hotel perla mamaiaLa 63 de ani de la construcție, hotelul Perla din Mamaia va fi demolat. Hotelul este proprietatea multimilionarului ieșean Gheorghe Vasilache Ionescu, care deține, prin intermediul SC Inproiect SRL și hotelurile Lotus și Select din stațiunea Mamaia. În total, urmează să fie demolate nu mai puțin de opt corpuri de clădire: restaurantul și recepția (S+P), Hotelul Perla (S+P+12 etaje), o clădire destinată birourilor, un punct termic, un spațiu comercial, o clădire ce găzduia o cofetărie și o sală de spectacol, precum și o construcție destinată unei piscine exterioare descoperite. „Aproximăm că vom începe demolarea și reconstrucția în luna septembrie, imediat după încheierea sezonului estival. În ceea ce privește Hotelul Select, inițial luasem în calcul demolarea, însă am renunțat, considerând că prioritatea este Hotelul Perla. Selectul a intrat, în schimb, într-un proces de renovare totală“, a declarat Gheorghe Vasilache Ionescu, citat de publicația Focus Press din Constanța.

Dispare simbolul stațiunii Mamaia și apare un turn cu apartamente de vacanță
     
Construit în 1962, hotelul Perla a marcat începutul modernizării stațiunii Mamaia și a fost considerat de regimul comunist simbolul litoralului românesc. 
     
După 1989 a fost cumpărat ”pe doi lei” de omul de afaceri libanez Mohammad Murad (actual membru AUR), cel care l-a vânddut la finalul anului 2019 firmei Inproiect SRL Iași. Un an mai târziu, au apărut și primele informații privind demolarea lui și construirea unui ansamblu rezidențial cu 13 etaje. 
     
Toate lucrările de demolare prevăzute se vor face în soluția „bucată cu bucată“, „element cu element, de sus în jos“, începând cu acoperișul, fiind cu totul interzisă începerea demolării de la baza construcției. Materialele dezafectate vor fi evacuate zilnic sau depozitate în incinta proprietății.
      
Pe terenul de 5.139 mp eliberat în urma demolărilor, urmează să fie construită o clădire destinată apartamentelor de vacanță.
 

Hotel Select Mamaia 2
Milionarul ieșean are încă 2 hoteluri la mare și unul la kilometrul zero al Iașului
     
Așa cum pomeneam mai sus, Gheorghe Vasilache Ionescu mai are 2 hoteluri în Mamaia - Lotus și Select - aflate în exploatare. 
     
La Iași deține hotelul Hampton by Hilton (fost Europa). 
     
Firma prin care controlează aceste unități de cazare este Inproiect SRL, care a avut anul trecut o cifră de afaceri de 11.631.037 de lei, pierderi de 29.474 de lei și datorii de 1.266.594 de lei.
(sursa: focuspress.ro)
 

hotel lotus
 
Sceene de film cu hotelurile de la mare
      
Gheorghe Ionescu a plătit 8 milioane euro în 2019 pe fostele hoteluri comuniste Select, Perla și Lotus, ajunse într-un stadiu avansat de degradare. Pariul ieșeanului era riscant: voia să le demoleze pe toate trei și să construiască în loc turnuri de până la 14 etaje în care să aibă apartamente de lux pentru vânzare/închirierePlanurile i-au fost date însă peste cap de primăria Constanța care nu i-a permis să pună la pământ măcar un hotel. Sătul să ”stea pe uscat” atâta timp, a renovat în disperare un hotel, pe al doilea a început să-l modernizeze iar pentru al 3-lea a reușit abia în 2025 să obțină autorizație de demolare. 
 

Primul hotel modernizat - Lotus 
     
În 2021, după 2 ani de hârâială cu mafia din Constanţa, Ionescu a renunțat la demolarea primului hotel și a început lucrări de modernizare. Astfel a ras tot hotelul Lotus până la tencuială, apoi a supraînălţat clădirea la 5 etaje (avea 4 pe vremea lui Ceaușescu) și după 2 ani a început să primească turiștii doritori de cazare lowcost pe litoralul românesc. 
     
Un traseu similar a fost și cu hotelul Select. Patru ani s-a chinuit să-l demoleze peentru a face loc unui turn de 12 etaje dar, cum nu i s-a aprobat nici o cerere în acest sens, până la urmă s-a sucit trecând la supraînălţare și modernizare. 
      
Costurile pentru reintroducerea în circuitul turistic al celor 2 hoteluri au fost de 3 milioane euro, susțin surse apropiate lui Ionescu. 
 
 

Gheorghe Ionescu
 
Ocupă locul 35 în topul milioanerilor ieșeni
     
Afaceristul ieşean s-a îmbogatit în anii 90 cu o firma de constructii ce repara la preturi uriaşe diverse imobile ale statului (ex: aeroportul înainte de a fi declarat "internaţional" deşi era doar o haltă). Un fost şef al FPS (instituţia prin care statul făcea privatizări din 1997) spunea că "randamentele lui Ionescu pot concura cu ale lui Bill Gates". 
     
În acei ani Ionescu a avut şi ceva ambiţii politice, fiind un apropiat al PNL, dar după confiscarea filialei de către Relu Fenechiu (2005) s-a "pensionat" din politică și s-a ocupat de afaceri.  
     
În ultimii ani a fost extrem de discret în business, atrăgând atenția doar prin aducerea la Iași a francizei Hilton (brand sub care operează hotelul ultracentral lansat inițial sub numele Europa) și prin vânzarea cu aproape 2 milioane euro a unei clădiri de circa 1000 mp utili în Păcurari (fostul sediul al INPROIECT a devenit clinică medicală) 
     
Graţie tuturor activelor ”la vedere” Gheorghe Ionescu s-a clasat pe locul 35 în ultimul top al bogătaşilor ieșeni cu o avere de 22 milioane euro (Cei mai bogaţi ieşeni - ediţia 2023 - topiasi.ro).    

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: TOPIASI

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected