Marti, 26 Iulie 2022 06:27
"Voi candida pentru funcția de primar al orașului nostru! Am fost și sunt aici pentru oraș și ieșeni", a anunţat oficial luni senatorul USR Marius Bodea. Tot din USR şi-au mai anunţat candidatura Cosette Chichirău şi Răzvan Timfociuc, dar Bodea susţine că e singurul cu şanse la funcţie: "Sunt cel cu șansa reală să câștig împotriva acestei mafii care ne tine orașul pe loc și pot să pun lucrurile rapid în ordine. Am fost aici în toți acești ani, cunosc cel mai bine ce au nevoie oamenii din acest oraș, am venit cu soluții pentru toate marile probleme și le pot pune în aplicare din prima secundă de mandat".
Chirica: "am 50% şanse"
Pe lângă cei 3 USR-işti amintiţi mai sunt şi alţi membri USR Iaşi (3 parlamentari şi 1 consilier local) care ar dori să candideze la Primărie primari dar încă nu şi-au anunţat oficial intenţia.
Situaţia e cu atât mai bizară cu cât filiala USR Iaşi nu a anunţat oficial că ar fi vreo competiţie internă pentru nominalizarea candidatului la Primărie. Iar până la alegeri mai sunt aproape 2 ani, timp arhisuficient să se schimbe de 3 ori candidatuL.
Pentru ca balamucul să fie complet şeful PSD pe municipiu, Bogdan Balaşnicu, şi-a anunţat şi el candidatura la Primărie.
Bomboana pe această colivă electorală este pusă de, evident, Mihai Chirica. Deşi este trimis în judecată în 2 dosare de corupţie şi este cercetat în alte 4 dosare penale (asta oficial pentru că neoficial ar mai fi în lucru alte 5 dosare penale) MIhai Chirica anunţă că este gata să candideze iar: "sunt 50% şanse să candidez" pretinde el oficial. Neoficial a transmis însă camartilei sale că va candida sigur dacă nu va fi arestat până în 2024.
Candidatul cel mai bine plasat îşi face cruce
Potrivit celor mai recente sondaje de opinie, ieşenii ar prefera ca primar să fie un tehnocrat fără legătură că nici unul din partidele mari. Portret robot căruia i se potriveşte de minune Cătălin Urtoi, cunoscutul activist proautostradă.
Urtoi a spus de mai multe ori că nu vrea să candideze dar, în ciuda acestui anunţ, recent a fost inclus în măsurătorilor electorale. Şi primele rezultate arată că este pe locul 2, imediat în spatele actualului primar.
Cu toate acestea activistul proautostradă insistă că nu va candida pe motiv că nu are 500.000 de euro de cheltuit pentru o candidatură independentă.
Urtoi: sunt complet liber, am demisionat şi din partidul Împreună pentru Moldova
"Eu am crezut și cred în marile proiecte de infrastructură rutieră, respectiv autostrăzile A8 și A7. Dacă în perioada 2026-2030 nu vom finaliza aceste proiecte etapizat atunci din punct de vedere economic, strategic-militar și social, Iașul va rămâne un oraș izolat și mult în urma Bucureștiului și Clujului!
Nu poți să te dezvolți doar prin investiții imobiliare!
Din acest motiv am decis să mă retrag din zona politică- IPM și să mă implic civic sută la sută în monitorizarea acestor proiecte, deblocarea unor situații delicate folosindu-ma de cunoștințele tehnice pe care le am și lobby pe lângă Ministerul Transporturilor și CNAIR", spune Urtoi.
Buget de minim 500.000 euro
Activistul proautostradă admite că un alt motiv pentru care refuză să se gândească la o candidatură la Primărie îl reprezintă banii necesari campaniei electorale.
"Ca să ai succes în lupta pentru o Primărie cum este cea a Iașului, trebuie să ai o sumă de cel puțin 500 000 euro ca independent sau să fii susținut de un partid mare, adică un partid parlamentar.
Nu sunt naiv și chiar dacă nu ne place, fără o finanțare serioasă, un partid mare în spate NU ai cum să câștigi Primăria Iașului, indiferent cât de cinstit și de vizionar ai fi.
Cinstea, viziunea și dorința de a munci patru ani în folosul comunității sunt niște calități care pot ajuta și pot fi decisive în lupta cu actualul primar, dar ai nevoie de un partid mare în spate sau de foarte mulți bani!
Cred că acum am lămurit subiectul și hai să ne ocupăm de A7, A8 și podul de la Ungheni. Eu îmi doresc aceste investiții exact cum dl Iulian Dascalu (și îmi cer scuze de această paralelă) si-a dorit să facă Palas în Iași!
HAI CĂ SE POATE!
Vă mulțumesc!"
Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.
Citeste mai multe articole din:
TOPIASI