Tradu ciobanu claroată lumea ştie ce efect are nepotismul la stat: faliment garantat în timp ce clanurile funcţionarilor prosperă. Am întâlnit însă şi un caz de nepotism masiv la o firmă privată iar efectul este unul paradoxaldeşi peste 20% dintre angajaţi sunt rude firma face profituri de milioane, livrează pieţei produse performante, ba chiar îşi permite să doneze periodic tone de produse extrem de necesare societăţii. Acest caz extrem de rar este la Chemical Company Iași, totul mergând atât de bine încât proprietarul - Radu Ciobanu - a ajuns în topul celor mai bogaţi ieşeni.
 
De 30 de ani afacerea este "în familie"
     
Radu Ciobanu admite că în afacerea sa sunt implicaţi "copii, fraţi, soţii, veri, nepoţi, cumnaţi, cumnate". "Aşa s-a întâmplat, am fost foarte mulţi chimişti în familie. Eu sunt mai puţin chimist decât ei, mă pricep mai degrabă la business", a spus CEO-ul companiei. 
     
Povestea Chemical Company a început în 1994 când seniorul familiei Ciobanu, fost responsabil cu aprovizionarea fabricii de medicamente Antibiotice, a sesizat mari sincope în aducerea de reactivi. "Totul se prăbuşise atunci iar tata a profitat de oportunitate. Dar a plecat de la zero, fără bani, fără permis, fără maşină, fără nimic, avea doar o geantă în mână", a povestit actualul CEO al companiei, fiul fondatorului. 
     
După 2 ani de cărat reactivi cu geanta a înţeles că de fapt profiturile adevărate sunt generate de producţia de substanţe nu de comerţul cu ce încape într-o valiză. Aşa că a cumpărat teren lângă bariera spre Tomeşti şi a construit acolo, încet-încet, o fabrică de produse chimice.  
 
chemical company
 
 
Prima lovitură
     
Radu Ciobanu a povestit că una din primele mari oportunităţi a fost dezafectarea şi ecologizarea vechilor laboratoare comuniste. "Pe vremea lui Ceauşescu se aduceau cantităţi imense de substanţe chimice, doar să fie acolo. Şi erau în diverse institute de cercetare, chiar în spitale, cantităţi imense de reactivi expiraţi de 30 de ani, ţinute în condiţii precare. În 6-7 ani am neutralizat zeci de tone aduse din toată ţara, unele substanţe au fost chiar reciclate. A fost o problemă de mediu rezolvată fericit de noi", a rememorat CEO-ul Chemical Company. 
 
 
A vrut export şi a ajuns la cercetare de top 
     
Radu Ciobanu susţine că în urmă cu 15 ani a luat decizia strategică de a face export. A cunoscut un chimist român care avea un laborator de specialitate în Italia. "De la el am învăţat foarte multă chimie anorganică şi apoi, în 2011, am început producţia, prin sinteză chimică, a unor substanţe organice. Dintr-o dată ceea ce făcusem anterior devenise joacă de copii, trecusem la procedee cu adevărat complicate pentru industria farmaceutică, pentru domeniul cosmetic, pentru agricultură. Am ajuns să avem propriile echipe de cercetare, dezvoltăm molecule de la zero. Sunt atât de nişate substanţele încât sunt «produsul şi clientul», nu pot fi date mai multor clienţi. Muncim chiar şi 3 ani pentru un singur produs. Clienţii sunt doar din Vestul Europei şi Israel, în România negăsind clienţi pentru aşa ceva". 
 
radu ciobanu si familia la miracle garden
 
 
Cum de nu a sufocat nepotismul performanţa 
     
Întrebat cum de nu a sucombat afacerea din cauza atâtor rude angajate, mai ales la nivel de top management, Radu Ciobanu a zâmbit larg: "Suntem la această firmă fraţi, soţii, cumnaţi, cumnate, veri, mulţiSecretul reuşitei a fost respectul reciproc şi focusul pentru performanţăEu am urmărit ca fiecare să se axeze pe ceea ce excelează. Spre exemplu fratele meu, a intrat mai târziu în afacere, a vrut să arate ce poate şi a dezvoltat un alt business unit, producţia de chimicale sub un anumit brand, în special soluţii pentru tratarea apelor din piscine. Eu am dezvoltat business unit-ul fondat de tata meu dar copilul meu de suflet este exportul. 
     
În concluzie, nu e simplu să lucrezi în familie dar nici imposibil"
 
 
A donat zeci de tone de dezinfectanţi când în Iaşi nu se găsea aşa ceva
     
Un moment de afirmare publică pentru Chemical Company a fost debutul pandemiei COVID când cererea de substanţe dezinfectante era uriaşă iar oferta zero. "Noi aveam în sertare de ani buni reţetele pentru dezinfectanţi, aveam şi în fabrică produse gata ambalate aşa că am putut oferi imediat autorităţilor, cu titlu gratuit, ce a fost nevoie. Am donat spitalelor tone de dezinfectanţiNoi nu am profitat de situaţie, deşi atunci se oferea oricât pentru acele produse, dar eu cred că trebuie să şi întorci societăţii o parte din ce acumulezi", a spus Radu Ciobanu.
 radu ciobanu cu soim
 
 
Are deja propuneri de exit
     
Deşi de regulă oamenii de afaceri evită să vorbească despre vânzarea business-ului, Radu Ciobanu a arătat că este "altfel" şi a spus deschis că "am primit acum doi ani propunerea unei firme din Israel de a cumpăra afacerea noastrăMă gândesc acum serios să atrag un partenerNu mă gândesc la un exit real, pentru că e o afacere în care am investit suflet, aş vrea să rămân aici până la pensie", a spus proprietarul Chemical Company. Radu Ciobanu nu are nici 50 de ani deci, biologic, el poate lucra încă măcar 10 ani, ceea ce şi spune că intenţionează. 
     
La finalul anului trecut TopIasi.ro evalua afacerea Chemical Company la minim 6 milioane euro, ceea ce-l plasa pe Radu Ciobanu pe locul 119 în topul celor mai bogaţi ieşeni (vezi aici Cei mai bogaţi ieşeni - ediţia 2023 - topiasi.ro). 

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: TOPIASI

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected