palas iasi main
 
Pentru că să fii "verde" e cool, aduce mai uşor clienţi şi, mai nou, foarte mulţi bani (subvenţii, credite verzi ş.a.) firmele pariază tot mai multe pe componenta eco-bio. La Iaşi lider detaşat la acest capitol e grupul de firme patronat de cel mai bogat afacerist local, Iulian Dascălu (Iulian Dascălu - miliardar în euro confirmat de bănci - topiasi.ro). Grupul IULIUS a raportat reducerea în 2021, față de 2019, cu 16% a emisiilor de gaze cu efect de seră în proiectele din Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Suceava, reducerea cu 15% a consumului total de energie raportat la același an, precum și reducerea cu 34% a volumului deșeurilor menajere. În plus, din a doua jumătate a anului trecut, IULIUS a consumat exclusiv energie din surse regenerabile, iar acum este în plin proces de implementare a unui sistem de panouri fotovoltaice pe toate clădirile din portofoliu. Este vorba despre 32.000 mp de panouri în cele 8 proiecte, care se estimează că vor genera 10% din energia totală necesară.
 
Deşeuri colectate selectiv şi transformate în compost
     
O altă reuşită raportată de IULIUS este organizarea unui sistem integrat de colectare selectivă a deşeurilor și apoi a unui sistem de compostere care procesează resturile alimentare din zonele de foodcourt, precum și deșeurile vegetale din lucrările de întreținere a grădinilor IULIUS. Compostul rezultat, un îngrășământ natural bogat în humus și nutrienți, este utilizat apoi la fertilizarea solului în grădinile din rețea, care, în timp, au devenit semnătura IULIUS și s-au transformat în locuri preferate de petrecere a timpului liber pentru comunități, fie că sunt la Iași, Timișoara sau Cluj-Napoca. 
     
În total, sunt amenajați 130.000 de mp de grădini, prin investiții inițiale de 17 milioane de euro. Efectul benefic pentru mediu este incontestabil, estimându-se că absorb anual 75 de tone de CO2.
 
palas iasi min 1
 
 
Clădiri smart și sustenabile au adus un beneficiu indirect de câteva milioane euro
     
"Înverzirea" reţelei IULIUS se constată şi la felul în care sunt construite clădirile. Toate mall-urile şi clădirile de birouri sunt certificate LEED și au costuri lunare de operare și întreținere mai mici datorită măsurilor de eficientizare a consumului de resurse
     
Poate cel mai bun exemplu de cum pot aduce bani politicile de "înverzire" a business-ului, îl oferă PALAS Campus. Cea mai mare clădire de birouri ca suprafață din țară (60.000 mp), a fost construită iniţial cu fonduri ale IULIUS şi credite bancare dar ulterior, datorită politicii de sustenabilitate ale grupului ieşean, International Finance Corporation, o divizie a Băncii Mondiale, a oferit primul credit verde acordat în România. Împrumutul de 72 de milioane de euro, oferit în condiţii mult mai convenabile decât creditele clasice, acoperă mai mult de jumătate din investiţie, deci IULIUS a câştigat din start câteva milioane euro numai prin accesarea acestei noi finanţări
     
Realizând avantajele acestei politici, IULIUS a certificat toate cele 14 clădiri (182.000 mp) de birouri conform standardelor internaționale de sustenabilitate, pentru modul responsabil în care sunt construite și operate. De altfel, IULIUS deține singura rețea de mall-uri certificate green.
Iulius Town TImisoara min
 
Mai puțin trafic, mai multă mișcare
     
Un alt aspect important a fost fluidizarea accesului în proiectele IULIUS, astfel că piste de biciclete, parcări pentru biciclete, dar și vestiare cu dușuri pentru angajații care aleg să se deplaseze la serviciu cu bicicleta sau trotineta sunt disponibile în toate ansamblurile mixte.
     
Pe lângă acestea, compania organizează constant campanii de donare de sânge, de împădurire, de reciclare a hârtiei și se implică în diverse acțiuni sociale. În continuare, grupul își concentrează eforturile asupra economisirii energiei și utilizării de energie din surse regenerabile proprii și își menține focusul asupra comunităților unde are proiecte, derulând campanii de susținere a antreprenorilor locali.
cluj 2
 
Sustenabilitatea la IULIUS în cifre
* 13 hectare de grădini urbane
* peste 80.000 de copaci și arbuști, ce absorb anual 75 de tone de CO2
* 1.000 evenimente în fiecare an
* 70 milioane de vizite anual
* 40.000 de angajați în proiectele IULIUS
* Peste 5.000 de puieți plantați în campanii de împădurire
* 3.000 de vieți salvate prin campaniile de donare de sânge
* 900 de studenți la programul de internship „Rising Stars at IULIUS”
* 70 de studenți la cursul de business IULIUS
* 170 de antreprenori înscriși în programul Go Local
* Peste 1.000 locuri de parcare pentru biciclete
* 19 stații de încărcare special amenajate
* 34% mai puține deșeuri menajere în 2021 față de 2019, la nivel de rețea
* ne propunem să scădem cu peste 50% cantitățile de deșeuri menajere
peste 450 kg/zi de biodeșeuri colectate doar la Palas, ce se transformă în compost
* Se vor monta 32.000 mp de panouri fotovoltaice. Acestea vor genera 10% economie la energie

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: TOPIASI

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected