mihai haraga 1234Mihai Haraga este, probabil, cel mai şcolit mare bogătaş al Iaşului: are 3 facultăţi şi un doctorat de 7 ani. Atâta carte dar şi ceva noroc în viaţă l-au ajutat să fie, deocamdată, singurul ieşean prezent în board-ul mondial al unei corporaţii de peste 100 miliarde dolari (este vicepreşedinte la nivel global al gigantului american Remington Seeds). Asta înseamnă salariu de, probabil, peste 1.000.000 de dolari pe an şi drept de semnătură pentru achiziţii directe de 50 milioane dolari dar mai ales că poate influenţa investiţii de sute de milioane de dolari sau chiar miliarde. O dovedeşte şi fabrica ridicată de americani în nordul judeţului Iaşi expres la cererea lui. Remington a construit în ultimii ani la Bivolari cea mai modernă fabrică din Europa centrală şi de Est pentru prelucrat seminţele de înaltă performanţă în agricultură ( Ultima "rachetă" americană de la Iaşi a ajuns la 250 milioane dolari - topiasi.ro).  
 
     
 
 
mihai haraga 123
 
 
Mihai Haraga este însă şi un foarte bun afacerist. În 12 ani a construit un grup - Semtop - prin care deţine 8000 de hectare de teren agricol (în zonele Bivolari şi Ţigănaşi), teren lucrat ca-n America (irigaţii masive, seminţe înalt performante, lucrări agricole executate doar cu utilaje de top). Semtop are şi ferme de vaci cu peste 1000 de capete, sere ca-n filme (cultivă roşii pe un sol adus de la rădăcina cocotierilor), silozuri moderne şi multe alte acareturi agricole. Noi am evaluat afacerile sale la minim 90 milioane euro ceea ce-l plasează pe Mihai Haraga pe locul 5 în topul celor mai bogaţi ieşeni (Cei mai bogaţi ieşeni - ediţia 2023 - topiasi.ro). 
 
Ce spun cifrele oficiale
     
Potrivit Ministerului de Finanţe firmele lui Haraga (Semconsult Top, Global Plant, Agricola 96 Ţigănaşi şi Integrasem SRL) au avut încasări de 275 milioane lei şi profituri de 30 milioane lei în ultimul an fiscal pentru care există raportări oficiale (2022). Asta oficial pentru că în realitate randamentele afacerilor sunt mult, mult mai mari (chiar şi de 40%), acoperite însă prin investiţii, leasinguri şi alte cheltuieli.   
     
Ca să poată ajunge la un asemenea nivel de business şi de parteneriat cu giganţi gen Monsanto (unde a fost director 12 ani pe Europa Centrală şi de Est) sau Remington, Mihai Haraga şi-a tocit coatele mulţi ani pe băncile universităţilor. E un inginer ce a absolvit 3 facultăți - Agronomie, Economie și Martketing -, plus un doctorat de 7 ani în Agronomie. "Lumea crede că pui un bob de grâu sau o sămânţă de porumb în pământ şi gataAgricultura performantă înseamnă însă multă cercetare, multă genetică. Cum credeţi că au ajuns americanii atât de dezvoltaţi?", ne explica Haraga în urmă cu 5 ani. 
     
Deloc întâmplător, şi fiul său a făcut studii de top. E drept, Lucian Haraga s-a specializat în finanţe şi bănci pe cea mai mare piaţă de profil din Europa - la Londra -. Acum Haraga junior se ocupă de partea strategică a grupului SemTop, grup ce a atras în ultimii ani finanţări de zeci de milioane de euro. 
 
12lucian haraga 002
 
 
 
Investiţii de poveste
     
Primul semn clar pentru toată lumea că Mihai Haraga face agricultură de Liga Campionilor a fost în 2016 când a preluat 5000 de hectare la Ţigănaşi. Deşi lucrate anterior de un agronom priceput (Aurel Placinschi) terenurile nu erau irigate iar asta se vedea în recolte. Imediat după preluarea terenului, Semtop a investit 6 milioane de euro în irigare, apoi încă 3, apoi alte 8 milioane. Agricultorii din judeţ se uitau şocaţi cu câtă lejeritate aduce Haraga munţi de bani şi ce tehnologii foloseşte. Logic, în scurt timp producţia s-a dublat, apoi încă o dublare, semn că "dacă ai carte, ai parte". "Avem amenajate sisteme noi de irigaţii cu ajutorul cărora am reuşit să ne atingem producţiile planificate la majoritatea hibrizilor de porumb şi de floarea-soarelui pe care i-am avut în producţiile de sămânţăFără irigaţii nu am fi reuşit să ne atingem obiectivele, aşa cum s-a întâmplat în cazul mai multor fermieri din zonă, care nu au avut acces la irigaţii“, declara Mihai Haraga în 2020. 
     
Costul? Păi numai în 2020, an secetos, s-au plătit aproape 25 milioane de lei pentru udarea repetată a celor 8000 de hectare ale Semtop
 semtop 2
 
 
Roşii crescute din sol de cocotier
     
O altă poveste care a şocat comunitatea agricolă locală a fost când Haraga a inundat piaţa cu roşii eco. "Voinicelele de Bivolari" arătau foarte bine, aveau gust autentic şi nu aveau chimicale, aşa că se vindeau la foc automat. Secretul? ”Aduc sol provenit din plantațiile de cocos din America Centrală iar serele sunt încălzite și udate prin calculatorPlantele cresc 3-4 metri, zici că sunt copaciEu nu am văzut așa ceva nicăieri în România”, ne-a povestit un fermier care a fost să vadă culturile de roșii de la Trifești. Roșiile lui Haraga sunt vândute apoi cu minim 3 euro/kg prin rețelele Carrefour și Auchan iar, mai nou, printr-un magazin propriu din piața Hala Centrală din Iași. Iar cum serele produc tot timpul anului la un ritm constant și la o calitate foarte bună acest business ce părea mic devine brusc mare.
 
 semtop 7
 
 
Fermă de vaci ultramodernă, sursă de lapte pentru francezi
     
În fine, o altă afacere marca Haraga este o fermă cu 1000 de vaci, jumătate de lapte, celaltă jumătate de carne. ”Are hrana animalelor, avea terenul pentru fermă, avea forță de muncă ieftină, era inevitabil să-și facă și ferma asta”, a povestit un partener al Semtop.      
     
O sursă din interiorul Semtop ne-a confirmat că ferma generează și ea producții record - 30 l de lapte zilnic de fiecare vacă, iar laptele este vândut direct gigantului francez Danone. ”Ferma sclipește de curățenie, sunt doar utilaje noi, dar accesul e restricționat iar cei care pot intra nu au voie cu telefoane sau aparate de filmat”, ne-a povestit sursa internă.
 semtop grup
 
 
Băiatul său vorbeşte de agricultura cu lasere şi drone
     
Lucian Haraga este Director of Risk Management la Semtop Iași. Instalat ”la butoane” dar sub supravegherea tatălui, Lucian Haraga a început să ”livreze” profit concomitent cu investiții. ”Turuie ca «ăl bătrân» informații și cifre amănunțite despre terenuri, culturi, prețuri pentru lucrări agricole, fonduri europene, impozite ș.a.. Știe deja meserie”, spun toți apropiații cu care am vorbit. 
     
Seceta din 2020 i-a arătat ”mușchii”: datorită irigării a peste 7000 de hectare din cele 8000 deținute, SEMTOP a realizat o medie de 8 tone de porumb la hectar, o performanță extraordinară având în vedere că media zonei a fost de 1,5 tone de boabe la hectar. Iar recoltele chiar şi de 10 ori mai mari decât la ceilalţi fermieri s-au repetat în 2021 şi 2022
 
     
semtop 3
 
 
Școlit „în afară”, Lucian Haraga nu a avut nici o ezitare să investească în tehnologii revoluționare. Așa că la SEMTOP au apărut dronele, numeroase instrumente de agricultură de precizie, semănatul variabil, trackingul, instrumente de farm management și altele. ”Tehnologia vine să suplinească lipsa cronică de forță de muncă din agricultură, care se acutizează puternic de la an la an. O problemă și un semnal de alarmă este și lipsa forței de muncă pentru operarea utilajelor agricole, anume conducătorii de tractoare. Din păcate, liceele agricole nu mai furnizează forță de muncă specializată”, a declarat Lucian Haraga în singura sa apariție publică, la un eveniment organizat de Ziarul Financiar. .
     
Am ales acest domeniu pentru că eu cred în el. Încă sunt posibilităţi bune de câştig în agricultură, dacă ai tehnologii adecvate şi adaptate la condiţiile zilelor noastre. Totul a pornit din copilărie prin faptul că am fost expus către acest domeniu datorită părinţilor mei“, a mai spus Lucian Haraga. 
 
semtop 2
 
 
 
A început afacerile în 2012 dar a făcut-o în stil mare
     
Mihai Haraga a fost 15 ani directorul pe Europa Centrală şi de Est al multimiliaradilor americani de la Monsanto (top mondial la producţia de seminţe) 
     
Sătul să vadă cum fac doar alţii saci de bani, Haraga a înfiinţat în 2012 Semtop Grup şi a preluat spectaculos 3000 de hectare de teren agricol pe malul Prutului în zona comunei Bivolari (o parte din suprafeţe fuseseră lucrate până atunci de Astra Trifeşti) şi Santa Mare din judeţul Botoşani. Acolo a început să producă (după reţeta pe care o verificase la Monsanto) seminţe de cereale şi plante tehnice plus tomate în sistem hidroponic. 
     
Noi știm exact pentru cine și ce trebuie să producem. Întreaga cantitate de sămânță care rezultă din parcelele noastre este preluată de companiile cu care avem contracte, în principal Monsanto și Pioneer. La rândul lor, aceste companii repartizează producția în proporție covârșitoare către export. Din câte am înțeles, aproximativ 80% din cantitatea de sămânță preluată de la noi ajunge la export, restul fiind regăsit pe câmpurile din zonă, la fermele colegilor care achiziționează sămânța necesară înființării culturilor”, a explicat pentru o revistă agricolă inginerul Nicolae Berea, om de încredere al lui Haraga.
     
 mihai haraga 2013
 
 
Din 2017 a devenit oficial cel mai mare fermier al judeţului
      
În 2017 Haraga a anunţat oficial o altă lovitură în business-ul propriu: Semtop fuziona cu Agricola Ţigănaşi a lui Aurel Placinschi, firmă ce avea 5000 de hectare. Imediat după fuziune, Haraga a anunţat a garantat credite de 17 milioane euro pentru irigarea tuturor celor 5000 de hectare. Au urmat, evident, recolte ca-n poveşti, cu producţii chiar şi de 10 ori mai mari decât pe ogoarele cultivate în restul judeţului şi unde nu se făceau irigaţii plus lucrări agricole moderne. 
     
"Doar aşa am reuşit, chiar şi în perioade de secetă, să ne atingem producţiile planificate la majoritatea hibrizilor de porumb şi de floarea-soarelui pe care i-am avut în producţiile de sămânţă. Fără irigaţii nu am fi reuşit să ne atingem obiectivele, aşa cum s-a întâmplat în cazul mai multor fermieri din zonă, care nu au avut acces la irigaţii“, a spus Mihai Haraga acum un an.
     
El a precizat că în afară de banii pentru achiziţia de sisteme de irigat, ţevăraie, pompe şi alte echipamenteun cost separat îl reprezintă udarea propriu-zisă: o udare îl costa 400-500 de lei/hectar, dar asta în 2020, când tariful la energie era mai mic. 8 udări ori 500 de lei pentru fiecare udare de hectare înseamna atunci o cheltuială de peste 25 milioane lei.
     
Clar, sunt investiţii inaccesibile micului proprietar de teren agricol.
 semtop group
 
 
Haraga a adus americanii în nordul judeţului Iaşi şi a făcut acolo un PALAS agricol
     
Chiar dacă afacerile proprii mergeau ca-n poveşti, Haraga a ţinut aproape de americani iar în 2015 a devenit director pe Europa Centrală și de Est dar și vicepreședinte al Remington Seeds. Era şi încă este primul ieșean ajuns în boardul mondial al unei corporații evaluate la minim 100 miliarde de dolari. 
     
Odată asociați, ieșeanul nostru și americanii au ”copt” rapid  o investiţie unică în România: o fabrică de prelucrare a seminţelor de porumb, floarea-soarelui, rapiţă, soia, lucernă, ş.a. "Are cea mai mare bază de selecţii seminţe din Europa. Este OZN ce a făcut Haraga acolo", ne-a povestit președintele grupului KOSAROM, Lucian Apostol. Iar când spune asta un industriaș de talia lui Apostol (locul 3 in topul celor mai bogati ieseni - vezi Afacerile celui mai mare producător de carne din Iaşi au explodat - topiasi.ro) atunci înseamnă că într-adevăr e OZN.
     
 semtop seminte
 
A salvat pur şi simplu comuna Bivolari
      
Fabrica Remington de la Bivolari înseamnă un șir de hale imense și secții de producție întinse pe 10 hectare. Totul e nou și sclipește, e ca un PALAS agricol. ”În urmă cu un an aici era doar un câmp de porumb. S-au mișcat incredibil de repede”, ne-a povestit o sursă în 2018.
     
Majoritatea banilor aduși de americani s-a dus pe tehnologie de top mondial. ”Aparatura e turnată în beton așa încât nu poate fi relocată de aici în Ucraina sau altă țară. Americanii au venit aici să stea mulți ani”, a povestit un insider. 
 
 
mihai haraga premiat de maricel
     
Tot cu banii americanilor a fost complet reabilitat un drum agricol și tot ce era în jur - acum e autostradă până la complexul Remington iar toate casele învecinate au primit poduri noi și alte lucrări de consolidare sau modernizare
     
Marele avantaj pentru localnici a fost însă altul. Imediat ce americanii au început să plătească impozite către primăria locală s-au reabilitat la foc automat școala, grădinița și alte drumuri din comună. ”Cred că 99% din bugetul comunei vine de la Remington”, povestea naiv un funcționar al Primăriei. 
     
Bonus, 500 de săteni din Bivolari și din comunele din jur au găsit un loc de muncă
     
Este extraordinar ce a putut să facă domnul Haraga pentru comunitatea de acolo”, spunea tot în 2018 șeful CJ Iași din acel moment, Maricel Popa.
      
 semtop irigratii
 
 
Tehnologia americană facilitează dublarea producţiei
     
Evident, grupul privat al lui Haraga - SEMTOP -, furnizează de fapt fabricii Remington materia primă, deci perspectivele afacerilor lui Haraga sunt uriaşe. 
     
"Semtop este lider naţional în furnizarea de servicii pentru multiplicarea de seminţe, fiind singura firmă românească din top 10 care activează în România, celelalte fiind multinaţionale
     
Pentru că populaţia lumii creşte, suprafaţa agricolă pe cap de locuitor scade iar tehnologiile clasice de cultivare şi-au dovedit limitele, SEMTOP şi-a propus ca prin noile tehnologii să obţină până în 2032 dublarea producţiei de seminţe pe unitatea de suprafaţă, faţă de 2012 când s-a înfiinţat. Pentru asta am mobilizat deja energii şi resurse extraordinare, ceea ce mă face încrezător că vom reuşi. SEMTOP, prin asocierea cu Remington Seeds, multiplicator global de seminţe, beneficiază de cea mai nouă tehnologie în prelucrarea seminţelor prin fabrica de la Bivolari. Este singura fabrică din România capabilă să prelucreze seminţele de la toate speciile din cultura mare, inclusiv îmbunătăţirea seminţelor pentru a le creşte adaptibilitatea", a adăugat Haraga.
 semtop grup
 
O firmă a lui Dascălu a muncit la apariţia PALAS-ului din Bivolari
     
O mică picanterie care arată cât de mică e uneori lumea: bună parte din fabrica Moldova Semințe Remington a fost proiectată şi construită de o firmă din grupul celui mai bogat ieşean, Iulian Dascălu (Miliardarul în euro al Iaşului - topiasi.ro). Build Corp a desenat dublarea halelor de producție, apoi a produs structura de rezistență a acestora, realizată integral din elemente prefabricate produse la Iaşi, iar după aia tot acest LEGO uriaş a fost transportat şi montat iarăşi de către oamenii lui Dascălu - Build Corp Prefabricate.

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: TOPIASI

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected