palas cluj iunie deschidereProiectul, având denumirea oficială de „P.U.Z. -Restructurare zonă industrială și realizare zonă mixtă –comerț, birouri, locuire, servicii, rețele edilitare, sistematizare maluri, operațiuni notariale, Piața 1 Mai nr. 3”, a fost dezbătut și votat joi 8 iunie în Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism (C.T.A.T.U) a județului Cluj 2023. Potrivit proiectantului Vlad Negru, aproape toate avizele necesare demarării investiției sunt obținute, mai este așteptat doar cel de la trafic. Potrivit ultimelor date, investiţia rămâne la un nivel extrem de ridicat - "cel puţin 500 milioane euro" - dar va fi redimensionată altfel faţă de ultimele informaţii publice. 
 
S-a renunţat la un zgârie nori şi la peste 1000 locuri de parcare
     
„Una dintre obiecțiile la faza de consultare făcea referire la un imobil cu regim mare de înălțime, situat în Piața 1 Mai, la care am renunțatA fost eliminat complet.  Am renunțat și la peste 1.000 de locuri de parcare la cererea primăriei. Acum avem 4.500.
 
Zonă verde mai mare decât tot PALAS-ul din Iaşi
 
 
palas cluj iunie
     
 
Toate funcțiunile viitorului centru al Clujului vor fi conectate cu natura. Astfel, trei parcuri din acea zonă a Clujului vor fi conectate printr-un traseu velo-pietonal: Parcul Armătura, Parcul Feroviarilor și noua grădină urbană de peste 4 hectare, amenajată ca parte din proiect. Va rezulta la final o uriaşă zonă verde de aproape 12 hectare, deci o suprafaţă mare cât tot PALAS-ul din Iaşi.   
 
palas cluj iunie 4
     
În plus, malul râului Someș va fi amenajat ca zonă de agrement, cu facilități sportive în aer liber. Întreaga dezvoltare va fi coordonată cu masterplanul Primăriei de amenajare a râului Someș și se va integra în noul culoar verde-albastru al orașului. Proiectul va fi conectat fluid cu vecinătățile prin reconfigurarea infrastructurii rutiere și pietonale. 
 
 
palas cluj iunie 3
      
O altă cerinţă a societăţii civile acceptată de IULIUS este ca vechea hală Carbochim să fie convertită într-un spațiu dedicat artelor performative independente, un centru live-arts animat de concerte, spectacole de teatru și dans contemporan, evenimente de modă, design și arte media.
(sursa: www.zcj.ro)
 
palas cluj iunie 4
 
 
Afacerile IULIUS duduie: plus 30% în primele 3 luni ale lui 2023
     
"IULIUS, ale cărui active de retail (310.000 mp în total şi peste 1.000 de chiriaşi) sunt proiectele mixed-use de regenerare urbanã Palas Iaşi şi Iulius Town Timişoara, shopping mall-urile regionale Iulius Mall din Iai, Cluj-Napoca şi Suceava plus proiectele de proximitate Family Market din Bucium şi Miroslava, a avut în primele trei luni ale anului o dinamicã extraordinarã, cu o creştere de 25-30%. O evoluţie s-a vãzut şi în zona de foodcourt, care este cu 50% mai puternicã decât înainte de pandemie. Per total, rezultatele acestea se datoreazã în primul rând unei creşteri spectaculoase a numãrului de vizitatori, abia apoi urmând creşterea valorii coşului de cumpãrãturi", a declarat Sebastian Mahu, Head of Asset Management IULIUS, în cadrul unui interviu pentru ziarul BURSA.
 
 
sebastian mahu cu premiu
     
 
Oficialul IULIUS susţine că şi birourile grupului ( circa 235.000 mp utili) zumzăie: "din luna mai avem semnale de la majoritatea chiriaşilor office privind revenirea la lucru de la birou. Cred cã este prima datã dupã mar tie 2020, când a izbucnit pandemia, când avem mai mulţi oameni în birouri decât în work from home". 

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: TOPIASI

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected