casa share 32 6
"Acum câteva luni, căsuța familiei Amarandei a fost distrusă total de un incendiu devastator! Mama copiilor însărcinată în luna a șaptea, și cei 3 copii au rămas pe drumuri doar cu hainele de pe ei! Au încercat pe la toate ușile să ceară ajutor, iar cazul lor a ajuns la noi. Ne-am suflecat mânecile, o parte dintre voi ați sărit să ajutați financiar sau material, iar astăzi, Moș Nicolae le-a adus în dar bucuria vieții lorCasa Share 32 este gata", anunţă Bogdan Tănsă, iniţiatorul celui mai mare program privat de donaţii - Casa Share. 
El a precizat că printre cei care au contribuit decisiv la construcţia noii case se numără oamenii de afaceri Dan Fiterman (Arcadia spitale şi policlinici) şi Anamaria Ştefan Georgescu (Sophia). 
 
310.000 de donatori la Casa Share. Totul de bună voie, fără politică sau religie
   
 
 "În 2024 facem 10 ani de când am pornit proiectul Casa ShareAm construit până acum 35 de case pentru familii sărmane şi un Centru Educaţional100 de grame de omenie şi compasiune nu le iei de la supermarket, că nu-ţi dă nimeni, astea le ai în suflet. Noi am reuşit să strângem 310.000 donatori care sprijină acest proiect", povestea în octombrie iniţiatorul fenomenului Casa Share. 
     
casa share 32
 
Bogdan Tănasă a explicat că "este foarte uşor să ajuţi: "trimiţi un SMS la 8844 cu mesajul CASA şi donezi 2 euro pe lună. Pot ajuta şi altfel, cu orice vor, să vină să ne ajute la construcţia de case, totdeauna avem nevoie de oameni care să ştie să facă ceva, ne pot dona materiale de construcţii rămase prin curte, orice. Şi vă aşteptăm să ne vizitaţi la Popricani la Centrul educaţional".
   
 Acum, în decembrie, Bogdan apelează la proprietarii de firme: "Prieteni, vă rog, cei care aveți firme, puteți redirecționa cei 20% din impozitul pe profit, NU vă costă nimic, banii oricum merg la stat. Vă atașez un link cu Contractul de Sponsorizare: 
 
40% din copiii ajutaţi au note mai mari la şcoală
     
 
Evident, cele 35 de familii care au primit case prin proiectul iniţiat de Bogdan Tănasă, au putut să-şi reia viaţa de la capăt. În majoritatea cazurilor e vorba de familii cu cel puţin 4 copiii, a căror casă a fost distrusă de incendii sau alte fenomemne naturale. Familiile sunt ajutate cu locuri de muncă pentru părinţi şi mai ales pregătire şcolară pentru copiii. 
     
casa share steag pe acoperis
 
De altfel, şcolarizarea copiiilor a devenit prioritate în cadrul proiectului, acesta fiind şi motivul construirii unui Centru Educaţional la Popricani. "La ora 12 când termină orele la şcoala din Popricani86 de copii vin la centru unde iau o masă caldă. E foarte importantă această masă, mulţi dintre ei nici nu visau asta acasă. Apoi îşi fac lecţiile sub supravegherea a 7 profesori. Şi e o mare bucurie să constatăm că peste 40% din copii şi-au ridicat mediile la şcoală. În plus, elevii mai mari pot învăţa o meserie".
 
Copii duşi la mare, la munte iar mămicile angajate
     
casa share 32 3
 
În continuarea proiectului dedicat familiilor nevoiaşe, când copiii sunt în vacanţă sunt duşi la mare şi la munte, ieşiri la care unii nici nu visau vreodată. Bonus, mămicile sunt ajutate să se autosusţină. "Noi le oferim cursuri de educaţie financiară apoi le ajutăm să muncească să câştigeNu aşteptăm nimic de la stat, facem noi totul. Spre exemplu, am construim o seră de legume unde lucrează mămicile şi dăm aceste legume unei reţele de supermarketuriDin acei bani plătim mămicile pentru că este foarte important ca ele să se autosusţină. Şi copiii şi mămicile muncesc, ăsta este principiul de bază".  

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: TOPIASI

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected