Vineri, 05 Ianuarie 2018 08:42

Mai multe studii de piață efectuate în ultimii 5 ani au arătat fără dubii că
cel mai cunoscut brand al Iașului este Cotnari. Combinatul de vinuri este de 3 ani și nr 1 pe piaţa producătorilor de vin din România. Asta după ce a fost retehnologizat complet prin investiţii de peste 50.000.000 euro. Totodată, s-au extins și înnoit total suprafeţele cultivate, ajungându-se la 1700 ha (un hectar de viţă de vie înalt productivă costând minim 22.000 euro pe piaţa de profil). Adăugaţi la aceste cifre dezvoltarea unei reţele naţionale de vânzare şi construirea unui brand extrem de puternic plus o vinotecă impresionantă (numai sticlele depozitate în beciurile BNR fac peste 32.000.000 euro). Veţi obţine la final
un business ce depăşeşte lejer 150.000.000 ca valoare de piaţă.
Oficial, combinatul este deţinut de Asociaţia Salariaţilor Viţa de Vie - 99,7% din acţiuni. Neoficial, Constantin Deleanu controlează în prezent circa 56% din acţiunile combinatului, procent ce-i aduce o avere de 80 milioane euro. Deleanu este și omul care a salvat de la faliment Cotnari SA în anii 90 iar apoi a transformat fostul IAS comunist într-o afacere modernă, ajunsă nr 1 naţional.
"
Nu vom vinde nici o acțiune străinilor, suntem naționaliști. Au fost multe fonduri de investiții, dar nu ne vindem"
Cel mai cunoscut brand ieşean la nivel naţional şi internaţional a fost vânat de investitori puternici de-a lungul anilor, dar şeful COTNARI anunţă că acţiunile vor rămâne în judeţul Iaşi. "Când am privatizat combinatul situaţia era foarte dificilă. Dar am reuşit să-l salvăm şi sunt foarte mândru de asta. Sunt foarte mândru că această companie a rămas cotnărenilor. Nu vom vinde nici o acțiune străinilor, suntem naționaliști. Au fost multe fonduri de investiții, ale americanilor și ale altora, dar Cotnari a rămas a românilor, a cotnărenilor", a spus Constantin Deleanu.
Privatizare cu război
În februarie și aprilie 2000 Asociaţia Salariaţilor (PAS) a cumpărat 65% din acțiunile IAS Cotnari, învingând la licitație Vinia Iași. Oficial, PAS-ul însemna un pic mai mult de 150 angajați care au plătit 30 de miliarde lei vechi pe acele acțiuni, adică 1.000.000 de dolari, însă e clar că o asemenea sumă nu putea fi deţinută de niște simpli salariați ci doar de oameni bine înfipți economic și care știau pe ce tezaur pun mâna. Pe atunci Constantin Deleanu era "doar" director economic, dar din 2004 a făcut rocada cu fostul director, Neculai Carja, iar treptat şi-a tot mărit pachetul de acţiuni. Cumva, salariaţii au fost obligaţi să-i cedeze aceste acţiuni după cum explică nr 3 din companie: "Societatea are un caracter închis, în sensul că, atunci când cineva renunţă la acţiunile sale, le va ceda, obligatoriu, numai unui alt salariat", recunoştea în 2011 Ioan Măluţan, proprietar pe 11% din acţiunile combinatului.
Proclamă COTNARI "cel mai important ambasador al României peste hotare"
"Am băgat 50 milioane de euro în retehnologizare la Cotnari SA. Am investit alte 10 milioane în Casa de vinuri Cotnari, firma copiilor. Avem cultivate peste 1750 de hectare şi producem peste 13.000.000 de litri. La Cotnari avem doar vinuri 100% românești, nu ca cei din concurență, poate de asta ne și iubesc așa mult consumatorii. Nu întâmplător se spune că vinul românesc și în special cel de Cotnari este cel mai important ambasador al României peste hotare. Exportăm în principal în Europa, dar am ajuns și în Canada, America, mai nou și în Asia", a spus recent şeful Cotnari SA.
Zeci de medalii de aur în doar 3 ani
Vinurile de Cotnari au câştigat în ultimii 3 ani zeci de medalii de aur la marile concursuri internaţionale (la aceste concursuri vinurile sunt notate fără a se şti din ce ţară şi de la ce producător sunt).
În prezentările oficiale, Deleanu &co susţin că "vinurile de Cotnari prezintă calități excepționale obținute prin limitarea producției medii de struguri la un hectar la doar 70-80% față de celelalte podgorii ale României sau din țările viticole. Compania noastră va alege întotdeauna calitatea în detrimentul cantității. În vinoteca noastră, organizată pe criterii științifice, păstrăm cele mai reușite colecții, începând din anul 1956".
Deleanu a luat-o de jos tare
Constantin Deleanu s-a născut 23 mai 1964, la Cepleniţa (5 km de Combinatul de vinificare). A povestit la un moment dat că a lucrat în via părinţilor - „vie hibrid, mai există şi acum, iese o căpşunică bunicică, dar o folosim mai mult pentru vin fiert“, însă de la 11 ani a început să muncească organizat şi, ceea ce e mai important, să înţeleagă. „Nu era vacanţă să nu mă duc să lucrez la vie. N-o făceam pentru bani, provin dintr-o familie peste medie, tata era factor poştal, iar mama casnică, era pricepută la croitorie. Nu s-a pus vreodată problema să ne lipsească banii, însă era plăcerea, chiar mândria de a lucra via. Copii care mergeau la vie erau respectaţi de toată lumea şi la scoala şi în sat“.
În 1978 a devenit elev al Liceului Economic nr 1 din Iaşi. „Eram foarte mândru, puţini copii de la ţară ajungeau acolo“, a rememorat Deleanu.
La un pas de o carieră militară
A fost singurul din clasă care, în 1982, a intrat la Facultatea de Ştiinte Economice, la Economia şi Contabilitatea Agriculturii. Dar această reuşită n-a venit fără emoţii. Pe la mijlocul clasei a 12-a, adica în ianuarie 1982, aplicase pentru Academia Militară. „Că avem avantaje, că ne dau apartamente imediat cum absolvim, ce mai, mă cam prinseseră“, a relatat preşedintele Directoratului Cotnari SA. Dar n-a trecut examenul medical - „m-au respins pentru că aveam varice“. Asta nu l-a împiedicat însă ca, peste câteva luni, să fie încorporat la parașutism.
Înapoi la Cotnari
În 1985 s-a căsătorit, iar un an mai târziu devenea tată. În 1987 a dat examenul de stat iar apoi a ajuns economist la Cotnari. Dar nu la IAS Cotnari, cum se numea pe vremea aceea, ci la Vinia Iaşi, secţia Cotnari, cea care cuprindea unităţile de vinificaţie de la Cotnari, Hârlău, Belceşti, Târgu Frumos şi Paşcani, plus fabrica de oţet de la Hârlau. A stat aproape trei ani la Vinia, însă a fost o perioadă definitorie pentru cariera sa: „Pe problemele de vinificaţie l-am avut ca mentor pe domnul Crăciunescu, iar de la revizorul Gheorghiţă Târnoveanu am învăţat inventarierea, gestiunea. Mare noroc am avut cu aceşti oameni“, îşi aminteşte Constantin Deleanu.
Încet, încet, a promovat, dar în mai 1990 s-a schimbat şeful la Vinia și, urmare a unor neînțelegeri, Constantin Deleanu s-a transferat la IAS Cotnari.
Romantisme: simplu contabil, promovat director de vânzări apoi retras lider de sindicat
„Aveam 26 de ani și am luat-o de la zero. Eram simplu contabil. Dar am avut o șansă. Vânzările cunoscuseră o perioadă de cădere liberă, așa că, la începutul anului 1992, fostul director Moraru a avut curajul să mă pună director comercial. A fost amuzant, pentru că eram foarte tânăr și nimeni nu credea că sunt director. Dar în șase luni am relansat vânzările. Însă am făcut-o atât de bine încât directorului i-a fost teamă că o să rămână fără vin și, în octombrie, m-a scos de pe post. Am revenit la contabilitate dar ca șef de birou“, povestește Deleanu.
Retragerea lui a fost total neproductivă: vânzările au căzut din nou, IAS-ul a început să acumuleze datorii, au apărut scandaluri, greve. Angajații văzuseră însă că tânărul Deleanu avea ceva în cap si l-au facut lider de sindicat.
Zice că a plătit datorii de 10.000.000 dolari în 4 ani și că a propus privatizarea prin MEBO
Tensiunile au crescut, conducerea de atunci și-a dat demisia, pe 1 mai 1993 IAS Cotnari s-a transformat în SC Cotnari, iar Constantin Deleanu devenea director economic. „Pe vremea aceea datoriile erau de cel puțin 10 milioane de dolari, însă în 1996 nu mai aveam nicio datorie față de bănci, mai aveam ceva doar la bugetul de stat. Iar un an mai târziu mi-a venit ideea privatizării prin metoda MEBO. Am vorbit cu oamenii, le-am explicat că așa Cotnariul va rămâne al cotnărenilor și le-am obținut sprijinul. Din acel moment am început să strângem bani pentru fondul de privatizare. 20 la sută din salariu și toate primele au mers la acel fond. În 1999, se strânseseră destui bani, așa că, în decembrie, după ce apăruse Ordonanța cu Agenția Domeniilor Statului, am făcut anunț că vrem să facem majorare de capital social. Evident că am avut parte de multe piedici, prima ședință nu s-a putut ține, dar am ținut-o pe a doua, în februarie 2000. Am venit cu 15 miliarde de lei vechi, adica vreo 500.000 de euro, și am câștigat cam 35% din acțiuni. Restul rămăseseră la SIF, 28%, și la FPS, 37 %, parcă. Iar proprietarii de terenuri, care inițial aveau 7% din acțiuni, au devenit doar locatori, adica puteau arenda terenurile“, a povestit Deleanu.
Troc cu FPS
În aprilie 2000 PAS-ul a mai plătit 15 miliarde lei vechi pentru aproape 30% din acțiuni după o licitație ca-n filme împotriva Vinia SA. Deleanu susţine că a luat de la bancă banii pe care i-a dat în schimbul acţiunilor deţinute de SIF. Mai rămăsese însă o bucată din combinat "străină". Aşa că în octombrie 2000 au făcut, cam de pe poziţie de forţă, un troc cu FPS, cedându-le, în contul acţiunilor rămase, ferma de la Deleni, axată pe zootehnie şi pe agricultură mare. Iar pe 18 octombrie 2000 SC Cotnari SA a concesionat de la Agenţia Domeniilor Statului cele 1257 de hectare – dintre care doar 800 era plantate cu vie – şi aşa s-a finalizat privatizarea.
A devenit director mare în 2004
Pe 25 aprilie 2004 Constantin Deleanu devenea Doctor în economie cu lucrarea „Managementul exploataţiei viticole“, iar două zile mai tîrziu, în Adunarea Generală, a fost numit Director General la Cotnari SA.
Din acel moment Cotnari SA a mărit considerabil ritmul de creştere, iar asta nu e propagandă ci realitate confirmată de cifrele oficiale. Dacă în 2004 societatea avea în proprietate doar 23 de hectare, cele pe care era construit combinatul, acum are aproape 1700, toate având culturi noi (investiţia într-un hectar de vie este de 22.000 euro). Toate utilajele au fost înlocuite cu instalaţii ultramoderne, "rachete" cum le spun cei din combinat. 50.000.000 de euro a fost efortul investiţional.
Creșterea spectaculoasă s-a văzut însă mai ales în bani. Dacă în 2004 combinatul vindea anual de 8.000.000 euro, acum încasează 35.000.000 euro pe an și face un profit net de 5 milioane euro pe an (cifrele pentru 2017).
Mutarea de grație a lui Deleanu
Pînă în 2004 Cotnari lucra cu aparatură veche, ce oferea randamente slabe. Deleanu a decis să forțeze creșterea volumelor prin retehnologizare, pariu ce s-a arătat câștigător. „Așa am reușit să iau cotă de piață“, a recunoscut el. Iar Cotnari SA a crescut de la 7% la 21% din piața internă. Iar cum randamentele erau de minim 25%, firma a reușit să-și acopere investițiile și să genereze noi fonduri pentru retehnologizări.
Reclamă nebună - Moroșanu, Steaua, sabia lui Ștefan cel Mare, fotbal
Un alt pariu excelent al lui Deleanu a fost promovarea. A învestit fabulos în reclamă (până la 3.000.000 euro pe an), Cotnari devenind rapid brand național. De la mare până-n Timișoara, peste tot erau bannere, campanii, concursuri sau evenimente cu sigla Cotnari.
Poate cel mai pitoresc exercițiu de imagine al campaniilor de promovare a fost Cătălin Moroșan. Scenele în care luptătorul de K1 își dobora adversarii făceau audiențe excepționale la PRO TV și celelalte stații tv, iar cum luptătorul ieșean era pictat de sus până jos în simbolurile COTNARI reclama a fost extraordinară.
Alte exerciții de imagine au fost tentativele de preluare a mărcii Steaua și a sabiei lui Ștefan cel Mare. A încercat și să preia echipa de fotbal din Iași, dar afacerea n-a mai ieșit. În prezent 5 echipe din prima ligă de fotbal sunt sponsorizate de producătorul ieșean de vinuri
A făcut cadou, dintr-un foc, 110 de maşini noi-nouţe
Ca să fie clară forţa financiară a afacerii conduse de el, Deleanu a făcut cadou partenerilor, în urmă cu trei luni, 110 maşini noi-nouţe. Anterior le oferise aceloraşi parteneri vacanţe în Seychelles şi Dubai. Era a treia oara in ultimii 8 ani cand Cotnari schimba integral flota distribuitorilor.
Le-a făcut copiilor un Cotnari mai mic
Deleanu are doi băieți, ambii absolvenți de Drept, dar Victor și Remus au renunțat la carierele juridice și au venit lângă tatăl lor. „Cel mic, Victor, mi-a făcut o surpriză extraordinară. După ce a fost în excursie în Australia cu distribuitorii, a venit foarte decis la mine şi mi-a spus că vrea şi el să meargă în campanie, la cules. Mai târziu am aflat că, în acelaşi, an, s-a înscris la Horticultură. Primii doi ani i-a făcut în paralel cu Dreptul, dar anul trei l-a îngheţat, pentru că avea de pregătit licenţa la Drept“.
Așa că în septembrie 2010 la Registrul Comerțului a fost înregistrată Casa de Vinuri Cotnari. "Mă tot băteau la cap băieţii să fac vinuri mai moderne şi-am zis să fac «firma generaţiei a doua»”, a povestit Constantin Deleanu.
Casa de vinuri Cotnari e firma copiilor acţionarilor de la combinat, dar director e Victor Deleanu. Cotnari-ul cel mic a cunoscut până acum investiţii de 15.000.000 euro într-o plantație nouă de 350 ha, o cramă proprie, utilaje de vinificaţie proprii, echipă de vânzare proprie.
A vrut să plece din Iaşi din cauza primarului
În toamna anului 2016, fix înainte de alegerile parlamentare, primarul ZERO al Iaşului a decis să dea jos toate bannerele firmei Cotnari (neoficial se spune că Deleanu nu a vrut să dea bani PSD-ului). Ulterior primarul ZERO a pretins că umilirea firmei Cotnari era opera unui angajat al RATP.
Uluit de nesimţirea primarului, Constantin Deleanu i-a trimis o scrisoare deschisă în care-l anunţa că firma e gata să părăsească Iaşul. Reproducem mai jos acel text
SCRISOARE DESCHISA ADRESATA PRIMARULUI MUNICIPIULUI IASI:
"Compania Cotnari se simte ofensata pentru ca in data de 1 octombrie, Primarul Municipiului Iasi a hotarat ca bannerele noastre sa fie date jos din tot orasul si aruncate.
Va intrebam Domnule Primar al Municipiului Iasi, de ce nu ne-ati aruncat si anul trecut bannerele de la Cotnari inainte de alegerile locale, cand tot Dvs. erati Primar?
Suntem siguri ca niciun alt primar din Romania nu ar alunga Cotnariul din orasul sau. Prin urmare, ne vom indrepta in viitor spre Timisoara, unde cu siguranta vom gasi o conducere a Primariei interesata de colaborarea cu Cotnariul. Probabil in aceasta situatie vom renunta si la colaborarea cu CSMS Iasi.
Afirmatia Dvs. precum ca “onoarea Iasiului nu o dati pe vin”, si din acest motiv ati destituit conducerea RATP-ului Iasi nu este justificata. Amintesc faptul ca vinul de Cotnari a fost de nenumarate ori Campion Mondial la concursurile la care a participat, pe cand Municipiul Iasi, al carui primar sunteti, nu a reusit sa ajunga nici macar in finala pentru alegerile Capitalei Europene a Culturii.
Acestea fiind spuse, consideram ca nu era deloc afectata ONOAREA orasului Iasi, prin asocierea cu vinul de Cotnari.
In final, ii anuntam pe ieseni ca din cauza situatiei aparute, Compania Cotnari nu participa anul acesta la evenimentele organizate cu prilejul Sarbatorilor Iasiului".
COTNARI S.A.
Presedinte Directorat"
După jumătate de an s-a împăcat cu Chirica
În aprilie 2017 Constantin Deleanu apărea din senin pe lista invitaților personali ai primarului la tribuna VIP de la stadion. "Ne-am întâlnit, am discutat şi am convenit că e mai bine pentru Iaşi să colaborăm", a spus ulterior Deleanu.
COTNARI tot nu a fost însă prezent la acţiunile de imagine ale lui Chirica, nu aşa cum şi-ar fi dorit probabil primarul.
Videochat-ul lui Chirica gafează incredibil pe seama brandului nr 1 al Iaşului
Dacă tot s-a împăcat cu primarul ZERO (spunem ZERO pentru că n-a atras nici un leu de la Guvern şi nici un euro de la UE pentru marile proiecte ale Iașului promise și răspromise de Chirica în campaniile electorale din vara și toamna lui 2016), Deleanu s-a dus la videochat-ul lui TaiTei (Iași TV Life). L-a luat acolo și pe fiul cel mic (Victor Deleanu este şeful Casei de Vinuri Cotnari), dar a trebuit să suporte un şuvoi de gafe colosale.
"Moderatoarea" Iaşi TV Life a început anunţând că "azi avem invitat pe unul din cei mai mari operatori de pe piaţa de vinuri". Să-l ai în platou pe nr. 1 oficial pe ţară şi pe cel mai important brand economic al Iaşului iar tu să nu subliniezi asta înseamnă amatorism total din partea videochat-ului lui Chirica. Numai că era doar începutul.
"Moderatoarea" l-a apelat pe principalul invitat cu "domnule Deleanul". "Deleanul" o dată, de două ori, de 10 ori.
Momentul culminant al amatorismului videochat-ului amintit a fost atins când moderatoarea a tradus după mintea ei mott-oul combinatului de vinuri: "domnule Deleanul, puţin că tot ce-i bun şi bun că tot ăăăă şi bun că tot este rar, aşa-i vinul de Cotnari".
Uluit şi evident jenat că un logo atât de puternic promovat este stâlcit în asemenea hal, Constantin Deleanu a precizat imediat care este varianta corectă: "într-adevăr, «puţin ca tot ce-i bun şi bun ca tot ce-i rar, aşa e vinul de Cotnar». Aşa o ştiu toţi consumatorii şi sunt de ordinul milioanelor aceşti consumatori".
Credeaţi că s-a terminat aici bâlciul? Înseamnă că nu ştiţi care e nivelul de la videochat-ul lui Chirica. "Moderatoarea" a lansat imediat un alt "porumbel": "astăzi afacerea dvs a fost preluată în majoritate de fiii dvs". O documentare banală ar fi arătat că firma în care sunt împlicaţii băieţii lui Deleanu - Casa de Vinuri Cotnari - este total separată de firma tatălui - combintul de vinuri. Iarăşi jenat de asemenea gafă, "Deleanul" senior a precizat care e realitatea: "de fapt afacerea fiilor este o activitate paralelă companiei Cotnari"
Ce credeţi că a înţeles reprezentanta Iasi TV Life din această explicaţie ? Evident că nimic, motiv pentru a continuat să insiste cu preluarea combinatului de către fiii directorului: "domnule Victor Deleanul, din 2014 aţi preluat o parte din frâiele companiei Cotnari".
Şocat că "moderatoarea" nu s-a documentat dar nici nu a înţeles explicaţiile primite de la "Deleanul" senior, "Deleanul" junior a spus răspicat: "La noi încă de la început au fost gândite ca două firme separate. Eu nu am nici o implicare în compania Cotnari aşa cum părinţii mei nu au nici o implicare în activitatea Casei de vinuri Cotnari. Sunt de la început două firme separate, cu crame separate, cu acţionariat complet separat". Mai diplomat, Constantin Deleanu a făcut precizări de fineţe: "Cotnari a rămas pe vinurile tradiționale, cunoscute de consumatori. Firma copiilor, Casa de vinuri Cotnari, merge pe vinuri moderniste, care le concurează pe cele de import"
Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.
Citeste mai multe articole din:
TOPIASI