Nu e primarul orașului Iași, nici șeful județului, nu e nici prefect, nici șef de partid, ministru, secretar de stat ori parlamentar, nu conduce o universitate sau vreun serviciu secret, dar este clar cel mai puternic bugetar al momentului la Iași.
O confirmă două războaie recente cu premierul României, apoi cu numărul 2 din Guvern și cu directorul unei companii care are pe mână proiecte de 20 miliarde euro, războaie în care Cătălin Urtoi a obținut victorii totale. Acum toți cei învinși stau în vârful degetelor când trec pe lângă ieșeanul nostru, cel care i-ar putea trimite cu un singur gest în fața procurorilor români și europeni. Deocamdată Urtoi nu a apăsat ”butonul nuclear” dar are puterea să o facă și toți se tem de el.
Episodul 1 - i-a pus la colț pe numărul 1 și 2 din Guvern
La începutul lunii februarie premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, îl atacau violent pe Cătălin Urtoi, situație în care 99,9% din bugetari ar fi făcut pe ei de frică și demisionau în secunda 2. NU a fost însă cazul ieșeanului nostru. Acuzat aiurea de șefii Guvernului că și-ar fi triplat indemnizația pe care o primește în calitate de președinte al Consiliului de Administrație (CA) al Companiei Naționale pentru Investiții Rutiere (CNIR), Urtoi a scos hârtiile oficiale și a arătat că Ciolacu și Grindeanu fie mint fie sunt prost informați, indemnizația fiind mult mai mică, aceeași de vreo 2 ani. Contraatacul lui Urtoi a fost atât de eficient încât Ciolacu și Grindeanu au bătut total în retragere pentru a nu observa lumea cât de prost conduc ei România, adică fie că mint, fie nu știu să citească ce scrie pe hârtiile oficiale (detalii aici Vizați de scandalul NORDIS nr 1 și nr 2 din Guvern au inventat un alt scandal și au sărit “cu omorul” la Urtoi. Ieșeanul le-a răspuns sec: lăsați minciunile, deblocați autostrada Lețcani - Ungheni - topiasi.ro).

Episodul 2 - s-a ajuns la chestii penale grave
Fără să învețe nimic din umilirea lui Ciolacu, directorul CNIR a încercat să-l șicaneze și să-l umilească pe Cătălin Urtoi suspendându-i ”din pix” plata indemnizației de președinte al CA al CNIR și convocând ilegal ședințe pentru demiterea lui Urtoi. Deși Iașul risca să piardă cea mai importantă poziție care ajută la construcția autostrăzilor A7 și A8, toți politicienii locali l-au abandonat pe Urtoi, probabil de frica lui Grindeanu, toți înțelegând că de fapt în spatele directorului CNIR stă puternicul ministru al Transporturilor.
Numai că și de această dată Urtoi a arătat cât de tare este: l-a dat în judecată pe directorul CNIR și a sesizat mai multe organe de control al guvernului. ”CCR-ul” MInisterului Transporturilor a anchetat scandalul și a decis, fără echivoc: singurul care a respectat legea este Urtoi, nu se poate convoca nici o ședință de CA fără semnătura lui. Situație în care directorul CNIR și toate celelalte slugi ale lui Sorin Grindeanu au făcut stînga-împrejur iar acum se roagă de toți sfinții să nu depună Urtoi plângeri la DNA sau Parchetul European (CNIR gestionează proiecte cu fonduri europene).
Urtoi este cel mai tare dar câștigă de 20 de ori mai puțin decât alți bugetari ieșeni
Încă un detaliu care spune multe: deși s-a afirmat ca cel mai puternic bugetar ieșean Urtoi e plătit de stat cu 5000 de lei lunar. În schimb alți bugetari, care nu fac atâtea pentru Iași, primesc lunar de 5, 10 sau chiar 20 de ori mai mult, adică iau în mână și 100.000 lei lunar.
Este o logică pe care numai statul român o înțelege.
In Europa civilizată un astfel de caz ar fi provocat un cutremur bugetar dar la noi e privit ca o ”normalitate”.
A învins singur, abandonat de toți, ba chiar înjunghiat pe la spate de activiștii de tastatură
Pe lângă faptul că i-a obligat pe numărul 1 și numărul 2 din Guvern să bată în retragere, la statuia ”bugetarului” Cătălin Urtoi a mai contribuit un detaliu. A fost lăsat singur de toți politicienii locali, în primul rând de lașii de la PSD, partid pe care activistul proautostradă l-a susținut public în alegerile locale și parlamentare de anul trecut. Na, asta e ”anvergura” și ”recunoștința” lui Bogdan Cojocaru.
De parcă nu era suficient, au sărit să-l ”omoare” pe Urtoi și niște pretinși activiști proautostradă. Viteji doar în fața tastaturii, acești ”activiști” au făcut o scrisorică în care îl arătau cu degetul pe ”pseudomartirul” Urtoi care ”blochează” autostrada. Deci Urtoi cerea ca disperatul ”deblocați A8” (ministrul Transporturilor și directorul CNIR au vrut să-l demită fix din această cauză), ”activiștii” de carton dădeau vina tot pe Urtoi. Cam ca Donald Trump care acuza Ucraina că a început războiul deși ea fusese invadată de Rusia. Acești ”activiști” sunt atât de mici încât nu merită să le pomenim numele (ministrul Transporturilor le-a arătat același respect, ignorându-i din start).
Oamenii mari de afaceri au cumpărat o mașină de 50.000 de euro pentru ca Urtoi să inspecteze șantierele
Poate cel mai categoric verdict în privința topului ”cel mai puternic bugetar din Iași” l-au dat marii oameni de afaceri locali. Aceștia au făcut chetă și au finanțat cumpărarea unei mașini de teren - Toyota Hillux - cu ajutorul căreia Cătălin Urtoi să poată face inspecții pe șantierele autostrăzilor. Afaceriștii au văzut că Urtoi merge în disperare cu trenul, mijloc de transport care nu permite o monitorizare riguroasă ”în teren” a stadiului A7 și A8, așa că au băgat mâna în buzunar. Au făcut-o pentru Iași dar prin intermediul lui Urtoi, cel care le-a câștigat încrederea că se bate pe bune cu Bucureștiul și câștigă războaie crâncene.