balkan 1068x712"De la începutul activităților noastre s-au investit peste 40 milioane euro", anunţă directorul Balkan Pharmaceuticals, Vasile Cazacu. Proprietarul BK este ieşeanul Alin Haucă. El are în Republica Moldova 2 fabrici de medicamente şi un laborator graţie cărora este cel mai mare producător român de medicamente în afara graniţelor României. "Știți, cine investește în Moldova este un mare optimist, așa că sperăm doar la succes în această zonă a producției noastre", l-a lăudat managerul BP pe ieşeanul Haucă. 
 
Războiul a scumpit medicamentele 
     
Managerul BK admite că investiţia în industria pharma, dar şi în alte domenii economice, în Republica Moldova pare riscantă, mai ales în contextul războiului din Ucraina. Dar susţine că "e un test pentru firma noastra cu care nu se poate sa nu ne descurcam. Pare greu, dar nu mai e". Recunoaşte însă că preţurile materiilor prime au crescut spectaculos, mai ales că unii furnizori sunt ucraineni. "O parte din materiile prime pentru producerea medicamentelor sunt furnizate din Ucraina. S-au modificat condițiile de aprovizionare și costul materiilor prime după 24 februarie. Una dintre cele mai importante probleme este logistica. Prețul transportului a crescut, iar timpul de livrare a crescut. Dacă îl rotunjiți, prețul și timpul de livrare au crescut de aproape 3 ori. S-a scumpit şi energia, iar procesul de producere a medicamentelor este foarte consumator de energie. Acest lucru va face ca preţul medicamentelor să fie următorul pas în lanț".
 
balkan fabrica 1 min
     
Şeful Balkan Pharmaceuticals dă însă asigurări că nu există riscul unei lipse de anumite medicamente. "Afacerea este o structură destul de flexibilă. Nu cred că există o amenințare pentru perturbarea semnificativă a furnizării și producției de medicamente. Schimbările sunt posibile, dar nu critice".
balkan mapa min
 
BP vizează domenii noi
     
Întrebat despre "planuri de intrare pe piața Ucrainei, Europei, Africii", Vasile Cazacu a răspuns abil: "Volumele exporturilor către diverse piețe continuă să crească, inclusiv Africa, Asia, Europa".
     
BP importă în prezent aproape toate substanțele active, iar principalii furnizori de materii prime pentru producția de medicamente sunt India și China. Metodele de lucru sunt însă omologate conform criteriilor UE. 
 
balkan fabrica 2 min
     
Managerul BP a făcut apoi o dezvăluire spectaculoasă: "Acum lucram la productia de medicamente biosimilare. O metodă de inginerie genetică este folosită pentru a le produce. Acum suntem în proces de transfer al tehnologiei din Italia. Pe baza biotehnologiilor, încercăm să reproducem analogi ai unor medicamente originale.
 

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: TOPIASI

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected