aeroport chisinau business lounge  
Deși în Moldova românească aeroportul Iași domină copleșitorla nivel regional aeroportul Chișinău ne dă ceață. Dacă la finalul anului 2024 traficul era mai mult decât dublu la Chișinău (4,4 milioane pasageri vs 2,1 milioane), în 2025 avansul se mărește considerabil. De 3 luni Iașul nu a introdus nici o cursă nouă, în timp ce Chișinăul a bifat 19 zboruri externe noi. Iar săptămâna aceasta ecartul s-a mărit și mai multIașul a pierdut zborul de dimineață spre Viena (una din cele mai cerute curse de către pasageri) în timp ce Chișinăul a anunțat introducerea a încă 13 zboruri noi spre Europa
 
La Iași cică pierderea e doar ”temporară”
     
 
La câteva zile după ce compania Austrian Airlines a anunțat că renunță la zborul de dimineață de la Iași spre Viena, oficialii aeroportului au susținut că anularea e doar temporară intre lunie iulie și august. 
     
Austrian Airlines a părut să confirme varianta ”temporară” dar specialiștii din domeniu spun că lunile în care e oprit zborul este ”vârf de sezon”. Deci compania pierde mult stopând acest zbor iar decizia renunțării la cursă poate fi explicată doar de probleme ”tehnice”, fiind greu de crezut că suma pierdută poate fi compensată de zboruri în alte zone, zboruri la care AA ar renunța din spetembrie pentru a reveni la ”Iașul de dimineață”.
aeroport chisinau dans skyup
 
Chișinăul zburdă
     
 
Zilele trecute a fost deschisă la Chișinău o bază operațională SkyUp Airlines. Compania ucraineană opera deja din capitala Basarabiei iar acum a introdus încă 13 destinații europene. Primele curse operate au fost către Paris și Lisabona.
     
Tot la aeroportul care dă ceață Iașului a fost modernizată recent zona de ”Business Lounge”, oferindu-se servicii mult peste cele de la Iași. 

Comments  

 
0 #1 Roland Abis 2025-04-25 09:01
Cred ca ar fi bine ca Iasul sa-si faca propria comapnie aviatica .Astfel ar continua trendul ascendent al pasagerilor prin aeroportul Iasi.
Report to administrator
 

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: TOPIASI

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected