e 27 iunie 2018 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a atribuit firmei Unique Solution Iaşi licitaţia de consultanţă pentru realizarea unor soft-uri speciale care vor fi folosite la percheziţiile informatice. Suma e una "glumeaţă" - 155.116,5 lei cu TVA inclus - dar informaţia "hard" este cui îi aparţine firma câştigătoare. În spatele SC Unique Solutions SRL este megabogătaşul ieşean Dan Stratan. Un geniu ale cărui firme fac autostrăzi, căi ferate, aduc fonduri europene, fac tranzacții în energie, adică este peste tot acolo unde sunt munți de bani sau resurse serioase de putere (vezi detalii aici). E drept, prin licitația de la ICCJ nu se umple contul, dar e important să ai o intrare pe lângă DNA, DIICOT sau Parchetul General.
Istoria SC Unique Solutions
Firma a apărut în 2003, asociat unic fiind, atunci, ieșeanul Ovidiu Ștefan Moișanu. La început firma se ocupa cu editarea cărților și revistelor, cu activități tipografce, reproducerea înregistrărilor informatice, arhitectură și consultanță, dar și cu furnizarea de soft pentru calculatoare.
Peste 5 ani 51% din acţiunile SC Unique Solutions SRL au fost preluate de Romcapital Invest SA, firma amiral a lui Dan Iulian Stratan. Noul acţionar majoritar se ocupa de afaceri mult, mult mai grele, aşa că era de aşteptat o explozie a SC Unique Solutions, ceea ce s-a şi întâmplat după cum veţi vedea mai jos.
La fel de brutal cum a intrat în acţionariat, Romcapital Invest SA a decis pe 14 noiembrie 2014 să renunţe la acţiunile de la Unique Solutions SRL, returnându-i-le lui Ovidiu Ștefan Moișanu. Acesta din urmă a primit cele 51 la sută din acțiuni dar a cedat imediat restul de 49% către o anume Roxana Mara Popovici Oncica, din Târgovișe. Această nouă structură a acționariatului se regăsește și astăzi.
Contracte cu SRI și cu alte instituții ale statului
Pe 8 iulie 2015 SRI atribuia un contract de 15,5 milioane de euro unei asocieri de firme al cărei lider a fost SC Unique Solutions SRL, actualul consultant al Parchetului General în chestiunea perchezițiilor informatice. A fost confirmarea clară a legăturilor cu Sistemul care l-a tot făcut mare pe Dan Stratan.
în afară de acest veritabil tun, SC Unique Solutions a prins o puzderie de contracte cu valori de până în 100.000 de euro.
- Autoritatea Națională pentru Cercetare Știinţifică și Inovare i-a dat în 2012 circa 50.000 euro plus TVA.
- Ministerul Educației Naționale i-a dat în 25 octombrie 2013 un contract de 77.700 de lei, fără TVA, de la pentru furnizare de produse IT.
- Primăria Municipiului Cluj-Napoca (client mare și vechi al lui Dan Stratan) i-a oferit în iunie 2014 un contract de 120.000 de lei, fără TVA, pentru servicii de management de proiect privind modernizarea și echiparea ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal.
- TransGaz a "sărit și el cu banu" pe 5 martie 2016 când Unique Solutions SRL primeşte 49.719,15 lei, fără TVA, pentru furnizarea de sisteme de navigație și poziționare globală (GPS).
- Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală a oferit în 19 noiembre 2016 6500 lei plus TVA pentru echipamente IT și pachete software
- Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” Iași - 75.850 lei, fără TVA
- Autoritatea Navală Română - 148.994,17 lei, fără TVA
- Primăria Comunei Fălcoiu, județul Olt - 118.903 lei, fără TVA.

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…