vatra aeroport
Animawings, divizia aeriană a companiei de turism Christian Tour, a deschis de luni zboruri Iași - București. ”Din lipsă momentană de resurse am alocat doar 6 zboruri pe săptămână. La Cluj însă avem 8 și merg foarte bine, am ajuns deja cu ele la un grad de ocupare de 100%. La primul zbor de la Iași am avut 51 de pasageri într-un  avion cu o capacitate de 135 de locuri”, a anunțat ”ceo-ul” (chiar așa a pronunțat el, corect este ”sio-ul”) companiei, Antonio Stoian. Șeful Animawings a precizat apoi, la solicitarea TopIasi, că nu poate deschide zboruri de la Iași spre Cluj sau Timișoara. ”Cursa spre Cluj e una scurtă, de 30 minute, și pentru așa ceva sunt optime avioanele de maxim 70 de locuri. Cu ce avem noi nu putem face curse profitabile. Dar vom deschide de la Iași curse externe peste ceva timp și vom face în capitala Moldovei o bază unde vom aloca 2 avioane tip Airbus 220-300. Studiem piața și vedem ce destinații vom opera”
 
Laudă copios Iașul
     
 
Cum de la București Animawings operează zboruri spre Marrakesh (Maroc), Tenerife (Spania) și Dubai (Emiratele Arabe Unite) l-am întrebat, firesc, dacă e posibil să fie și de la Iași asemenea curse. ”Noi nu suntem o companie low-cost, să operăm un singur zbor pe săptămână sau chiar unul singur pe lună, ci o companie smart-cost cu o frecvență de minim 3 zboruri săptămânal. Deci nu vom zbura de la Iași spre Dubai sau TenerifeVor exista însă chartere de vară spre mai multe destinații”, a afirmat Stoian.
 
WhatsApp Image 2025 03 03 at 14.58.52
     
El a precizat apoi că Animawigs a fixat deja baza la Iași, nu în alt oraș al Moldovei (mai există aeroporturi la Suceava și Bacău ori, la nevoie, se poate zbura și de pe Chișinău). ”Aeroportul Iași s-a dezvoltat foarte frumos, aveți aici deja capacitate suficientă să aducem o flotă întreagă. Și pentru că Iașul are atâtea de oferit vrem să generăm o componentă de incoming (adică să vină turiști străini spre Iași, nu invers - n.n.). Aveți și o bază Aerostar, deci sunt toate condițiile să ne dezvoltăm
 
Revendică un standard peste Wizz
     
 
Un detaliu interesant: șeful Animawings a precizat că standardul de zbor al companiei este unul peste cel al concurenților low-cost. ”Nu concurăm cu Wizz spre exemplu. Dar avem și noi bilete la 30 de euro. Totuși ne adresăm unui client de altfel. Spre exemplu. Toți pasagerii care au venit azi dimineață de la București la Iași au avut doar bagaj de mână, nimeni nu a avut ceva la cală. Asta înseamnă că sunt pasageri care au venit la Iași doar pentru business. Sau, alt exemplu. Noi zburăm spre Paris dar pe aeroportul Charles de Gaulle (aeroportul nr 1 al Paris-ului în timp ce Wizz folosește un aeroport mai mic, mai ieftin și mai îndepărtat de capitala Franței - Beauvais este la 80 de km de Paris - n.n.)”.
 
aeroport 9 avioane 
   
Antonio Stoian a repetat apoi că estimează un termen de 2 ani pentru a opera zbporuri externe de la Iași: ”noi mergem pas cu pas, nu lansăm 10 curse deodată”, a fost explicația sa. 
 
Iașul este pe locul 3 pe țară ca trafic anual
 
 
WhatsApp Image 2025 03 03 at 14.59.40
     
 
Potrivit cifrelor oficiale pe ultimii 2 ani Iași s-a betonat pe locul 3 național în privința numărului de pasageri, depășind lejer Timișoara. Clujul însă stă pe locul 2 cu peste un milion de pasageri mai mult ca Iașul (3,3 mil CJ vs 2,2 mil IS în 2024), iar pe primul loc, la o ”galaxie” distanță, este Bucureștiul (16 milioane pasageri). 
     
”Noi avem o creștere solidă, sănătoasîă în ultimii ani. Cred că în 3-4 ani putem ajunge la un trafic de 3 milioane de pasageri pe an”, a spus directorul Aeroportului Iași, Romeo Vatră.  

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: TOPIASI

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected