Mihai Chirica
Nu suntem cei mai bogaținu avem mult promisa autostradănu am avut acces direct la marile fonduri de investiții pentru stadioane, mari săli de sport și altele, așa cum au avut alții. Dar (...) noi ieșenii, și mai ales cei mai tineri dintre noi, suntem fericiți în orașul nostru!”, s-a lăudat Mihai Chirica sâmbătă. În traducere, ”marele primar” a spus că ieșenii sunt proști și înghit orice dacă știi să-i păcălești. 
     
În orice țară  civilizată politicianul care ar fi spus o asemene tâmpenie era automat aruncat la lada de gunoi. Nu și în România, mai ales la Iași, unde marile partide - PSD și PNL - se bat ”ca chiorii” să-și apropie ”favorurile” lui Chirica.  
chirica degete min 1050x698.25
 
A pus deja om pe lista PSD pentru Parlament 
     
După cum relatam în premieră acum două săptămâni, Mihai Chirica a negociat deja o revenire la PSD. Pentru că el totuși a câștigat alegerile locale iar șeful PSD Iași le-a pierdut negocierile au fost purtate de Chirica direct cu șeful național al PSD. I-a promis lui Marcel Ciolacu, atenție la fantezie, că un singur semn dacă face din deget 30.000 de votanți ai PNL în municipiul Iași se duc imediat să voteze PSD. Bașca alte 20.000 de voturi pe care Chirica pretinde că le-ar deturna tot de la PNL dar și de la principalul partid proMoscova. 
     
Fără să știe cum a câștigat Chirica alegerile la Iași (cu aranjamente atât de urât mirositoare încât pute și acum), Ciolacu ”a pus botul” și i-a dat fostului PSD-ist actual PNL-ist ce a vrut: adică locul 1 la Senat pe lista PSD Iași pentru oricine vrea Chirica, iar alesul a fost Dan Cașcaval, un vechi sponsor al PNL (Dai bani la PNL și devii parlamentar PSD - topiasi.ro). 
     
Ca să nu râdă lumea că habar nu are ce se întâmplă pe listele lui, șeful PSD Iași a pretins imediat că el și numai el a negociat cu Dan Cașcaval. Încercarea sa disperată de a-și ”salva obrazul” a provocat însă iritare la București și râsete ironice la Iași.
 
chirica la lansare Ciuca
S-a băgat în poză și la lansarea candidatului PNL la Președinție
     
Deci cu un picior iar în PSD și cu mesaje publice penibile - ”ieșenii sunt săraci dar mândri” - bașca umilit colosal de la vârful PNL Iași (Cum lucrează ”pentru comunitate” șefii Iașului: Alexe l-a umilit pe Chirica mai rău decât pe un portar de școală la țară - topiasi.ro), era clar pentru toată lumea că pe Chirica ”nu-l mai apucă paltonul” ca membru PNL. 
     
Dar pentru că politica de Bahlui e mică-mică-mică, cvasiPSD-istul Chirica a apărut duminică la lansarea candidatului PNL la Președinție. Mai mult, s-a băgat în poza oficială, alături de membrii PNL Iași (fără, atenție la nuanță, Costel Alexe, cel care l-a călcat în picioare pe Chirica d.p.d.v. politic). Iar unii membri ai PNL Iași s-au lăudat cu poza în care stau alături de Chirica.   
     
Da, atâta lipsă de coloană este la PNL, că de ”coloana” lui Chirica s-a lămurit deja toată lumea. 
 
Aurel DOBAȘU

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: TOPIASI

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected