Duminica, 13 Octombrie 2024 12:39
De aproape un an la Iași auzim tot mai des ”Urtoi face”, ”activiștii pro autostradă dreg”, ”activiștii de mediu acuză”, sau, mai nou ”mediul local de afaceri pune presiune pe...”. Nu mai auzim însă aproape deloc ”primarul face” sau ”șeful județului rezolvă”.
E o schimbare fără dubii a puterii de a influența societatea. Șefii formali ai autorității locale au devenit tot mai slabi, mai ales pe măsură ce li se adună dosarele penale (primarul Chirica are 6 dosare de corupție, în timp ce șeful județului, tristul Tablă Alexe, are 3 dosare de corupție).
Ca o lege a naturii, dacă politicienii sunt slabi, vidul de putere e acoperit de alții. Așa s-a ajuns ca activiștii să dicteze agenda publică a autostrăzilor, șoselelor de centură ori a problemelor de mediu, subiecte în care implicarea primarulului sau a șefului de județ e motiv de bășcălie sau, mai rău, e frână nedorită.
Este deci logic să fie trași pe linie moartă acești clovni politici iar de treburile Iașului să se ocupe cei care chiar țin la Iași. Din păcate, la alegerile locale din vară, pe fondul neparticipării activiștilor la scrutin, Chirica și Alexe au fost realeși în funcțiile publice, limitând serios viteza de dezvoltare a Iașului. Asta e, încă 4 ani Iașul va merge cu frâna de mână trasă. Dar va merge înainte, împins de activiști și afaceriști mult mai maturi și mai responsabili decât politicieni.
Aurel DOBAȘU
Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.
Citeste mai multe articole din:
OPINII