psdmain2014Ştersul prefect de Iaşi se transformă dintr-o dată în jucător politic și critică oficial, ba chiar într-o manieră dură, Consiliul Judeţean, instituţie condusă de şeful PSD Iaşi. "Ninsorile și poleiul au provocat în ultimele 24 de ore unele probleme în traficul rutier în zonele Hadâmbu și Dobrovăț, pe drumurile județene 248B, respectiv 247. În ambele cazuri, intervenția a fost îngreunată de lipsa unui contract privind întreținerea drumurilor județene pe timpul iernii", scrie prefectul Marian Şerbescu pe Facebook.  Câteva rânduri mai jos el reia atacul şi fixează şi ţinta: "Consiliul Județean nu a reușit să încheie până în acest moment un contract pentru lucrările de întreținere pe timpul iernii. O nouă licitație a fost anunțată și are ca termen de depunere a ofertelor data de pe 22 decembrie 2017, ora 16. Sper ca în cel mai scurt timp, după această dată, să se încheie un contract legal pentru ca ieșenii să poată circula în siguranță în această iarnă și pe drumurile județene".
 
Prefectul îi dă şi lecţii elevului problemă de la CJ
Iar apoi, de parcă ar vorbi cu un preşcolar politic, prefectul îşi permite să-i dea lecţii de clasa 1 şefului CJ Iaşi: "o soluție pentru evitarea unor astfel de situații ar fi înființarea de către Consiliul Județean a unei firme proprii care să dispună de utilajele necesare deszăpezirii drumurilor sau cel puțin a unei secții în cadrul DJADP, pentru intervenții de urgență. Astfel de unități funcționează în mai multe județe. Inclusiv la nivelul DRDP Iași există utilaje proprii cu care se poate interveni la orice oră pe drumurile naționale, indiferent de existența unui contract pentru lucrările de deszăpezire. Este o situație care cred că trebuie analizată la nivelul Consiliului Județean, singura autoritate care poate decide acest lucru".
 
"CJ răspunde dacă vă înzăpeziţi"
Ca la ședințele PCR, a venit imediat și membru de partid care a lansat critica sfântă: "de ce nu sa semnat nici pana azi contractul? Domnul președinte de consiliu județean ce face? Ca este plătit din bani noștri ai celor care mergem pe aceste drumuri. Cum poate sa existe atâta nepăsare din partea unor aleși? Va fi tras la răspundere cineva pentru acest lucru? Acum sa ne rugam la Dumnezeu sa nu vina ninsori pana la următoarea licitație? Mai este vreun judet in tara in situatia noastra?", a scris ieşeanul Mihăiţă Adrian Cibotariu. 
 
Pretext numai bun pentru prefect să anunţe oficial că el din septembrie "dă-i şi luptă, dar dacă CJ nu vrea...": "Am solicitat încă din luna septembrie, în cadrul tuturor întâlnirilor Colegiului Prefectural, Comitetului Județean pentru Situații de Urgență sau a celor cu primarii din județ luarea măsurilor necesare de către toate instituțiile cu atribuții în domeniuDeszăpezirea drumurilor județene este însă o problemă care ține exclusiv de resortul Consiliului Județean", a spus prefectul Marian Şerbescu.
 
Maricel Popa nu răspunde atacului
Preşedintele CJ Iaşi nu a putut fi găsit pentru a răspunde acestor acuzaţii.  Sare însă în ochi o nuanţă extrem de interesantă: dacă CJ ar fi forţat până acum încheierea unui contract pentru deszăpezire în absenţa unei licitaţii contractul ar fi fost ilegal şi ar fi atras nu doar nulitatea actului dar şi foarte posibila scoatere din scenă a şefului CJ. Iar în caz de vacantare a funcţiei favoritul la succesiune ar fi liderul consilierilor județeni PSD, Cristi Stanciu, mentorul spiritual al prefectului.
 
O altă nuanță foarte importantă: primul care a sesizat lipsa unui contract de deszăpezire este liberalul Marius Bodea, cel care avertiza încă de acum două luni că Iașul riscă să fie blocat de nămeți din cauza CJ (https://www.topiasi.ro/homepage/topiasi/14731-pnl-atac%C4%83-violent-popa-%C5%9Fi-puturo%C5%9Fii-de-la-dadj-au-cerut-transparent-mit%C4%83-iar-acum-ia%C5%9Ful-va-fi-%C3%AEnz%C4%83pezit-la-iarn%C4%83.html). Logic, Bodea a profitat acum de prilej și i-a tras și el un pum șefului CJ: "Din păcate, autismul administrativ şi ţâfna păguboasă a domnului Maricel Popa ne-au adus în această situaţie neplăcută în care nu avem semnat încă un contract de servicii de deszăpezire la nivelul Consiliului Judeţean Iaşi".

Comments  

 
0 #1 gogu 2017-12-12 15:35
Nu e tafna domnu' Dobasu, stiti foarte bine, ci o actiune bine gandita la CJ, Daca nu exista contract, in conditii de urgenta se poate incredinta activitatea de dezapezire in mod direct, fara licitatie - prin procedura de incredintare directa, la pret discretionar.
Report to administrator
 

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: TOPIASI

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected