În parc fiică-mea a vrut o îngheţată, apoi o apă. I-am dat bani, şi-a luat ce a vrut apoi, când a venit spre mine, a scăpat pe jos bonul fiscal. Instantaneu 2 bătrâne s-au aplecat, l-au luat şi mi l-au adus grijulii: "aveţi grijă de el, că e păcat". Iniţial am fost încântat, am crezut că în sfârşit am găsit şi eu ieşeni care, la fel ca mine, se mai apleacă şi iau de jos hârtiile aruncate de alţii pentru a le pune la coş. Numai că civismul bătrânelor în cauză nu era civism din convingere, ci din interes: "poate câştigaţi la loterie".

Da, Loteria fiscală a îndemnat o sumedenie de români să nu mai arunce pe jos hârtii, măcar unele hârtii. Ba chiar i-a învăţat să ceară bon şi să mai redusă un picuţ din evaziunea fiscală. Totul cu speranţa unei şpăgi mascate în premiu. O fi el mic, dar e un premiu. Şi ne mai mirăm că în continuare se câştigă alegeri prin pomeni cu mici, bere şi celebrul UZO (ulei, zahăr şi orez)?

Nu la fel reacţionează românii când se încearcă civilizarea cu parul. Amenzile pentru parcările aiurea sau arestările pentru corupţie nu au mişcat, aparent, nimic din fibra românilor: în continuare mai toţi parchează pe unde le vine mai la îndemână chiar dacă e spaţiu verde sau loc pentru persoane cu handicap, în continuare unii medici, profesori sau politicieni iau şpagă cu o nonşalanţă dezarmantă.

Oare nu s-ar putea găsi câte o şpagă guvernamentală mascată în premiu prin care să convingi un funcţionar public să nu mai condiţioneze exercitarea atribuţiilor de acordarea şpăgii. Poate un premiu generos acordat celor ce denunţă mica sau marea corupţi de lângă ei. VĂ daţi seama că politicianul care ar propune aşa ceva ar câştiga fluierând alegerile?

Aurel DOBAŞU

• < Prev
• Next >