palas campus curte interioara
 
Microsoft şi Amazon, două companii cu o valoare bursieră de aproape 1000 miliarde dolari fiecare, au închiriat cea mai mare parte din PALAS Campus Iaşi.
Dacă despre Amazon se ştia de 18 luni că va avea la Iaşi cel mai mare punct de lucru din Europa Centrală şi de Est, venirea Microsoft este noutatea care credibilizează şi mai mult afacerile imobiliare  ale lui Iulian Dascălu (patronul PALAS). Cel mai important este însă că cele două firme americane vor avea aproape 5000 de angajaţi la Iaşi, toţi cu salarii mult peste media pieţei. Pe lângă faptul că majoritatea acestor angajaţi sunt tineri absolvenţi de facultăţi care rămân în capitala Moldovei, se constată şi un fenomen de revenire la Iaşi a multor specialişti plecaţi anterior la Bucureşti, Cluj sau în afara ţării. 
 
GettyImages 1211125072
 
 
Cum se laudă IULIUS
     
"Grupul IULIUS anunţă că PALAS Campus, cea mai mare clădire de birouri din ţară, pe care compania o dezvoltă în Iaşi, a fost deja închiriată integral, înainte de darea în folosinţă, care va avea loc în primul trimestru din 2023.
       
Printre chiriaşii noului hub de birouri se numără nume ce activează în domeniul tehnologiei, IT, automotive, printre care şi Microsoft, care în prezent îşi desfăşoară activitatea într-un spaţiu din clădirea United Business Center 3, parte a ansamblului multifuncţional Palas Iaşi.
     
În urma finalizării lucrărilor, birourile Microsoft vor ocupa o suprafaţă de aproximativ 3.300 de metri pătraţi în cadrul noului proiect, iar angajaţii companiei vor beneficia, de asemenea, de o grădină privată de 800 metri pătraţi", potrivit datelor transmise de oficialii IULIUS.
Ce spune Microsoft 
     
„După o perioadă în care am lucrat cu toţii de la distanţă, tot mai multe companii au implementat modelul de lucru hibrid. La Microsoft, considerăm că, în acest mediu, rolul biroului s-a schimbat, spaţiile fizice trebuie să fie acum adaptabile şi să satisfacă nevoi diferite – de la zone confortabile, mai puţin formale, unde colegii se pot întâlni şi discuta, până la spaţii care pot găzdui întâlniri de lucru sau unde angajaţii pot lucra individual”, spune Adina Vidroiu, director HR - Microsoft România, Grecia, Cipru şi Malta.
Din aprilie 2021 se ştie că Amazon va avea la Iaşi cel mai mare hub din Europa Centrală şi de Est
     
 
GettyImages 1354846583
 
 
IULIUS are deja un parteneriat cu Amazon, care va fi o prezență majoritară în Palas Campus, consolidând la Iași unul dintre cele mai puternice centre ale sale din Europa”, anunţa în aprilie 2021 dezvoltatorul PALAS Campus. 
     
Amazon avea atunci 2200 de angajaţi la Iaşi, în birourile din cadrul actualului PALAS, iar prin mutarea în PALAS Campus ar urma să ajungă la 4500 de oameni.  
Ce mută Amazon la PALAS Campus
     
Cel mai puternic retailer online din lume va avea la sediul din PALAS Campus echipele Compliance Ops, Retail Business Support, Creative Ops & Production, Imaging Support, Customer Behavior Analytics, Information Security & Privacy, Compliance Tech, AWS Global IT și Content Creation Tools. 
     
Primul departament - Retail Business Support - este cel care se asigură că produsele Amazon și disponibilitatea lor sunt optimizate pentru clienți și, în același timp, sprijină partenerii de vânzări și echipele dedicate categoriilor de produse. 
     
Amazon lucrează de câțiva ani cu mare succes la Iași, oraș în care a înființat în 2018 firma Amazon Data Services, al cărei obiect de activitate este prelucrarea datelor și administrarea paginilor web. Tot la Iași gigantul american deține și Amazon Development Center SRL. Americanii au acum la Iași circa 2400 de angajați care au generat anul trecut afaceri totale de circa 550 milioane lei și un profit net de 20 milioane lei. 
Venirea AMAZON şi Microsoft consolidează enorm bonitatea lui Dascălu
     
Stabilirea sediului central Amazon măcar pe Europa de Est, dacă nu chiar pe toată Europa, la Iași a șocat majoritatea operatorilor mari din imobiliare. Zvonul circula de vreo 2 ani iar oficializarea lui în aprilie 2021, atât de către americani cât și de către grupul IULIUS, a produs uluire dar mai ales nervozitate. Asta cu atât mai mult cu cât în acel moment pe piața birourilor chiriașii fugeau unde vedeau cu ochii (încă era pandemia COVID), lăsând neocupate clădiri întregi cu sute de mii de metri pătrați. 
     
Aducerea tot la PALAS Campus şi a producătorului de soft nr 1 în lume - Microsoft - creşte şi mai mult "cota la bursă" a lui Iulian Dascălu, ieşeanul ce deţine oficial afacerea PALAS CAMPUS. 
Ce înseamnă PALAS Campus 
 
- este cea mai mare clădire de birouri din ţară, având 60.0000 mp închiriabili, din care 54.000 mp spații office premium și 6.000 mp de retail. 
 
- a scos din secolul 19 o zonă ultracentrală a Iaşului (acolo era o mahala plină de dărâmături şi vegetaţie neîngrijită) construind pe acel amplasament cea mai modernă clădire din Iaşi         
 
- investiţia este anunţată la 120 milioane euro, adică mai mult decât investesc Primăria şi Consiliul Judeţean la un loc în 3 ani
 
- PALAS Campus a atras primul credit verde din România - circa 72 milioane euro acordate de o divizie a Băncii Mondiale
 
- proiectul va oferi o stradă nouă de circulație în timp ce alte cinci străzi adiacente vor fi lărgite pe cheltuiala lui Iulian Dascălu
 
- campusul va avea o parcare subterană cu două niveluri, cu o capacitate de 625 de locuri, rezultatul unei investiții de 33,3 milioane de euro, o facilitate accesibilă atât angajaților, cât și locuitorilor din zonă.
 
- spații verzi de peste 4.500 mp – alei, piațete, spații de recreere accesibile publicului larg. 
 
- vor fi amenajate piste de ciclism cu o lungime de 650 de metri și spații pentru biciclete securizate.

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: TOPIASI

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected