Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat, marți, cu voturile coaliției PSD-PNL-UDMR, proiectele de modificare a Codului penal și a Codului de procedură penală într-o formă care pur şi simplu făcea legală şpaga (erau eliminate interceptările telefonice din dosarele de corupţie iar infracțiunea de abuz în serviciu nu mai era condamnată penal în anumite condiţii).
La 5 minute după acest vot pro corupţie, aceeaşi deputaţi ai PSD-PNL-UDMR au cerut anularea votului anterior şi au votat reintroducerea în Codul Penal a înregistrărilor telefonice în dosarele de corupţie precum şi eliminarea oricărui prag (nici 250.000 de lei, nici 9.000, nici măcar 1 leu) pentru infracțiunea de abuz în serviciu.
Noile voturi au fost date fără dezbateri, printr-o procedură fără precedent, despre care deputații USR au avertizat că este neconstituțională.
Maşina de vot PSD-PNL-UDMR a măturat tot
Pentru ambele proiecte, preşedinta comisiei Juridice, PSD-ista Laura Vicol a supus la vot eliminarea în bloc a tot ceea ce a adoptat Senatul, ca primă cameră sesizată cu aceste proiecte. Or, procedural, Camera Deputaților trebuie să pornească de la forma adoptată de Senat, la care poate adopta amendamente, au explicat reprezentanții USR. Laura Vicol nu a ținut cont de aceste observații: a supus la vot în bloc eliminarea a tot ceea ce a adoptat Senatul și adoptarea tot în bloc a proiectelor așa cum au ajuns ele de la Guvern la Senat. Deputații coaliției s-au conformat, au votat cu majoritate ce a anunțat Vicol, iar ședința a fost declarată închisă, în ciuda protestelor USR.„S-a considerat că forma venită de la Guvern este cea mai bună. Am fost sunată de absolut toţi reprezentanţii Guvernului care au solicitat să rămână în vigoare forma venită de la Guvern”, a declarat PSD_ista din fruntea Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor.
Cine ar fi ordonat, de la Guvern, anularea măsurilor pro corupţie
Premierul Nicolae Ciucă, Rareș Bogdan, Iulian Dumitrescu, Dan Motreanu și Lucian Bode au participat, marți, din partea PNL, la ședința coaliției de guvernare în care s-a decis ca interceptările serviciilor de informații să rămână în dosarele de evaziune, contrar votului inițial al deputaților coaliției din comisia juridică, au explicat sursele G4Media. Din partea PSD au participat Marcel Ciolacu, Mihai Tudose, Alfred Simonis, Paul Stănescu, iar Kelemen Hunor din partea UDMR.