Advertorial Ziarul de IasiAutointitulatul ”lider al presei ieșene” face o schimbare spectaculoasă și se desparte de șeful său din ultimii aproape 30 de aniToni Hrițac a semnat vineri un editorial în care anunță plecarea de la Ziarul de Iași cauzată, cică, de algoritmii care nu mai pun preț pe valoarea ziariștilor ci pe numere și statistică (Toni Hrițac, câteva gânduri la despărțirea de „Ziarul de Iași” - Ziarul de Iaşi - liderul presei ieşene). Doar nu era să spună cinstit că business-ul ZDI nu mai merge. 
      
Adevărul este că ZDI avea nevoie de mai mult timp să se despartă de Hrițac. O spun fără nici un pic de interes direct, ziarul se plafonase, ”nu mai avea zvâc”. Ajunsese să fie depășit de prea multe ori de www.TopIasi.ro la trafic, asta în conditiile în care ”liderul presei” are de 30 de ori mai mulți angajați și resurse. Periodic a fost depășit și de alte ziare on-line deși disproporția de resurse e mai mare decât cea dintre Rusia și Ucraina. 
     
Dar ZDI murea nu numai la capitolul conținut de presă, ci mai ales la cel financiar. Clienții reali de publicitate îmi spuneau tot mai des că preferă să lucreze cu mine, nu cu ZDI sau să aloce bugete mai mari către firma mea sau alți editori de presă decât către cea a ZDI. Deci Toni trebuia să plece de mult ca să poată supraviețui ZDI. 
     
Și totuși... Cu ochiul jurnalistului manager de presă observ că ZDI arătase în ultimul an semne de adaptare la noile realitățiA scos un supliment săptămânal de business care, de multe ori, chiar e foarte bun, are și alte suplimente interesante (Sănătate, Educație). Reîncepuse să publice anchete reale de presă, nu tot povești siropoase care nu deranjau pe nimeni. Și-a primenit site-ul, văd că au om care postează constant pe rețelele sociale, ceva ce înainte era considerat la ZDI ”fluierat în biserică”. Presupun că aceste schimbări în bine au fost cerute expres de noul patron, omul de afaceri Dan Fiterman, pentru că modificările au apărut după achiziția ZDI. Adaptat excelent la evoluțiile pieței (doar nu degeaba a ajuns pe locul 2 în topul celor mai bogați ieșeni Cât de mari au ajuns cei mai bogaţi evrei din Iaşi - topiasi.ro), Fiterman a simțit din start că Mercedesul său de presă va ajunge la muzeu dacă nu face urgent ”refresh, refresh, refresh”. Probabil redactorul șef Toni Hrițac a executat ce i-a cerut noul patron, dar a protestat, nu i-a convenit nici aia, nici ailaltă, apoi și-a luat lumea în cap și a plecat când a înțeles că nu mai merge ”ca înainte”. A plecat dând vina pe ”algoritmi și tehnologie”, nu pe plătitorii de publicitate care-i spuneau că are ziar nevandabil. 
     
Scuza lui Hrițac are totuși acoperire în realitate: de multe ori munca de presă, grea și riscantă, e minimizată de Google, Facebook și alți gropari oficiali ai creatorilor de conținut foarte bun de presă. Să spui însă că tu ești bun dar nu te lasă algoritmii să trăiești este inutil, mori ”cu dreptatea în mână” dar mori sigur. ZDI a ales să nu moară, i-a făcut PA șefului de redacție din ultimii 30 de ani și se pregătește, presupun, de o ofensivă pe piață care să-i șteargă rugina de pe coronița veche de ”lider al presei ieșene”. 
Aurel DOBAȘU

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: TOPIASI

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected