colaborează, la un nivel atât de detaliat, cu o casă de arhitectură internațională de prestigiu, precum UNStudio. Să pui în mișcare o astfel de mașinărie, în care experți internaționali lucrează cot la cot cu echipele noastre, a fost un demers și, implicit, o victorie în sine.
      
Echipa noastră de închirieri, una dintre cele mai bune din real-estate-ul românesc, a negociat, în tot acest timp, contracte pe fondul unor planuri în continuă schimbare, inspirând încredere partenerilor chiar și atunci când proiectul era doar o schiță. Usain Bolt has nothing on you guys la capitolul anduranță”, a povestit Raluca Munteanu.  
carbochim 2024
 
Băncile străine nu înțelegeau de ce face Iulius un PALAS la Cluj deși are deja un super mall
     
 
Cea mai ”suculentă” confesiune a directoarei de dezvoltare a IULIUS vizează discuțiile cu finanțatorii externi. 
     
”Am avut o echipă de investiții și sustenabilitate care a participat la zeci de întâlniri cu finanțatori, a trecut prin toate verificările și auditurile posibile și imposibile, juridice, financiare, sute de iterații de fezabilitate, iar fiecare vizită începea cu aceleași două întrebări: „De ce RomâniaDe ce Cluj?” Dar continuau: „De ce copaci maturi și nu doar gazon simpluDe ce drumuri și poduriDe ce funcțiuni culturale și nu o simplă schemă de retail?” Iar noi ne încăpățânam cu același răspuns de Mandalorian: “This is the way”. Dacă am fi dorit să construim doar o clădire simplă, de care să nu ne pese a doua zi, ar fi fost totul mult mai simplu. 
     
O echipă locală de arhitecți a fost trup și suflet alături de proiect. Au muncit nopți întregi, au avut zeci de întâlniri și ore de dezbateri. Ei au modificat și adaptat conceptul de nenumărate ori, răspunzând în timp real la cerințele și restricțiile impuse de un forum public extrem de exigent, care nu ne-a făcut niciun moment viața mai ușoară, așa și cum ar trebui să fie într-un oraș european. Vlad și echipa, nu am decât un cuvânt pentru voi: mulțumim.
       
Ingineri, manageri de proiect și constructorii s-au mutat la Cluj, și-au stabilit familiile aici și au lucrat la un grafic de execuție extrem de ambițios. Dar nu mai ambițios decât cel de la Palas sau Timișoara, proiecte pe care tot ei le-au construit”, a mai spus mâna dreaptă a omului de afaceri Iulian Dascălu. 
carbochim cu verdeata deasupra 4
 
Ce va aduce PALAS-ul nr 3 și când
     
 
Potrivit documentelor din Primăria Cluj, pe platforma fostei fabrici Carbochim va fi construit cel mai mare mall din România - aproape 120.000 mp închiriabili30.000 mp de birouri de lux152 de apartamente premiumcea mai mare parcare subterană din țară - 4800 de locuriun parc propriu de 5 hectare dar legat de alte 2 parcuri publice care aduc încă 9 hectare de verdeață. O ancoră verde de 14 hectare nu există în nici un proiect de retail din Europa.  
     
Șantierul ar urma să fie deschis în circa 3 luni (terenul a fost curățat deja de dărâmături și vegetația sălbatică) iar lucrările vor dura circa 30 de luni. Deci noul PALAS ar urma să fie inaugurat în a doua jumătate a anului 2027
     
Potrivit Primăriei Cluj noul proiect al grupului IULIUS va muta efectiv centrul de greutate al capitalei Ardealului, încă o confirmare a nivelului uluitor la care a ajuns omul de afaceri Iulian Dascălu.  

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: TOPIASI

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected