mardarasevici primplan cu trofeu 1
Cel mai cunoscut antreprenor ieșean în IT, Gabriel Mardarasevici, este unul din cei 3 ofertanți care vor să construiască sistemul informatic prin care ROMGAZ să furnizeze gaze și energie către un număr ″nelimitat″ de clienți finali, inclusiv casnici. Anunțul este făcut de site-ul economic Profit.ro, sursă care precizează că un alt afacerist cu rădăcini în Iași - Dan Stratan - e implicat și el în licitație dar ca ofertant secundar
Cei doi ieșeni au bifat deja care au arătat din plin nivelul la care lucrează: firme ale  lui Mardarasevici gestionează platformele marilor operatori din energia românească, estimându-se că facturile la energie a 80% dintre români sunt gestionate de firmele omului de afaceri ieșeanStratan a bifat cifre de business mai mici în IT dar cu nume care spun multefirme de-ale lui au făcut softurile de anchetă ale DNA, DIICOT și Parchetul General după ce luase bani direct de la SRI
      
 
Cine cu cine se bate pentru ”doar” 2 milioane euro
     
 
Romgaz a lansat în ianuarie o licitație pentru pentru a achiziționa ″Platformă informatică gaze naturale si energie electrică″, contract evaluat la 8,587 milioane lei plus TVA.
 
mardarasevici cu minile larg deschise
     
Potrivit Profit.ro, prima ofertă a venit de la un consorțiu condus de compania de soluții software B2B Ringhel Team, controlată de Mihai Dârzan. Aceasta este specializată în servicii pentru sectorul de furnizare și trading energie și gaze. ”Din consorțiu mai face parte ca ofertant Cima Data Analytics, parte din grupul de firme al omului de afaceri Dan Stratan, din care mai fac parte companii precum Ciga Energy sau Romcapital Invest”. Subcontractant este integratorul de soluții informatice ETA2U SRL, una dintre cele mai vechi companii de profil din România, înființată în 1992 și controlată de Romulus Lucaciu. 
     
Profit.ro precizează apoi că ”o a doua ofertă a fost depusă de o asociere la care lider este Greensoft SRL, companie de servicii software, inclusiv pentru industria energetică, controlat de George Mardarasevici. Parteneri de consorțiu sunt Christian Gavrilă SRL, care activează sub brandul CRIsoft, de asemenea unul dintre cei mai vechi furnizori de sisteme informatice integrate din România, înființat în 1991, și Focality a Gabrielei Mardarasevici”. 
     
Cea de-a treia ofertă a venit de la un consorțiu condus de Metaminds, dezvoltator de soluții de tehnologie pentru servicii digitale la care cei mai mari acționari sunt, indirect, Cristian Anastasescu și Andrei Cruceru. Ofertant în asociere este și Cemar Professional Consulting, firmă de consultanță HR deținută de Cezar Frîncu.
     
Romgaz dispune deja de un sistem IT de planificare de resurse ERP Oracle eBusiness Suite, iar noua platformă dedicată activității de furnizare către clienți finali ce urmează să fie implementată trebuie integrată cu sistemul preexistent.
dan stratan 2022 mare
 
Mardarasevici este ”Bill Gates de Iași
     
 
Gabi Mardarasevici este, de departe, cel mai de succes antreprenor ieșean în IT. În 2005 lăsa Iașul cu gurta căscată vânzând pe 9 milioane dolari (sumă fabuloasă la acea vreme) firma RADIX. 
     
După câțiva ani ”sabatici”, Mardarasevici a revenit în IT și are acum 3 firme care sunt nr 1 pe MOldova pe nișele lor de activitate. Cea mai importantă firmă - Focality SRL - a avut în ultimii ani încasări de 22-25 milioane euro cu un randament de 8-10%. Cum pe piața de profil la o vânzare-cumpărare se folosește un multiplu de 9 rezultă că valoarea Focality este între 16 și 20 milioane euro. Familia Mardarasevici deține, oficial, 85% din acțiunile acestei firme. 
     
Aceași familie deține și alte afaceri profitabile, cel mai bun exemplu fiind Gentec Data - societate cu încasări de 5-6 milioane euro și profituri medii de 8%. 
     
Pe baza datelor oficiale dar și a celor neoficiale certe am estimat la finalul lui 2023 că averea familiei Mardarasevici este de minim 28 milioane euro, ceea ce îi asigură locul 22 în topul celor mai bogați ieșeni ( Cei mai bogaţi ieşeni - ediţia 2023 - topiasi.ro). Vom vedea la sfârșitul lui 2025 cum au evoluat în ultimii 2 ani aceste afaceri și cât a urcat (pentru că a crescut sigur) averea acestei familii. 
 
Stratan a făcut softul pentru perchezitiile DNA, DIICOT si Parchetul General. A luat bani și de la SRI
     
 
Stratan este de 10 ori mai bogat decât Mardarasevici ar banii au venit din orice altceva decât IT. În acest ultim domeniu STratan a avut activități ”marginale” dar cu nume grele. 
     
Spre exemplu, pe 27 iunie 2018 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a atribuit firmei Unique Solution Iaşi licitaţia de consultanţă pentru realizarea unor soft-uri speciale care vor fi folosite la percheziţiile informatice. Suma e una "glumeaţă" - 155.116,5 lei cu TVA inclus - dar informaţia "hard" este că în spatele SC Unique Solutions SRL este megabogătaşul ieşean Dan Stratan. Un geniu ale cărui firme fac autostrăzi, căi ferate, aduc fonduri europene, fac tranzacții în energie, adică este peste tot acolo unde sunt munți de bani sau resurse serioase de putere (vezi detalii aici). E drept, prin licitația de la ICCJ nu se umple contul, dar e important să ai o intrare pe lângă DNA, DIICOT sau Parchetul General. 
     
Înainte de asta, mai precis pe 8 iulie 2015, SRI atribuia un contract de 15,5 milioane de euro unei asocieri de firme al cărei lider a fost SC Unique Solutions SRL, actualul consultant al Parchetului General în chestiunea perchezițiilor informatice. A fost confirmarea clară a legăturilor cu Sistemul care l-a tot făcut mare pe Dan Stratan. 

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: TOPIASI

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected