Miercuri, 08 Noiembrie 2023 06:07
Un eveniment de business organizat de ieşeanca Mirabela Miron marți, 7 noiembrie, la InterContinental Athénée Palace Bucureşti, a beneficiat de participarea Robertei Metsola, Preşedinta Parlamentului European, şi a Ursulei von der Leyen, Preşedinta Comisiei Europene. E drept, cele 2 reprezentante de frunte ale UE au ţinut discursuri on-line, dar chiar şi aşa prezenţa lor este una spectaculoasă. Bonus, la evenimentul organizat de ieşeanca Mirabela Miron au mai fost 3 miniştri români: Natalia Intotero - ministra Familiei-, Radu Ştefan Oprea - ministrul Economiei - şi Alina Gorghiu - ministra Justiţiei. Pe lângă aceştia au fost prezenţi şi secretari de stat, parlamentari, şefi de bănci şi de fonduri de investiţii.
Eveniment dedicat femeilor dar clar de lobby la nivel de top european
Conferința de la InterContinental s-a chemat ”Rolul femeilor în dezvoltarea României” iar organizatoarea din Iaşi a anunţat din start că acolo "vom decela influența politicilor europene care nu doar susțin, dar și catalizează participarea femeilor în toate sferele sociale și vom analiza punctele de convergență și divergență ale României față de alte state membre ale UE și nu numai.
Vom afla care sunt proiectele guvernului României pentru a facilita accesul femeilor la resurse (educaționale, financiare, poziții de decizie executive). De asemenea, vom explora mecanismele prin care putem capitaliza și extinde impactul femeilor, cu un accent special pe energia și pasiunea generațiilor emergente.
Vom dezbate, de asemenea, importanța și influența modelelor autentice în formarea aspirațiilor și viziunilor femeilor, precum și modul în care acestea pot fi cultivate.
Împreună, vom scrie următorul capitol în evoluția rolului femeilor în România".
O parte din lunga listă a speakerilor
* Luminița Popescu, Secretar de stat, ANES
* E.S. Therese Hyden, Ambasadoarea Suediei în România
* Mara Roman - Bănescu, Șefa adjunctă a Reprezentanței Comisiei Europene în România
* dr. Teresa Shafer, Decan Afaceri Instituționale, Tiffin University USA
* Camelia Botezatu, Președintă Emblematic România și Rotary Club București
* Radu Ștefan Oprea, Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
* Vasile Asandei, Director general ADR Nord-Est
* Ana Bobircă, Partner & Chief Investment Officer, Central European Financial Services SA
* Dragoș Jaliu, CEO fonduri-structurale.ro și co-fondator consolid8
* Teodora Petre, Head of SME Strategy Raiffeisen Bank România
* Ilinca Păun, Co-fondatoare Bravva Angels
* dr. Ionela Băluță, profesoară în cadrul Facultății de Științe Politice, Universitatea din București
* Livia Stan, Director Policy & Market Access MSD România
* Mihaela Tudor, CEO & founder TUDOR Communications
* Ana-Maria Alexandru, Fondator AMA Leadership Academy
* Daria Nițu, Președintă Asociația Girl Up România
* Roxana Mînzatu, Secretar de Stat, Guvernul României
* Ramona Strugariu, Eurodeputată, Vicepreședinta Delegației Comisiei parlamentare de asociere UE - Moldova
* Rozália Ibolya Biró, Președinta Comisiei de Afaceri Externe a Camerei Deputaților
* Violeta Alexandru, Deputată, Fostă ministră a muncii
* Oana Țoiu, Președinta Comisiei pentru Tineret și Sport a Camerei Deputaților
Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.
Citeste mai multe articole din:
TOPIASI