iasi culture palace night lights
Cel mai important cotidian de business al ţării - Ziarul Financiar - a realizat Top 1000 cele mai mari companii din România. Evident, cele mai multe poziţii sunt ocupate de firme din Bucureşti şi judeţul Ilfov, dar în privinţa Moldovei statistica arată o situaţie oarecum stranie. Deşi e limpede că Iaşul este cea mai mare forţă economică (o cifră de afaceri totală de aproape 17 miliarde lei în 2021) în top 1000 Iaşul are mult mai puţine firme decât Bacăul, Neamţul şi chiar Suceava. În traducere, la Iaşi forţa economică e "atomizată" în mii de mici centre de profit în timp ce în restul judeţelor Moldovei economia s-a "baronizat" şi e dominată de doar câteva zeci de operatori. 
Altă ciudăţenie: primele 3 mari firme din Iaşi nu au acţionari ieeşeni
     
 
Prima firmă din Iaşi prezentă în top 1000 este fabrica de motoare BorgWarner. Aceasta ocupă locul 92 cu o cifră de afaceri de 1942 milioane lei în 2021 şi un profit net de 53 milioane, cifre obţinute cu 1964 de angajaţi
     
Pe locul 278 la nivel naţional găsim firma ArcelorMitttal Tubular Products care în 2021 a învârtit 694 milioane lei şi a obţinut un profit de 59 milioane lei în 2021. Totul cu doar 216 angajaţi
     
Pe locul 356 apare Amazon Development Center, dezvoltatorul IT având o cifră de afaceri de 555 milioane lei în 2021, profit de 20 milioane lei şi 3216 angajaţi (în 2022 firma a trecut de 4000 de angajaţi numai la Iaşi)
     
În acest clasament ar fi putut intra lejer şi alte firme din Iaşi cu acţionariat străin dar acestea figurează oficial cu sediile în alte judeţe (ex: Lear are 2500 angajaţi la Iaşi dar sediul firmei este la Argeş, iar Continental are 2600 angajaţi la Iaşi dar sediul oficial al firmei este la Sibiu)
Primii ieşeni
     
 
Prima firmă 100% ieşeană care apare în top 1000 companii române este CONEX Distribution ce ocupă locul 462 cu o cifră de afaceri de 437 milioane lei în 2021. În acelaşi an firma a făcut un profit net de 20 milioane lei la un număr de 665 angajaţi.
     
A doua firmă 100% ieşeană care apare în top este Antibiotice, clasată pe locul 560. Producătorul de medicamente a bifat afaceri de 368 milioane lei în 2021 şi un profit net de 30 milioane lei la un personal de 1410 salariaţi. 
     
Urmează producătorul de cărămizi Brikston pe locul 846, cu afaceri de 259 milioane lei şi un profit net de 59 milioane lei în 2021. 
     
Pe locul 876 apare distribuitorul de carburanţi Media Rom, cu afaceri de 250 milioane şi un profit net de numai 1 milion lei în 2021. 
     
Abia pe locul 907 apare prima firmă a lui Iulian Dascălu - Build Corp, cu afaceri de 241 milioane lei şi un profit net de 8 milioane lei în 2021. 
     
Pe locul 910 apare o firmă înregistrată în Iaşi - Lincor Trans dar care de fapt e 100% a unor suceveni. 
     
Pe locul 970 apare distribuitorul de apă APAVITAL cu afaceri de 226 milioane lei şi un profit net de 17 milioane în 2021. 
     
Pe locul 986 apare HTR Spedition, o firmă de transport unde acţionar cu 100% este o altă firmă, una înregistrată în Lituania şi cu rădăcini în Germania. 
     
În fine, ultima firmă ieşeană prezentă în top 1000 este tigrul din Paşcani - ProInvest Group - clasat pe locul 997. Producătorul de confecţii din tablă şi metal a avut în 2021 afaceri de 220 milioane şi un profit net de 15 milioane lei.       

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: TOPIASI

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected