
Familia lui Bruce Willis a anunţat că actorul în vârstă de 67 de ani renunţă la actorie, după ce a fost diagnosticat cu afazie, o tulburare cauzată de o boală a creierului care afectează abilitatea unei persoane de a comunica, scrie News.ro citând revista Variety.
„Pentru admiratorii lui Bruce, familia împărtăşeşte vestea că dragul nostru Bruce are probleme de sănătate şi recent a fost diagnosticat cu afazie, care îi afectează abilităţile cognitive”, se arată într-un comunicat al familiei. „Prin urmare, Bruce renunţă la cariera care însemna atât de mult pentru el”.
„Este o provocare pentru familia noastră şi suntem recunoscători pentru dragostea, compasiunea şi susţinerea pe care ne-aţi arătat-o”, le-a transmis familia fanilor săi. Mesajul este semnat de: Emma, Demi, Rumer, Scout, Tallulah, Mabel şi Evelyn.
Cariera lui Willis a început la începutul anilor 1980, cu roluri în filme precum „Verdictul” al lui Sidney Lumet. Cariera sa a explodat mai târziu în acel deceniu, datorită rolului său principal, alături de Cybill Shepherd, în serialul ABC „Moonlighting” şi a interpretării lui John McClane în filmul de acţiune din 1988 „Die Hard”, care i-a oferit lui Willis prima sa franciză majoră.
De-a lungul carierei sale de patru decenii, filmele lui Willis au încasat peste 5 miliarde de dolari în întreaga lume.
Willis a apărut în blockbustere precum „The Fifth Element” (1997), „Armageddon” (1998) şi „The Sixth Sense” (1999). Alte filme clasice ale sale: „The Last Boy Scout” (1991), „Death Becomes Her” (1992), „Pulp Fiction” (1994) şi „12 Monkeys” (1995).
El a fost nominalizat la cinci Globuri de Aur (câştigând unul pentru „Moonlighting”) şi trei Emmy (câştigând unul pentru „Moonlighting” şi altul pentru rolul său de invitat în „Friends”).

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…