Afacerile grupului KOSAROM au crescut cu 22,5% în ultimul an, de la 295 milioane lei în 2021 la 362 milioane lei în 2022. Oficial profitul a fost de 17 milioane lei, dar în realitate randamentul a fost mult mai mare, parte din el acoperind ratele la bănci şi investiţiile grupului. În prezent, reţeaua de magazine proprii Kosarom numără 33 de locaţii iar per total grupul are 1160 de angajaţi.
Investiţii de 15 milioane lei în 2023 doar pentru eficientizarea costurilor de producţie şi dezvoltarea reţelei de magazine.
„În acest an şi în perioada următoare, companiile din grupul Kosarom au în derulare investiţii în eficientizarea costurilor de producţie, ceea ce presupune investiţii în echipamente eficiente energetic, cu tehnologie modernă, prietenoase cu mediul înconjurător, în scopul obţinerii de economii de energie, atât în zona de producţie şi transport furaje pentru hrană animalelor (aproximativ 1 milion de euro), în zona de abatorizare păsări (proiect prin finanţare din fonduri UE, de aproximativ 300.000 euro), precum şi echipamente tehnologice în zona de prelucrare şi preparare a cărnii (550.000 euro)“, au spus reprezentanţii Kosarom pentru Ziarul Financiar.
„Ca şi până acum, vom investi constant în dezvoltarea segmentului de piaţă reprezentat de reţeaua de magazine proprii Kosarom, segment care ne permite să fim mai aproape de consumatorul final, să analizăm permanent necesităţile şi obiceiurile alimentare precum şi gradul de satisfacţie a clienţilor cu privire la produsele noastre. În prezent, reţeaua de magazine proprii Kosarom cuprinde un număr de 33 locaţii, abordând concepte de marketing diverse, de la magazinul de proximitate la conceptul de magazin premium, Fine Store“, au explicat reprezentanţii Kosarom.
Exporturile înseamnă sub 10%
Kosarom pune pe piaţă produse din carne de porc cu specific românesc, crenvurşti, afumături, cârnaţi sau şunci, pe care le vinde atât pe piaţa internă, cât şi pe piaţa externă, în ţări precum Marea Britanie, Irlanda, Italia, Spania, Franţa, Grecia, Cipru şi Germania.
În 2022 valoarea exportului a fost de aproape 23 de milioane de lei, circa 7% din veniturilee grupului.
KOSAROM ocupă locul 13 în topul naţional al producătorilor români de carne.
„Performanţa financiară a grupului de firme Kosarom a înregistrat o îmbunătăţire în anul 2022 faţă de anul 2021, companiile reuşind să înglobeze inflaţia crescută în preţurile de vânzare, astfel încât rezultatul să fie unul pozitiv. Indicatorii financiari cheie, care se urmăresc lunar pentru a se verifica realizarea bugetului sunt: cifra de afaceri, EBITDA, EBIT, marja profitului brut şi gradul de îndatorare“, au precizat pentru ZF reprezentanţii Kosarom.
Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.
Citeste mai multe articole din:
TOPIASI