marcel iacob
"O dată pe an vine apocalipsa. Cel puţin în ultimii 4 ani în perioada culegerii porumbului unii îşi lasă liberi porcii pe plaiuri româneşti iar aceste animale se întâlnesc cu mistreţii. Inevitabil apar focarele de pestă porcină iar autorităţile ne închid din prima secundă posibilităţile de a mai scoate ceva din fermă. Nu este uşor să stai o lună sau o lună şi jumătate fără venituri, te decapitalizezi", s-a jeluit recent Marcel Iacob, fondatorul şi proprietarul grupului de Marcel (producător de carne şi preparate din carne de porc).
     
Jelania are şi nu prea are acoperire pentru că, potrivit Ministerului de Finanţe, grupul lui Iacob a obţinut un profit net de 20 milioane lei în anul 2021 (ultimul pentru care există raportări fiscale). 
Admite că de fapt dracul nu e negru mai deloc, ci are irizaţii puternice de la verdele dolarilor
     
 
La scurt timp după ce s-a lamentat că Direcţia Sanitar Veterinară îi blochează periodic activitatea, Iacob a admis că totuşi nu pierde: "atunci când vine momentul vesel în care putem face tăieri vedem că avem purcei mai dolofani. Iar asta se suprapune cu perioada sărbătorilor de iarnă când oamenii sunt mult mai atraşi de piesele un pic mai grase din porc. Nu ne ajunge niciodată slăninuţa ţărănească, şunculiţa bunicului, slănina afumată sau cu boia. Recuperăm ân câteva zile ce nu tăiem într-o lună", a recunoscut Marcel Iacob.  
Ocupă locul 22 în topul bogătaşilor ieşeni
 
iacob marcel si edward    
 
Procesatorul de carne Marcel face parte din grupul de firme Marcel, alături de companiile Zoosab, sub care funcţionează ferma cu peste 1.500 de capete de porci a grupului - sursa principală de carne pentru fabrica de mezeluri, şi compania Marcel Trading prin care se realizează distribuţia.
     
Per total, acest grup de firme rulează anual 170 milioane lei cu un profit net de 20 milioane în 2021
     
Circa 100 dintre angajaţii companiei lucrează în magazine, în distribuţie, iar 350 lucrează în producţie şi procesare
     
În ultimul top al bogătaşilor ieşeni familia Iacob ocupa locul 22 cu o avere estimată de noi la minim 26 milioane euro (Top cei mai bogati ieseni (21- 30) - topiasi.ro).
Investiţii mari în ultimii ani
     
 
Business-ul a fost înființat de Marcel Iacob dar a fost preluat de câţiva ani și dus o treaptă mai sus de fiul fondatorului, Edward. Noul CEO a ridicat atât de tare nivelul încât a plătit 5.000.000 euro pe o făbricuță de produse premium italiene și a adus-o, până la ultimul șurub, în Moldova.  
     
O altă investiţie consistentă, finalizată în 2022, este construirea a 4 silozuri de cereale, fiecare cu o capacitate de 1100 de tone (acum grupul are o capacictate de însilozare de 15.000 t)
     
Ultima investiţie demarată este construirea unei fabrici de peleţi, asta după ce zeci de panouri fotovoltaice au fost instalate pe acoperişurile unor ferme pentru eficientizare energetică. 

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: TOPIASI

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected