Miercuri, 28 August 2024 23:36
Fondatorul fenomenului Casa Share a împărtășit recent realizările principale obținute cu sprijinul a 320.000 de donatori anonimi: ”Astăzi, avem 34 de case ridicate, un Centru Educațional unde hrănim/educăm și îngrijim zilnic 85 de copii. DAR, ce vreau să vă arăt este că am mers mult mai departe! Am construit o hală mare cu depozit frigorific, avem solarii cu legume și astfel le dăm o șansă acestor părinți să aibă un loc de muncă și un scop în viață!
CUM vă simți voi, dragi susținători ai Casa Share??!!!”, a scris Bogdan Tănasă pe Facebook.
VĂ dați seama câte alte zeci de suflete ar fi putut fi salvate dacă Primăria sau Consiliul Județean ar fi procedat măcar la fel ca Bogdan Tănasă?
Mesajul integral
”La Casa Share, primele două condiții pe care le cerem familiilor nevoiașe atunci când preluăm un caz sunt:
1. Să-și schimbe viața împreună cu noi prin muncă.
2. Copiii lor trebuie să meargă neapărat la școală!
Să știți că mulți dintre ei nu prea mă îndrăgesc când aud aceste 2 condiții! Unii refuză ajutorul, unii ne bârfesc pe diferite rețelele de socializare, iar la unii renunțăm noi!
Totul a început acum 10 ani la Casa Share.
Din dorința mea de a face bine, am început să fac o casă pentru 6 frați părăsiți de mama lor și care trăiau într-o cocioabă! Unul dintre copii spunea la reporteriță: “îmi doresc o mașinuță de la Moș Crăciun”.
Astăzi, avem 34 de case ridicate, un Centru Educațional unde hrănim/educăm și îngrijim zilnic 85 de copii.
DAR, ce vreau să vă arăt este că am mers mult mai departe! Am construit o hală mare cu depozit frigorific, avem solarii cu legume și astfel le dăm o șansă acestor părinți să aibă un loc de muncă și un scop în viață!
CUM vă simți voi, dragi susținători ai Casa Share??!!!
Mie, personal, îmi sare inima din piept când văd că munca noastră nu este în zadar! Am crezut în ideea mea: de a lăsa o lume mai bună în urma mea!
Vă dați seama ce am face noi cu toții pentru Romania noastră dragă?? Dacă am avea un cârmuitor care să ne încurajeze să ne iubim, să prețuim și să ne dezvoltăm națiunea???
Vreau să vă mulțumesc pentru răbdarea și încăpățânarea voastră de a face bine acestor copii, inclusiv întregii societăți în care trăim cu toții!
Uitați, prin muncă, zeci de bătrâni și copii au beneficiat de legume proaspete de la solariile noastre în aceste zile caniculare!
Maxim respect, tuturor!”, a scris Bogdan Tănasă.
Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.
Citeste mai multe articole din:
TOPIASI