O campanie a Invisible Children, o organizaţie neguvernamentală care luptă pentru drepturile copiilor, a depăşit toate aşteptările, fiind urmărită de 26,7 milioane de oameni în numai trei zile, pe YouTube. Campania are ca scop conştientizarea pericolului pe care Joseph Kony, numit “cel mai mare criminal de război din lume”, îl reprezintă. Ugandezul conduce un grup de gherilă, numit Lord’s Resistance Army (LRA), care vrea să instaureze în ţara africană un regim bazat pe cele zece porunci.
El şi subordonaţii săi răpesc copii pentru a-i înrola în LRA. Apoi, îi pun pe aceştia să comită atrocităţi împotriva populaţiei, cum ar fi omoruri, violuri sau chiar acte de canibalism, totul în numele religiei.
Conform site-ului organizaţiei, Invisible Children lucrează de nouă ani pentru a anihila LRA, însă până acum nu s-a reuşit prinderea lui Joseph Kony. “Vrem să ne asigurăm că Joseph Kony devine cunoscut drept cel mai mare criminal de război din lume. În plus, vrem să asigurăm armata din Uganda că militarii din SUA le vor fi alături până când Kony va fi prins”, se justifică membrii ONG-ului.
Campania a devenit atât de cunoscută şi pentru că beneficiază de suportul unor personalităţi precum Oprah, Mark Zuckerberg, Angelia Jolie, Lady Gaga, George Clooney, Bill Gates, Rihanna şi mulţi alţii, dar şi al unor politicieni ca George W. Bush, Bill Clinton sau secretarul general al ONU, Ban Ki-moon.

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…