Puternicul Nichita nu a "rezolvat" nici autostradă, nici aeroport, nici stadion, nici investiţii masive private. Duşmanii din Cluj, cu care era acuzat Adomniţei că simpatizează, au făcut însă de toate iar acum termină şi o sală de sport unicat în România
Până în 2003 Iaşul şi Clujul au fost conduse cam la fel, primarii Constantin Simirad şi Ghiţă Funar fiind adevărate catastrofe manageriale. Au venit însă schimbările radicale, Gheorghe Nichita şi Emil Boc luînd startul cam în acelaşi timp. După 11 ani însă între Iaşi şi Cluj e cam aceeaşi diferenţă dintre România şi UE.
Clujul are autostradă, Iaşul nu are. Clujul are deja finalizat aeroportul internaţional, Iaşul abia acum construieşte o pistă modernă, iar asta doar datorită ambiţiei nebune a liberalului Adomniţei şi a echipei sale. Clujul are nu unul ci două stadioane ultramoderne - Cluj Arena a înghiţit 45 milioane euro (fonduri integral publice) iar stadionul CFR a topit şi el 20 de milioane (fonduri private). La Iaşi, în ciuda delirului fotbalistic al lui Nichita, nu s-a găsit nici un leu pentru un nou stadion.
Mai nou Primăria Cluj se pregăteşte să inaugureze o ultramodernă sală polivalentă, unicat în ţară, în care a investit aproape 20 milioane euro. Atenţie, fonduri proprii. Nichita nu e în stare să obţină venituri proprii într-un an de 20 milioane euro, de unde să mai şi construiască ceva pentru comunitate, nu pentru gustul său?
Am enumerat doar câteva investiţii cu impact public (fără a mai compara economiile private) pentru a arăta cine a avut cu adevărat putere dar şi dorinţă de a face ceva şi cine doar a vorbit că are putere şi face. Pe Emil Boc sau pe Ioan Rus nu i-aţi văzut că aruncă zeci de mii de euro pe la televiziunile naţionale pentru a se da mari, ei chiar au fost mari la vremea lor şi au mişcat multe pentru Cluj. În schimb "ieşeanul" Nichita doar s-a dat mare, nereuşind de fapt nimic.
Singurul care a mişcat cu adevărat în acest sens la Iaşi a fost duetul Fenechiu - Adomniţei. Perioada 2005-2008 a fost singura în care Iaşul chiar a fost puternic d.p.d.v. politic şi a obţinut o sumedenie de investiţii publice.
Pe acelaşi model, Adomniţei a încercat din 2012, măcar declarativ, un hei-rup investiţional. Şi a început cu aeroportul. I-a promis Guvernul sprijin pentru noua pistă dar ciuciu (nu avea carnet roşu), aşa că a trebuit să se descurce. Cum-necum a făcut rost de fonduri europene dar, tâmpenia tâmpeniilor, PSD i le-a blocat fără explicaţii.
Asta e realitatea, nu propagandă politică. Să fii cel mai înrăit suporter al PSD tot ar trebui să ţi se irite pielea când te uiţi la ce s-a făcut la Cluj şi ce nu s-a făcut la Iaşi. Iar când mai vezi şi tălpi ca cea de la aeroport ...
Aurel DOBAŞU

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…