Sambata, 09 Martie 2024 21:36
Somat de două ori de TopIasi să explice de ce autostrada Ungheni - Iaşi - Târgu Mureş este blocată şi avertizat că din acest motiv PSD pierde voturi multe în Moldova, premierul Marcel Ciolacu a avut două ieşiri nervoase. Prezent la Iaşi imediat după anunţarea verdictului în dosarul Roşia Montană, Ciolacu venise pregătit cu un număr de actorie bine pus la punct - el premierul extraordinar faţă de predecesorii care au fost gropari ai României - dar în loc să defileze era luat la rost pe tema autostrăzilor. Drept urmare premierul a transmis un avertisment Companiei de Autostrăzi, cea care a blocat de fapt A8: "da, A8 este blocată. De ce? Păi ce, eu sunt funcţionar CNAIR să ştiu?"
"Fezandat" de universitari şi IT-işti
Venit sâmbătă la Iaşi pentru "alegeri" la filiala judeţeană a PSD ("alegeri" fără nici măcar un singur contracandidat la câteva zeci de posturi), Ciolacu a fost mai întâi la întâlniri cu universităţile, apoi cu mediul IT. Şi deşi ambele domenii nu au legătură directă cu infrastructura, i s-au pus numeroase întrebări legate de autostrăzile Moldovei.
A fost primul semnal că în loc de marş triumfal post Roşia Montană la Iaşi va fi un maraton al explicaţiilor privind lipsa de dezvoltare a zonei.
Premierul a glumit cu universitarii şi IT-iştii pe tema autostrăzilor, dar nu i s-a aprins becul de alarmă.
Prima rafală cu presa
După cele 2 întâlniri s-a organizat o primă "discuţie" cu presa. Moment aranjat meticulos, cu doar 3 întrebări permise pentru toţi cei peste 20 de jurnalişti cărora li s-a sugerat să aducă vorba despre dosarul Roşia Montană. Era clar că premierul avea pregătit un rol şi voia neapărat să joace teatru.
Pentru că o asemenea abordare ar fi dus în derizoriu întrebările grele, TopIasi a preluat primul microfonul şi l-a somat din start pe Maricel Ciolacu să rezolve problema autostrăzii Iaşi - Târgu Mureş
TopIasi: pierdeți voturi multe la Iași pentru ca blocați autostrada spre Vest, nu cea spre București. Iasul are nevoie de legatura spre Vest.
Ciolacu: Noi nu facem infrastructură în funcție de voturi.
Topiasi: oricum, trebuie să deblocaţi autostrada.
Ciolacu (încercând o manipulare de 2 lei): Iasul tocmai a finalizat investiţia într-un aeroport european şi este şi primul oraş din România care va fi conectat la 2 autostrazi (bla-bla-bla)
TopIasi: Deci când vom circula spre Vest pe autostradă de la Iasi la Târgu Mureş? Când?
Ciolacu (bâiguie): va fi, veți vedea.
Scena 2, aceeaşi actori
Peste 3 ore, la adevărata "conferinţă de presă", a reînceput dialogul de mai sus:
TopIasi: Spuneaţi că Iaşul va fi primul municipiu legat de 2 autostrăzi? Explicaţi-ne pe unde trece autostrada Moldovei (A7 trece pe la Paşcani, nu prin Iaşi -n.n.)
Ciolacu: ei, Iaşi, Paşcani. Eu vorbesc de judeţul Iaşi. Aveţi altă întrebare?
TopIasi: în ce an vor pleca ieşenii pe autostradă de la Iaşi la Târgu Mureş?
Ciolacu (ironic): Excelenţa voastră, domnul Grindeanu este de aproape doi ani ministru al Transporturilor. Nu era începută nici o autostradă în Moldova de 32 de ani. De 7 luni eu sunt prim-ministru al României, fac aproape 8 luni. Am fost împreună cu domnul Grindeanu nu numai pe autostrada Moldovei ci în toată ţara, toată România este într-un şantier cum n-a fost niciodată în 32 de ani. Dumneavoastră vreţi de la mine să vă spun luna, ora, anul, ziua? Ce vă pot spune cu exactitate e că autostrada Moldovei se va termina mai devreme decât era prevăzut în contract.
Topiasi: aia este autostrada A7. Eu vă întrebam de A8
Ciolacu (nervos): este autostrada Moldovei
TopIaşi: aia-i A7. Eu vă întrebam de A8
Ciolacu: (ridică şi mai tare tonul): am înţeles că este un blocaj. Sunt primul ministru al României, nu sunt funcţionar la CNAIR să vă dau detalii cum şi de ce s-a blocat. Deci e este pentru prima oară când în România se întâmplă ceva pozitiv dar e rău.
Topiasi: s-a blocat, deci nu-i pozitiv.
Ciolacu: am înţeles, mulţumesc.
PNL a blocat autostrada, PSD a acceptat
Ce nu vrea să spună premierul este că membri importanţi ai PNL au blocat de 6 luni orice progres la drumul Moldovei spre Vestul Europei. Ba, mai mult, directorii CNAIR, ca nişte liberali "roşii", au început să rupă din banii alocaţi anterior autostrăzii Iaşi Târgu Mureş. Aşa se face că 1 miliard euro a fost trimis pentru o bucăţică de autostradă la Timişoara, iar alt miliard de euro a fost trimis la Constanţa. E foarte posibil ca în acest ritm proiectul A8 să rămână complet fără finanţare şi abia atunci să fie deblocat. Dar dacă nu vor mai fi bani adio şantier.
Problema e că PNL a făcut această ticăloşie iar PSD a acoperit-o. Asta pentru că Iaşul nu are lideri puternici la Bucureşti nici din partea PNL (aici "străşlucesc" cel mai penal primar din Ţară - MIhai Chirica - şi cel mai penal şef de judeţ din ţară - Tablă Alexe) dar nici din partea PSD (liderii locali Bogdan Cojocaru şi Bogdan Balanişcu sunt "doar la număr" la şedinţele de la Bucureşti nefiind în stare să bată cu pumnii în masa Puterii reale)
Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.
Citeste mai multe articole din:
TOPIASI