Constituite, probabil, pe sistemul centrelor de profit, cele cinci firme PALAS (1,2,3,4,5) SRL ale lui Iulian Dascălu au înregistrat anul trecut pierderi cumulate de 209.057.031 lei. Valoarea totală a datoriilor celor cinci firme se ridică la 1.124.899.404 lei (RON).

Iulian Dascălu controlează şi "Palas Holding", firmă care anul trecut a raportat un profit net de 1.299.899 lei, dar şi datorii de 162.739.565 lei.

În anul 2007, în baza de date a firmelor înregistrate în judeţul Iaşi au intrat şi cinci societăţi denumite PALAS şi care, pentru a fi diferenţiate, au primit câte un număr de ordine: PALAS 1, PALAS 2,... PALAS 5. Toate acestea sunt societăţi pe răspundere limitată (SRL) şi la fiecare dintre ele capitalul social este deţinut de Iulian Adrian Dascălu (asociat minoritar) şi PALAS HOLDING SRL (asociat majoritar).

De asemenea, toate cele 5 PALAS-uri sunt administrate de Iulian Dascălu şi au ca obiect de activitate "închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate". Probabil că cele cinci firme au fost create în ideea unor centre de profit, fiecare dintre ele urmând a gestiona câte o părticică din complexul PALAS (foto inaugurare). Numai că, după cum reiese din datele financiare aferente anului trecut, toate cele cinci PALAS-uri au înregistrat pierderi mai mari chiar decât cifra de afaceri.

PALAS-urile au datorii totate de peste 1,12 miliarde lei (noi)

Firma cu cele mai mari pierderi la finalul anului trecut este PALAS 1, cu un rezultat negativ de 174.136.699 lei, la o cifră de afaceri de 34.013.098 lei. PALAS 3 are pierderi de doar 9.526 lei, la o cifră de afaceri zero, iar celelalte 3 firme înregistrează pierderi între 10,8 şi 12,5 milioane lei, la cifre de afaceri între 1,9 şi 5,9 milioane lei (vezi tabel).
În total, cele cinci societăţi PALAS cumulează o cifră de afaceri de 44.004.940 lei, pierderi de 209.057.031 lei şi datorii de 1.124.899.404 lei.
Încă un PALAS cu pierderi, dar şi unul cu profit

Cele 5 firme nu sunt singurele care au cuvântul PALAS în denumire şi sunt controlate de Iulian Dascălu. SC PALAS CORP SRL (denumiri anterioare: EDILIS PROIECTARE SRL şi EDILIS CLEANING SRL) a încheiat ultimii doi ani cu 0 cifră de afaceri şi cu pierderi de 17.287 lei în anul 2011 şi de 956.682 lei în anul 2012. De asemenea, la finalul anului trecut, firma înregistra datorii de 994.244 lei.

În plus, trecerea sub controlul lui Iulian Dascălu a firmei PALAS CORP SRL, în anul 2009, a fost plină de "peripeţii" şi a făcut obiectul unei investogaţii a Prefecturii Iaşi.

Ultima firmă PALAS a lui Iulian Dascălu este PALAS HOLDING SRL (CUI 22299303; J22/2372/2007), are ca obiect de activitate tot “închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate" şi este deţinută de Iulian Dascălu (asociat minoritar) şi IULIUS HOLDING SRL (asociat majoritar). PALAS HOLDING SRL este asociatul majoritar al celorlalte PALAS-uri menţionate până acum şi a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 550.815 lei şi un profit net de 1.299.899 lei, dar înregistra datorii de 162.739.565 lei.

Ca atare, trăgând linie, cele 7 PALAS-uri ale lui Iulian Dascălu au înregistrat la finalul anului trecut pierderi cumulate de 208.713.814 lei, datorii de 1.288.633.213 lei şi o cifră de afaceri totală de 44.555.755 lei.

(Sursa: Antitepari.ro) 

Comments  

 
-1 #1 geo 2013-08-13 14:35
Câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia!
Report to administrator
 

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: Cei mai bogati ieseni

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected