Luptătorul Cătălin Moroșanu (36 de ani) a trăit cel mai trist și rușinos moment din viața sa în urmă cu mai mulți ani, când s-a deplasat în Italia pentru o competiție sportivă.
Sportivul, unul dintre cei mai populari oameni din Local Kombat, a povestit cum europenii prezenți acolo au crezut că e hoț doar pentru că venea din România.
”Am intrat cu antrenorul meu în vestiar și am început să vorbim. Erau mai multe națiuni acolo și, când ne-au văzut, s-au ferit de noi. Ziceai că avem COVID-19.
S-au speriat, credeau că le furam lucrurile din bagaje”, a rememorat Moroșanu.
”Percepția europeanului este că românul este hoț. M-am simțit ca ultimul om. În viața mea nu m-am simțit mai prost”, a mai zis sportivul român, potrivit GSP.ro.
Cătălin Moroșanu, cunoscut pentru actele sale caritabile
Cunoscut pentru actele sale caritabile, Cătălin Moroșanu s-a aflat într-o situație ciudată în urmă cu câteva săptămâni. Luptătorul a aflat că tânărul pentru care a strâns bani ca să-i cumpere o casă are acum dosar penal.
”Nimeni nu este perfect. Tu ești perfect? Când am ajuns prima oară vedetă, credeți că nu aveam figuri? Automat îți vin lucrurile astea. Problema este cum treci peste ele, cum le depășești. Sergiu este și tânăr, are 21 de ani. La 21 de ani n-ai experiență de viață, deși eu i-am spus ce să facă. Nu pot să stau tot timpul lângă el", a comentat sportivul.
După ce a primit o casă și 5.000 de euro în cont, Sergiu a fost prins de poliție fără carnet, la volanul unui Volkswagen Golf.

Telefon: +40723390003
Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
TITLUL PROIECTULUI INVESTIȚII PENTRU DIGITALIZAREA…
COMUNICAT DE PRESA Martie 2025 AS MEDIA SRL…
Tot mai mulți români caută zboruri fără o destinaț…
Primele zile de toamna aduc si primele rezerva…
București, septembrie 2025 – În întreaga Europă, t…
Toată bursa pariurilor a sărit în aer joi la prânz…
La scurt timp după ce mitropolitul Moldove…
Mare minune de Sfânta Parascheva - s-a lungit…