Gulfood Manufacturing 2017 Pakmaya 29Fenomen ciudat la una dintre cele mai mari societăți din județ, producătorul de drojdie Rompak SRL Pașcani deținut de un holding turcesc numit Pinat Gida Sanayi Ve ticaret Istanbul. Recent, Omer Malbuz Manoglu, oficial administrator neexecutiv al firmei, în fapt șeful cel mare al Rompak, a renunțat la funcție, locul său fiind luat de un comitet executiv cu rol consultativ format din trei membri. În timpul mandatului său, Manoglu a fost desemnat cetățean de onoare al municipiului Pașcani și senator de onoare al Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava.

Citeste mai multe articole din: Ultima ora
autostrada1Seful Companiei de Autostrazi sustine, intr-un interviu pentru AGERPRES ca Moldova va fi legata de Ardeal printr-un drum modern abia peste 5 ani, asta in cel mai fericit caz. Narcis Neaga: "Aici suntem în faza în care, în 2017, au fost lansate studii de fezabilitate pentru viitorul drum expres. Să ştiţi că diferenţa dintre o autostradă şi un drum expres nu este grozav de mare. Un drum expres nu trece prin localităţi, un drum expres nu are treceri la nivel, adică nu există bariere, nu trec trenuri. Este ca o autostradă, numai că există o altă limitare de viteză: nu sunt 130 km/oră,
Citeste mai multe articole din: Ultima ora
veolia bziMădălin Mihailovici, CEO Veolia România, a chemat la bară firmele BZI TV Online SRL şi Global Impex Distribution, societăţi care administrează publicaţia Bună Ziua (BZI) Iaşi şi site-ul bzi.ro, precum şi pe reporterul Vlad Alexa. Mihailovici cere plata unor daune, fiind nemulţumit de conţinutul mai multor articole publicate în ultima vreme de gazeta lui Ghiocel Asimionesei despre societatea pe care o conduce şi căreia Consiliul Local Iaşi i-a delegat serviciul de producţie şi distribuţie al energiei termice. Procesul va începe în toamna acestui an. (I.C.)
Citeste mai multe articole din: Ultima ora

iuliandasaclu006Firma amiral a omului de afaceri iesean Iulian Dascalu - Iulius Holding - figureaza in documentele Guvernului cu un profit de 787 milioane lei pe anul 2017. Iulius Holding, care integrează oficial businessurile din imobiliare ale lui Dascălu, ar fi obtinut acest profit fabulos la afaceri de "doar" 833 milioane si cheltuieli de numai 44 milioane lei. Cea mai tare cifra este insa cea a angajatilor: firma ar fi scos acel profit record cu, atentie, doar 1 angajat.

Citeste mai multe articole din: Ultima ora

iuliandasaclu006Celebrii frati Paval au cumparat, printr-o companie a grupului Dedeman, proiectul de birouri The Bridge din zona Carrefour Orhideea din Bucuresti. Tranzacţia este estimată de mai multe ziare la 200 mil. euro. Proiectul The Bridge este in curs de constructie, acum existind doar o cladire de circa 37.000 mp de birouri, dar vor mai urma două cladiri, la final rezultind birouri de 80.000 mp. Achizitia grupului Dedeman certifica, e drept ca indirect, faptul ca Iulian Dascalu este primul iesean miliardar in euro. Iata calculele.

Citeste mai multe articole din: Ultima ora

academia de politieSute de candidati au stat la rand, marti, la Academia de Politie "Alexandru Ioan Cuza" din Bucuresti pentru a se inscrie la o facultate din cadrul acesteia. Tinerii spun ca au ales o cariera in politie deoarece considera ca locul de munca in domeniu este stabil si salariul este unul care-i incanta. Sute de absolventi de liceu au venit inca de dimineata pentru a-si depune dosarul la Academia de Politie "Alexandru Ioan Cuza" Bucuresti. Unul dintre ei este Andrei Insuratelu care este din Suceava. Tanarul spune ca tatal lui lucreaza in domeniu si vrea sa-i urmeze exemplul.

Citeste mai multe articole din: Ultima ora

Mai multe Articole...

  1. O firmă din Ungaria cere insolvenţa unei societăţi trimise în judecată de DNA Iaşi (2)
  2. Iaşul a depăşit pragul legal de 20.000 de semnături în campania „fără penali în funcții publice“.
  3. Automobil electric românesc PRODUS LA BAIA MARE. Cea mai ieftină variantă: 13.700 de euro
  4. Amenzile contraventionale vor putea fi platite doar pe jumatate in termen de 15 zile
  5. Sfaturi către turiștii români care pleacă în vacanță în străinătate cu mașina personală. Unde să alimenteze, de unde să-și cumpere țigări și cum să-și folosească telefonul mobil
  6. Cel mai mare retailer de fashion din lume intra in forta in PALAS-ul de la TImisoara
  7. Bătaie pe „caşcaval” pe piaţa gunoiului
  8. Desi poate avea iar belele penale, Relu Fenechiu isi permite sa bubuie DNA-ul: "niste tortionari"
  9. O asociatie de proprietari cere evacuarea unei judecatoare
  10. 68 de angajati ai Fortus contesta concedierea
  11. Cea mai mare companie chimică din lume îşi spală din păcate organizând cursuri gratuite pentru elevii din Iaşi
  12. Delphi concediază 700 de angajaţi. Din fericire nu la Iaşi
  13. Cotnari SA vrea să construiască spaţii de cazare
  14. Reducere de 50% la preţul vilei unui milionar ieşean celebru
  15. Aerostar începe angajările pentru centrul de la Iaşi
  16. Nou proiect de amploare al omului de afaceri Bogdan Piţigoi
  17. Se extinde un mall din Iaşi. Vechiul proprietar vrea să facă apartamente
  18. Şase angajaţi de la TVR Iaşi şi-au dat în judecată angajatorul
  19. Aproape 200.000 de lei plătiţi de Apavital pentru asigurarea autovehiculelor
  20. Anghel contraatacă în instanţă
  21. Regionala Călători Iaşi cere insolvenţa a două firme
  22. Apocalipsa dupa Mihalache. Dezastru ecologic la Schitu Duca. Copii scosi la protest impotriva defrisarilor
  23. Ieşeanul şef la Parchetul Anti-Mafia anunţă apocalipsa
  24. Telenovela Pilă continuă: din nou faza pe instanţă
  25. Cine mai poate opri legile justitiei? O posibila solutie in extremis
  26. Fundaţia Caritatea a vândut un teren de 5,9 hectare la Rediu
  27. Mişcare surpriză făcută de patronul Iaşitex
  28. Politica la Iaşi: Tiri-plici şi Tiri-pleosc
  29. O firmă din Iaşi este pe locul 2 în topul naţional al amanetului
  30. Cel mai căutat număr de telefon din lume. A fost vândut cu două milioane de dolari
  31. Primul om din epoca modernă cu o avere de peste 100 miliarde dolari
  32. Soluţia deputatului PMP de Iaşi pentru construcţia autostrăzii: credit rambursabil din încasări
  33. Cum a stors infractorul Asimionesei sute de mii de euro de la primarii fricoşi ori şantajabili din comunele Iaşului
  34. Record de viteză: 457 km pe oră
  35. FOTO 50 de magarii: manifestul anti-PSD impartit la protestul din Bucuresti
  36. Pesedistul Cristian Stanciu ridică un centru de afaceri lângă Palas
  37. Bomba-sexy Eţcu ridică un sediu de birouri pe Cuza Vodă
  38. CSM Poli Iași - Concordia 3-1. A treia victorie într-o săptămînă
  39. Antibiotice Iaşi se globalizează
  40. Iaşul, record pe ţară la insolvenţe pe 2017
  41. Iaşul e singurul judeţ din Moldova în care au venit mai mulţi oameni decât au plecat în ultimii 25 de ani
  42. Se clatină, din nou, un gigant. A patra cerere de insolvenţă la Iasicon
  43. PMP: programul de guvernare nu se poate realiza nici dacă PSD împrumută 40 miliarde de euro de la FMI
  44. Nou conflict între giganţii Iaşicon si Apavital
  45. ALDE Iaşi, mitocănie la adresa unui bâtrân
  46. MedLife cumpără divizia de servicii medicale Polisano. Aceasta ar putea fi cea mai importantă tranzacție din sectorul medical în acest an
  47. Încă o mare firmă din Iaşi e cumpărată de un gigant mondial
  48. SuperCopou a fost scos la vânzare
  49. Jan Chiriţa loveşte din nou: patru etaje în zonă de case
  50. Spital de arşi la Iaşi, ultima promisiune a PSD
  51. 2 firme puternice ale Iașului ne trimit involuntar în Papua Noua Guinee
  52. Un parlamentar ieşean se pozează alături de Putin
  53. Un ieșean va fi decorat de Franța și declarat "cel mai bun ambasador"
  54. Jucătorii de la CSMS ameninţă cu o adevărată revoluţie în fotbalul românesc
  55. Primarul Iașului, domnul Chirica, umple orașul Iași de rușine!
  56. Un senator PSD de Iaşi se laudă că a trântit o foarte importantă lege propusă de Dragnea
  57. Ce afaceri a copt în Bucureşti cel mai şmecher PSD-ist din Moldova
  58. Patru locuri de muncă la Spitalul de Copii
  59. Secretele Patriarhului Daniel - cum s-a infiltrat, în vremea lui Ceauşescu, tânărul călugăr Ciobotea în cercurile BOR şi misterul din CV în anii '89 - '90
  60. Încă un ieşean a dat lovitura la Loto: a câştigat 1.000.000 de euro
  61. Prefectul de Iaşi e nr 2 pe ţară
  62. Ce coincidență: în Pașcani s-au modernizat pe bani publici anumite străzi și fix atunci s-a asfaltat și curtea firmei primarului
  63. Un om de afaceri din Iaşi şi-a luat soţie o marinăreasă, cu 22 de ani mai tânără
  64. Avocata Moisescu, luată în vizor de Finanţe
  65. O profesoară de matematică este în conflict cu Inspectoratul Şcolar
  66. Guvernul PSD face şedinţă la Iaşi. Acum 7 ani guvernul PDL proceda la fel şi a lăsat aici 120 milioane euro
  67. Viarom, contracte de 35 de milioane de lei la Drumuri Judeţene
  68. Delirează primarul Iaşului? Chirica pretinde că strânge bani pentru că aşa i-a spus "însăşi Dumnezeu"
  69. RECORD! Universitatea din România la care s-au înscris studenți din 82 de țări
  70. Pe ce pune mâna Fiterman bani se cheamă: Litlle Texas a făcut profit de peste un milion
  71. Un nou megaacţionar la un dilăr auto?
  72. Victoraş îl mătură pe TaiTei?
  73. "Deputatul de Iaşi Varujan Vosganian a votat împotriva autostrăzii, la fel singurul ministru moldovean din Guvernul PSD"
  74. Lecţie stil Surdoil de băgat picioarele în lege
  75. O multinaţională din IT a închiriat jumătate din a doua clădire ridicată la PALAS-ul bănățean
  76. Cine-l Alină pe Popo Grasu într-o ţară fără acord de extrădare?
  77. Adomniţei vs Popa e 5-0 după doar 5 luni
  78. O angajată a TVR Iaşi, în programul de Internship al Guvernului
  79. Panaramă cât casa şi "Pupat Piaţa Independenţei" la PSD Iaşi
  80. Teroristul Sony ne ameninţă iar cu torturi verbale
  81. Ce parlamentauri îşi păstreaz ciolănelul
  82. Surpriză: dosar secret de doctor care a luat mită la Parchet
  83. Anisia Gafton, comedianta de la „Românii au Talent“, în ipostaza de prezentatoare TV: Despre ce emisiune este vorba
  84. Teii
  85. Un ieşean este noul purtător de cuvânt al Guvernului
  86. Haita lui TaiTei începe să se canibalizeze
  87. Ce poate Jiji și ce nu poate Firfirica
  88. Iacobinul cel roşu s-a decis, amanta chiuie
  89. Un dosar nou pentru Popo
  90. Puternicul Nichita nu a "rezolvat" nici autostradă, nici aeroport, nici stadion, nici investiţii masive private. Duşmanii din Cluj, cu care era acuzat Adomniţei că simpatizează, au făcut însă de toate iar acum termină şi o sală de sport unicat în România
  91. SIMILITUDINI Băsescu & Nichita
  92. Un dezastru pentru Iaşi dar pentru care nu avem soluţie
  93. Carne macră pentru DNA: Stavarache de Iaşi
  94. Cutremur pentru unul din cei mai bogați ieșeni: Comănescu cere şi insolvenţa Com Beton
  95. Popo Grasu nu şi-a mai luat palton. Îi dă statul haine
  96. Cine l-a ţepuit pe JIji de 50.00 de iepuroi
  97. Cel mai bogat ieşean este suspect de corupţie, pretinde Băsescu
  98. Murmurel i-a mai tras una lui Marcelinho
  99. Prima gimnastă cetăţean de onoare al târgului
  100. Management marca Nichita: încă un arbitru de fotbal ajunge şef în Primărie

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected