iulian dascalu 2019 minDacă tot ce e pe numele lui Iulian Dascălu chiar este al lui atunci are mult mai mult de 1 miliard de euro”, e părerea unanimă a zecilor de oameni de afaceri cu care am discutat în timpul documentării topului celor mai bogați ieșeni. Atenție, verdictul de ”mai mult de 1 miliard” vine de la oameni care știu să cântărească fiecare leuț. Iar verdictul mediului de afaceri s-a confirmat cu virf si indesat: inventariind toate activele știute și scăzând creditele existente pe numele lui Iulian Dascălu și a firmelor la care este acționar TopIasi i-a găsit o avere de 1,1 miliarde euro. Asta pe evaluările pesimiste și luînd calcul doar ce este acum dat în exploatareDaca ar fi sa includem in calcule proiectele anuntate deja oficial regele ieșean al mall-urilor ar deveni în mod cert cel mai bogat român. Statut pe care e foarte probabil să-l atingă în câțiva ani dacă nu va veni o nouă criză economică sau nu va interveni un alt factor suficient de influent pentru a-i strica planurile. 
           
Ce are acum Dascalu 
100% din PALAS Iasi (54.000 mp retail si 72.000 mp birouri de lux, o parcare subterana de 2500 locuri, 5 sali de evenimente)
50% din Iulius Town Timisoara (120.000 mp de spatii comerciale, 50.000 mp de birouri, in citeva luni va finaliza alti 52.000 mp de birouri în cea mai înalta cladire din România - 155 m înaltime-, 4070 locuri de parcare, 4 sali de evenimente pentru 2.500 de persoane)
50% din miniPALAS-ul de la Cluj (41.000 mp de retail, 28.000 mp de birouri)
50% din Iulius Mall Suceava si Iulius Mall Iasi 
80% din firma care a a anuntat că va dezvolta in Bucuresti un mega PALAS pe 33 de hectare la Romexpo (proiect evaluat de pe acum la 2 miliarde euro)
firma de constructii Build Corp plasata constant în ultimii ani în top 10 national 
fabrica de materiale de constructii
- firma de transport aerian (are propriul avion pe care a dat 17.000.000 euro)
- a cumparat în 2018 cladirea si terenul pe care functioneaza acum Centrul Cultural Francez din Iasi si a scos recent un PUZ ce-i permite sa faca acolo apartamente de lux si birouri. 
       
A anuntat că va construi în 2020 linga Iulius Mall Iasi un zgârie nori de 120 m inaltime plus o clădire de 6 etaje - in total aproape 50.000 mp de birouri, iar in zona PALAS va construi, tot din 2020, noi spatii de birouri ce vor aduce aproape 100.000 mp de birouri, spatii comerciale, zona spa si 2500 noi locuri de parcare
       
Surse din piata sustin ca are circa 40 de hectare de lânga spitalul Socola, teren pe care pregateste constructia unei zone rezidentiale de lux cu ancora principala un hipermarket Auchan. 
 
Cum se calculează averea lui Dascălu
Cel mai simplu mod de calcul este de a folosi preturile acceptate in alte tranzactii similare. Adica 5000 euro pentru un mp de spatiu comercial premium (asa cum sunt zonele de retail din PALAS Iasi si Iulius Town Timisoara) și 3000 euro/mp de spatiu comercial in orasele sau centrele comerciale cu potential mai mic (ex: Iulius Mall Suceava) și 3000 euro/mp de birou premium (statut bifat de Dascalu peste tot unde are cladiri de birouri). 
       
O metodă insa mult mai corectă de calcul este inmultirea randamentelor proprietăților (adică profiturile generate anual) cu un multiplu acceptat de piată (yield-ul poate varia intre 12 și 5 - adica suma investita se recupereaza in 8 ani respectiv 20).
       
Am folosit ambele retete si rezultatele sunt aproape identice, semn ca evaluarea de minim 1,1 miliarde euro e buna. 

PALAS Vedere didinspre Palat min 
       
Doar PALAS-ul de acum face 540 milioane euro
Cei 54.000 mp de spatii comerciale de la PALAS sunt închiriati la tarife lunare ce variaza între 10 si 130 euro mp. Daca luam în calcul o medie de 30 euro mp rezulta chirii lunare de 1.620.000 euro, adica 19,44 milioane euro pe an. Atentie, în cifre nete, pentru ca pe lânga aceste sume chiariasii achita si TVA si taxe de administrare
       
Tot la PALAS mai sunt 70.000 mp de birouri clasa A. La o chirie medie de 15 euro mp rezulta venituri lunare de 1.050.000 euro, adica 12.600.000 euro anual. Iarasi, suma neta.
        
Parcarea subterana produce si ea consistent. Sa zicem ca în medie doar 2000 din cele 2500 de locuri de parcare sunt ocupate cam 12 ore pe zi (sunt si zile mai aglomerate, dar si zile mai putin solicitate). Cum parcarea e taxata cu 3 lei pe ora, un calcul simplu arata ca parcarea produce 16.000 euro pe zi, adica 480.000 euro pe luna, ceea ce înseamna un venit anual de 5.760.000 euro. Minus TVA si costuri de întretinere înseamna circa 4 milioane euro net pe an
       
Per total, PALAS ar trebui sa aduca încasari anuale de 36.000.000 euroRaportat la un yield mediu de 6,5% (adica investitorul îsi recupereaza banii în 15 ani) PALAS-ul ajunge la o valoare de piata de 540.000.000 euro. De aici trebuie scazute creditele restante (circa 120.000.000 euro) si se mai aplica un coeficient de reducere de 10% din valoarea ramasa (terenul pe care e construit PALAS apartine, preponderent, statului). Ramân chiar si asa 400.000.000 euro. Iar asta este o evaluare ponderata pentru ca, mai nou, centrele comerciale performante (asa cum este PALAS) se vând chiar si la yield-uri de 5% (adica un multiplu de 20 înmultit cu veniturile nete anuale). Noi ramânem însa cu evaluarea la 6,5%.  
 
parc iulius town min
        
PALAS-ul de la Timisoara ii mai aduce 525 milioane euro
Inaugurat la sfirsitul lui august 2019, Iulius Town Timisoara (ITT) este de doua ori mai mare decit PALAS Iasi dar dezvoltat pe aceeasi reteta. Acum acolo sunt dati in exploatare 120.000 mp de spatii comerciale. Pina anul trecut 1 mp din vechiul Iulius Mall Timisoara aducea un venit net lunar de circa 26 de euro, dar e de presupus ca odata cu dezvoltarea proiectului nivelul chiriei va ajunge, daca nu a ajuns deja, la 30 euro/mp lunar. Prag ce ar genera venituri anuale de 43 milioane euro net
       
Acum la ITT sunt dați în exploatare 50.000 mp de birouri de lux ce ar trebui sa aduca anual 9.000.000 euro. Pe fondul concurentei acerbe din Timisoara, oras unde exista numeroase complexe de birouri de lux, folosim ca reper un nivel al chirie de 12 euro, ceea ce inseamna venituri anuale de 7,2 milioane euro. De anul viitor va fi data in exploatare insa cea mai inalta cladire civila din tara, un turn de 155 m inaltime care va aduce inca 52.000 mp inchiriabili de spatii office si care va ridica, e clar pretentiile ITT. Anticipam un nivel mediu de minim 15 euro/mp pe toata zona office a Iulius Town, ceea ce ar genera venituri anuale de peste 18 milioane euro
       
Cele peste 4000 locuri de parcare ar urma sa aduca si ele anual circa 9 milioane euro (am folosit acelasi algoritm ca la PALAS). 
       
Deci Iulius Town ar trebui sa genereze anual chirii de minim 70 milioane euroOri 15 (echivalentul unui yield de 6,5%) inseamna ca proiectul ITT valoreaza minim 1,05 miliarde euro. Ca si la PALAS, exista o etapa a II-a de dezvoltare (inca 31.000 mp de birouri, un hotel s.a) dar deocamdata evaluam doar ce este in picioare. Si cum Iulian Dascalu are 50% din ITT, putem trece in contul sau inca 525 milioane de euro din afacerea de la Timisoara
 
iulius mall iasi min     
   
Inca 245 milioane din mall-urile de la Cluj, Suceava si din cartierul studentesc al Iasului
La Cluj are un miniPALAS ce i-a adus în 2019 incasari de aproape 22 milioane euro net, ceea ce înseamnă o valoare de piață de minim 330 milioane euro. Cum și aici deține 50% din afacere, mai trecem 165 de milioane în portofoliul său. Mai are 50% din Iulius Mall Suceava și Iulius Mall Iași, afaceri care au adus în 2019 venituri totale de 16.000.000 euro. Pentru că acestea sunt mall-uri mai puțin performante, randamentul luat în calcul aici este de 10%, iar cum și aici Dascălu are 50% din afacere punem în contul lui încă 80 de milioane euro.
      
 
Inca macar 100 milioane vin din constructii si proprietati imobiliare ”secundare
Sumelor de mai sus trebuie sa le adaugam valoarea firmei de constructii Build Corp, antreprenorul general al tuturor proiectelor lui Iulian Dascalu, si al firmei producatoare de materiale de constructii (fosta SOMACO), plus terenuri sau proprietati valoroase - 40 de ha in Bucium, Centrul Cultural Francez din Copou, cladiri de birouri pe bulevardul Independentei si in zona industriala a Iasului, terenuri de 10 milioane euro cumparate in ultimii 2 ani in Bucuresti. Per total minim 100 milioane euro. 
 
 
Credite știute
În acest moment Iulian Dascălu are, pe firmele la care e singur acționar, credite de circa 120.000.000 euro, folosite la dezvoltarea PALAS.
         
În iulie 2017, când Dascălu s-a asociat cu miliardarii sud-africani de la Atterbury, reteaua Iulius Mall avea un credit sindicalizat de 220 milioane euro. Ulterior au mai fost atrase imprumuturi de 100 milioane euro pentru dezvoltarea Iulius Town Timisoara.
         
Per total am identificat credite de 440 milioane euro din care partea lui Dascălu ar fi de 120 + 50% din 320, adică 280 milioane euro
 
 
Avere de 1,1 miliarde euro
Am arătat deja că PALAS înseamnă, după scăderea creditelor, o valoare netă de minim 400 milioane euro pentru Iulian Dascălu
        
Afacerile Iulius de la Timișoara, Cluj, Suceava plus Iulius Mall Iași îi aduc lui Iulian Dascălu active nete de 525 + 245, adică 770 milioane euro. De aici se scade 50% din creditele existente pe aceste afaceri, adică 50% din 320 milioane. Rezultă o valoare netă de 610 milioane euro
        
Adăugăm valoarea afacerilor din construcții și imobiliarele ”secundare”, deci incă 100 milioane euro
        
Se ajunge la un total de peste 1,1 miliarde euro in contul lui Iulian Dascălu.  
       
Si asta, repetăm, fara a lua in calcul dezvoltarile deja anuntate de la PALAS (proiect de 200 milioane euro), Iulius Mall Iași (investitii de minim 60 milioane euro) dar mai ales București (mega-PALAS-ul de la Romexpo este deja estimat la minim 2 miliarde euro)

dascalu timisoara lansare min
                 
Bombele anului 2019
La sfirsitul lunii august 2019 a inaugurat Iulius Town Timisoara, un PALAS de 2 ori mai mare decât cel existent acum la Iasi si care a convins presa din Bucuresti, obisnuita sa ignore ”provincia”, ca Dascalu chiar e un tip tare de tot. 
         
Dupa doar 3 luni presa din Bucuresti descoperea ceea ce TopIasi tot scrie din 2017 incoace, anume ca Iulian Dascalu vrea sa faca la ROMEXPO un mega PALAS care sa includa 16 zgârie nori cu înaltimi de pâna la 180 m, mall, hoteluri, o parcare de 12.000 de locuri, piata imensa de legume si fructe plus mii de apartamente. Afacerea din Bucuresti (desfasurata pe 33 de hectare la ROMEXPO) ar valora, doar dupa primele informatii, minim 2 miliarde euro. 
         
Aceste 2 proiecte au socat multa lume, bucurestenii realizind abia acum cit de tare este ieseanul Iulian Dascalu. Un tip atit de tare incit si-a permis sa dea 17.000.000 euro pe un luxos avion Canadair Challenger 350 (pretul real al avionului era 25 de milioane). Costurile de operare ale unui asemenea avion sunt de 1.100.000 de dolari pe an pentru 200 ore de zbor. Daca avionul zboara 400 de ore într-un an costurile de operare se duc la 1,6 milioane dolari.  
         
Surpriza negativa a anului 2019 a venit, culmea, chiar din Iasul care pina atunci i se asternuse docil la picioare. Intentia lui Dascalu de a construi doi zgirie-nori in zona PALAS a fost intimpinata cu proteste neasteptat de puternice din partea a sute de profesori universitari, istorici sau arhitecti ignorati pina atunci de Iulius Group. Ca atare Iulian Dascalu a anuntat ca renunta temporar la construirea cladirii de 110 m inaltime planuite in spatele PALAS Mall, iar tunrul de 126 m inaltime planuit intre Trei Ierarhi si Palatul Culturii a fost redus la 63 m inaltime. Chiar si asa extinderea PALAS va avea loc, anuntindu-se investitii de 200 milioane euro ce vor crea minim 6000 noi locuri de munca. 
 
Extindere Palas 031 min 
 
Planurile anului 2020 sunt grandioase
Sigur in 2020 Dascalu va finaliza turnul de 155 m de la Timisoara. PR-ul Iulius deja promoveaza extrem de puternic in presa centrala iminenta inaugurare a cladirii si ”excelenta oportunitate de a avea birouri in cea mai inalta cladire civila din tara”. Propagandistic, PR-ul Iulius sustine ca numai pentru acest zgirie-nori vor fi investite 115 milioane euro suma care, spun surse din piata constructorilor, ar fi in realitate de cel putin doua ori mai mica. 
         
Tot in 2020 va fi pornita constructia turnului de 110 de la Iulius Mall Iasi dar mai ales extins PALAS-ul. Deja e in constructie o cladire de 6 etaje linga zona de food-court a PALAS-ului iar o cladire de 49 de metri e pregatita pe amplasamentul fostei benzinarii PETROM. In zona SF Andrei se preconizeaza deschiderea santierului pentru aproape 100.000 mp de birouri si circa 2500 locuri de parcare subterana. 
 
dascalu romexpo min
 
Mega PALAS la Bucuresti
E posibil ca in 2020 sa fie deschis oficial si santierul mega PALAS-ului de la ROMEXPO. Pe documentele depuse deja la Primaria Capitalei Iulian Dascalu anunta ca vrea sa construiasca ceva ce Romania nu a mai vazut: 
- o cladire de 41 etaje si 180 m înaltime
- un turn de 34 etaje si 158 m înaltime
- o cladire cu 31 de etaje si 145 m înaltime
- un turn cu 27 de etaje si 123 m înaltime
- 4 turnuri cu 26 de etaje
- 3 cladiri cu 24 de etaje
- 5 turnuri de 23 de etaje
         
Pe lânga cei 16 zgârie-nori Dascalu vrea sa construiasca un hotel de lux cu 10 etaje, un mall imens, o parcare de 12.000 de locuri (de aproape 5 ori mai mare decât cea de la PALAS, ca sa aveti un termen de comparatie) si multe altele. 
         
Socate de anvergura lui Iulian Dascalu, ziarele centrale au scris ca la prima vedere proiectul de la ROMEXPO ar valora minim 2 miliarde euro. 
 
 
Proiect mare in Copou pe locul Centrului Cultural Francez
In august 2019 Iulian Dascalu a depus la Primaria Municipiului Iasi un Plan Urbanistic Zonal ce prevede o investitie majora pe terenul din jurul Centrului Cultural Francez situat pe Bulevardul Carol I, numarul 26. Conform proiectului, firma Iulius Real Estate SRL va construi birouri, locuinte colective si parcari subterane. Terenul are o suprafata de 3.000 de metri patrati pe care se afla cladirea monument istoric cunoscuta sub numele de Casa Racovita. Imobilul are o suprafata construita la sol de 696 metri patrati, un subsol de 71,74 mp, parter de 529,28 mp si mansarda de 61,64 mp.
         
Iulius Real Estate SRL a cumparat proprietatea în septembrie 2017, pe piata vehiculându-se ca s-au platit circa 1,5 milioane de euro. Conform datelor oficiale, societatea îl are ca asociat pe Iulian Dascalu cu 1% si firma Iulius Holding cu 99%. Aceasta din urma este detinuta tot de omul de afaceri iesean.

dascalu timisoara min 1 
 
PSD și PRO Romania il vad invincibil daca ar candida la functia de primar al Iasului
Fostul subprefect Bogdan Abalasi, în prezent membru al Pro Romania, i-a facut recent statuie omului de afaceri Iulian Dascalu: ”este singurul iesean care, daca ar candida la Primaria Municipiului Iasi, independent sau sustinut de oricare formatiune politica, ar obtine lejer majoritatea voturilor iesenilor”. Imediat dupa ce acest mesaj a fost postat pe Facebook a intervenit în discutie ultraPSD-istul Mugurel Laicu care i-a ridicat si el o statuie omului de afaceri amintit: ”Iulian Dascalu a schimbat f mult iasul! Ce ar fi iasul fara Palas?”. 
         
Dascalu refuzase insa categoric, inca din 30 august, ideea unei implicari politice oficiale: “Categoric nu ma bag în politica. Ma specializez pe ce stiu sa fac. Eu nu stiu sa fac politica”, a spus presedintele Iulius Group la inaugurarea Iulius Town Timisoara.
 
 
E mai puternic decât orice primar, sef de CJ sau lider politic local
Iulian Dascalu a schimbat deja Iasul cum n-a facut-o nici un primar, sef de CJ, rector sau sef de partid politic. Prima data a zgâltâit orasul în 2000, când a deschis Iulius Mall, vazut de mai toata lumea drept o oaza în desert. Consecinta logica, mall-ul era prezentat atunci de Primarie, Prefectura si alte autoritati drept adevarat simbol al orasului alaturi de Palatul Culturii si Trei Ierarhi.
         
A doua revolutie marca Dascalu a fost în 2012, la inaugurarea PALAS, un complex imobiliar cum nu are nici macar acum Bucurestiul. 
       
Faptul ca a putut sa se impuna la Cluj si Timisoara în fata extrem de puternicilor afaceristi locali, multi dintre ei cu pile direct la presedintele si premierul României, dar mai ales lovitura de la Bucuresti (a preluat un Romexpo pe care n-au putut sa puna mâna Elena Udrea sau Gabriela Firea la apogeul puterii lor) arata ca Dascalu este nu doar racheta Iasului, ci a întregii Românii. Sucesul sau uluitor si permanenta imunitate în fata autoritatilor a nascut multe zvonuri (e dat ba ”sageata” SIE, ba omul Patriarhului, ba reprezentantul unor generali din fosta Securitate), dar Dascalu a refuzat orice comentariu si si-a vazut de afaceri. A investit pâna acum peste 800 milioane euro, cam cât o transa a FMI, pentru a construi de la zero afaceri uluitoare Si a ajuns, oficial, primul miliardar în euro al Iasului. Iar daca va continua sa creasca in acelasi ritm e foarte posibil ca in 5 ani sa ajunga si cel mai bogat roman.  

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: TOPIASI

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected