Duminica, 31 Decembrie 2023 10:42
PNL a avut în ultimii ani preşedintele ţării, premierul apoi preşedintele Senatului (Florin Câţu şi Nicolae Ciucă), a avut primarul municipiului Iaşi, preşedintele Consiliului Judeţean şi, o perioadă, a avut şi Prefectura Iaşului. Toate stelele au fost aliniate pentru ca PNL să obţină rezultate extraordinare care să-i aducă 80% din voturile ieşenilor.
În ciuda acestui extraordinar de fericit joc al sorţii PNL nu a livrat nimic Iaşului. Atât de mari sunt catastrofele manageriale Mihai Chirica şi Costel Alexe încât nu au putut face nimic în 3 ani deşi în alte judeţe, cu mai puţine stele aliniate pe cer, au început construcţia sau chiar au fost inaugurate autostrăzi, parcuri industriale, şosele de centură, şcoli, spitale, poduri, săli de sport, stadioane. Repet, la Iaşi nu e nimic din toate acestea sub măiastra cârmuire a perechii Alexe & Chirica.
Ar fi putut fi livrat totuşi ceva cu adevărat mare, autostrada Iaşi - Târgu Mureş, dar pentru că A8 a fost asumată, şmechereşte, de PSD liberalii au blocat de câte ori au putut acest proiect. Ultima dată, la finalul anului, efectiv l-au umilit pe Cătălin Urtoi, directorul ieşean al CNIR, companie care, potrivit UE, ar trebui să construiască A8. Ca activist civic şi apoi ca bugetar la ministerul Transporturilor, Urtoi a muncit fabulos şi a construit documentaţia pentru A8 mai mult decât au putut dărâma liberalii, dar tot nu a fost suficient. Ar fi fost dacă liberalii ar fi ajutat nu ar fi distrus metodic, precum ruşii în Ucraina.
Reamintesc, liberalii au mers atât de departe încât "diamantul" Mihai Chirica a propus public "să se facă străpungerea munţilor dinspre Bacău spre Braşov", adică un proiect susţinut de mafia PSD Bacău.
Iaşul a avut însă norocul formidabil de a avea câţiva cetăţeni - activiştii proautostradă - care nu s-au lăsat învinşi de ticăloşia şi micimea primarului. Şi au presat Bucureştiul şi l-au presat până când, mai greu mai uşor s-au făcut vagoanele de documente necesare construirii autostrăzii.
Numai că fix atunci când toţi credeau că gata, se vede luminiţa de la capătul tunelului şi ar putea începe şantierul pentru traversarea munţilor spre Vest, vine ministrul liberal de Finanţe şi mai pune o talpă ostentativă în calea A8. Marcel Boloş pur şi simplu a refuzat, că aşa au vrut muşchii săi de la PNL, să semneze bugetul de venituri şi cheltuieli al CNIR, buget fără de care compania nu poate cere preluarea controlului pentru construcţia A8. Evident că ministrul a ştiut că Moldova va sări în aer dar totuşi şi-a menţinut refuzul de a semna (detalii aici PNL pune un STOP imens autostrăzii Iaşi - Târgu Mureş şi se laudă că nu se teme pentru că oricum "ieşenii votează penalii" - topiasi.ro).
Surse de la vârful PNL mi-au spus că refuzul ministrului liberal de Finanţe are o explicaţie extrem de balcanică: liderul de factor al PNL Iaşi, "Tablă" Alexe, fost ministru în 2000, a avut o zvâcnire de influenţă şi a cerut Bucureştiului să blocheze proiectul Iaşului. Da, aţi citit bine, sursele politice, inclusiv din PNL, spun că Alexe a cerut blocarea autostrăzii.
Dar de ce ar face aşa ceva un ieşean (unul de import dar totuşi cu pretenţia că apără Iaşul)? Simplu: Costel Alexe o fi corupt, este ticălos, este în multe alte feluri dar sigur nu este prost. El a înţeles că lui personal îi va fi mai bine dacă e blocată autostrada, dar cu bătaie reală spre Urtoi. Păi dacă Urtoi nu e lăsat să muncească pentru autostradă, ba chiar e fugărit, la ordinul PNL, de la şefia CNIR, ce poate face? Vine la Iaşi unde PSD abia aşteaptă să-l pună candidat la Primărie. Urtoi nu vrea asta, dar multe decizii se pot schimba în timp.
Deci, dacă Urtoi candidează la Primăria Iaşi (din partea PSD sau doar cu susţinerea PSD, se flutură mai multe variante) Chirica e mort. Cum să aibă şanse un individ cu 6 dosare de corupţie (cu bebeluş milionar, başca mafia imobiliară la cumătrie) în faţa unui ieşean obişnuit, celebru de acum în tot oraşul că face naveta cu trenul la Bucureşti pentru a susţine o autostradă vândută Bacăului de candidatul mafiot al PNL? Pe acest scenariu, Urtoi îl pulverizează pe Chirica în bătălia pentru Primărie, oricâte milioane de euro ar scoate imobiliarii actualului primar.
Fix asta ar vrea Alexe, susţin surse din mai toată zona politică: să scape de Chirica, omul pe care, ironia sorţii, el l-a adus în PNL de la PSD. Preşedintele de paie al PNL Iaşi, Alex Muraru, ar urma să plece în diplomaţie iar atunci Alexe ar putea prelua şi oficial, nu doar informal, filiala PNL. Alexe ar da apoi vina pe Chirica pentru lipsa marilor proiecte la Iaşi, ar aminti că judeţul, cu "Tablă" în fruntea CJ, totuşi a mişcat proiecte de anvergură la ApaVital şi Aeroport (nu are Alexe nici un merit acolo dar le poate vinde electoral), iar la alegerile parlamentare s-ar putea lipi de un post de parlamentar. Deci Alexe ar poza în erou parlamentar, singura poziţie care i-ar putea garanta, crede el, să mai negocieze dosarele sale penale (reamintesc, Alexe are oficial 3 dosare de corupţie iar neoficial se pregătesc şi altele).
Iată pentru libertatea cui blochează PNL-ul autostrada care permite Moldovei să viseze că iese din sărăcie.
Aurel DOBAŞU
Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.
Citeste mai multe articole din:
OPINII