Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a zbura marţi de la Iaşi, cu o companie low-cost, pentru a negocia la Bruxelles cu mai mulţi oficiali ai UE. "Sunt în drum spre Bruxelles unde voi avea, azi și mâine, întrevederi cu reprezentanți ai instituțiilor europene și ai statelor membre UE, și voi ține un discurs în plenul Parlamentului European. Voi promova agenda europeană a țării noastre și joi, la Paris, unde voi discuta cu Președintele Emmanuel Macron.
Ca un contraexemplu la modestia preşedintelui Basarabiei, o clică de apropiaţi ai lui Mihai Chirica "sparge" cu nesimţire un munte de bani din taxele şi impozitele ieşenilor pentru a sărbători 100 de ani de la încăronarea regelui Ferdinand. Proiectul susţinut oficial de Primăria Iaşi presupune plimbarea prin toată ţara, a unor bugetari care au deja salarii de mii de euro lunar dar au suficient timp să trândăvească în numele Regelui. Fruntaşi pe lista trântorilor de lux sunt cuplul Daniel Şandru şi Mioara Anton (foto 2 la Primăria Iaşi). Li s-au alăturat alţi bugetari care, în numele Regelui, se plimbă şi petrec de aproape o săptămână pe bani publici. Beneficiar financiar principal al tocării impozitzrlor ieşenilor este însă Andrei Giugea, un fost ziarist devenit o "gaură neagră" pentru fondurile publice, totul în numele culturii. 

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…