În urmă cu câteva zile proiectul parcului industrial de la Leţcani a fost blocat în CJ pentru că un grup de consilieri, condus de pedofilul Victor Chirilă, n-a vrut să voteze. N-a vrut şi gata, uite-aşa a vrut Chirilă. Un individ scăpat miraculos de puşcărie după ce a făcut sex cu minore violează acum, tot cu bună ştiinţă, întreg Iaşul.
La Cluj sunt 4 parcuri industriale unde au fost create aproape 20.000 de noi locuri de muncă, la Ploieşti sunt parcuri cu mai mulţi angajaţi decât are toată industria ieşeană, la Timişoara şomajul este aproape de zero pe o rază de 30 km în jurul municipiului. La Iaşi nu e nici un parc industrial, şomajul real e uriaş iar nivelul de trai e la jumătate faţă de cel din Ardeal. Da, dar Iaşul îl are la butoane pe un pedofil cu acte în timp ce Ardealul nu are asemenea handicap.
Un viol la fel de mare observăm la Fortus. O platformă industrială de mult abandonată ar putea fi relativ uşor revitalizată dacă nu s-ar opune violatorii cu interese în zonă. E mai câştigat Iaşul că directorul Fortus bate apa-n piuă pe salariu de sute de milioane fără să facă mai nimic în loc să transforme zeci de hectare în parc industrial atractiv pentru multinaţionale?
În astfel de momente îţi dai seama cât de mult a pierdut Iaşul prin fugărirea fostului şef de CJ, Cristian Adomniţei. O fi având el multe păcate, dar măcar era ditamai locomotiva care împingea Iaşul înainte. Autostrada, parcul industrial, "Silicon Valley de România", investiţii de miliarde de euro, toate păreau posibile pe vremea lui Adomniţei iar acum au devenit basme pentru copii. Mor de ciudă când văd unde s-a ajuns.
Tot în astfel de momente îţi dai seama şi cât însemna Gheorghe Nichita. L-am criticat şi atacat ca nimeni altul din presa locală, dar realizez acum că în felul său Nichita era o altă locomotivă ce totuşi împingea Iaşul înaintea.
Acum Iaşul stă, ba chiar bălteşte iar asta nu este deloc bine.
Aurel DOBAŞU

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…