Sambata, 26 Noiembrie 2022 09:15
"Comuna Miroslava deține primul și cel mai mare parc industrial din zona Moldovei (Parcul Industrial Miroslava I și II). Miroslava este prima comună din România care are mall, iar tot la nivel de premieră, Miroslava este prima comună din țară care a produs, începând cu anul 2015, energie electrică pentru sistemul național cu ajutorul unei centrale solare fotovoltaice, investiție derulată cu fonduri europene. Primarul Dan Niță a declarat că administrația locală a atras în ultimii 14 ani circa 40 milioane de euro fonduri europene pentru dezvoltarea comunei".
Acesta nu e un manifest electoral al primarului de Miroslava ci un "articol" publicat de o revistă dedicată primarilor din ţară. Nu ştim cât a plătit primarul de Miroslava pentru această "statuie" dar faptul că e lăsat să se laude de să facă infarct toţi ceilalţi primari din ţară spune mult.
Prima şarjă de autolaude ale lui Dan Niţă
"Fiind o comună oarecum atipică, modelul Comunei Miroslava este cel al Comunei Miroslava. Suntem în proximitatea Municipiului Iași, având o suprafață aproape egală. Este normal ca o parte dintre investiții să se mute către comună. Odată cu acestea se deplasează și populația, inclusiv persoane din județele învecinate care vin la muncă sau la studii în Iași.
În ultimul deceniu, populația a crescut de trei-patru ori, motiv pentru care administrația publică locală, din cauza legislației în vigoare, se confruntă cu niște provocări foarte mari. Mă refer aici la asigurarea de utilități, dar și la domenii precum educația. Vă dau un alt exemplu: numai în anul 2021, la nivelul primăriei au fost procesate aproape 70.000 de documente, adică peste cel al unor primării din orașe reședință de județ sau consilii județene.

Dezvoltarea urbană a comunei este inevitabilă, de aceea trebuie să luăm măsuri pentru extinderea de utilități în toate satele. Alături de acest domeniu, vrem să continuăm politica de atragere de investitori, să dezvoltăm parcurile industriale, să actualizăm Planul Urbanistic General, să creăm baze sportive și culturale moderne în fiecare zonă populată a comunei. Din păcate, există și vulnerabilități. Anumite probleme, precum cea a traficului, nu depind numai de Comuna Miroslava, ci și de vecini. Degeaba impunem noi anumite reguli dacă vecinii nu le au. Trebuie să se aplice pentru toți membrii Zonei Metropolitane".
"Miroslava este prima comună din România cu mall"
"Era necesară construirea Family Market. Este oportun pentru toate categoriile de vârstă. Miroslăvenii nu se mai deplasează la Iași pentru cumpărături, deci se fac economii din punct de vedere financiar. În plus, tinerii au unde să-și petreacă timpul liber. La firmele din mall sunt mulți angajați, inclusiv din comună. De aceea vine în folosul comunității din toate punctele de vedere, mai ales din punct de vedere financiar. Desigur, este un plus și pentru imaginea comunei. Sperăm ca Family Market să aibă pentru Miroslava același impact pe care l-a avut Palas Mall pentru Municipiul Iași".
Primarul e un pic frate şi cu E.ON-ul
- "Miroslava este prima comună din țară care a produs, începând cu anul 2015, energie electrică pentru sistemul național cu ajutorul unei centrale solare fotovoltaice. Ce alte proiecte Green & Smart Village urmează să implementați în comună?
- Avem în derulare un proiect de realizare a trei centrale solare fotovoltaice. Acestea vor fi montate pe sediul primăriei, sala de sport a comunei și clădirea Fermei Uricani. Proiectul are o valoare de aproximativ jumătate de milion de lei și urmează a fi realizat în această toamnă. Ne dorim ca toate instituțiile publice să aibă astfel de panouri pentru a fi cât se poate de independente energetic.
La același capitol menționez și proiecte precum realizarea iluminatului public pe traseul centurii ocolitoare a Iașului, amenajarea a șapte stații de încărcare pentru mașini electrice și achiziția a cinci microbuze electrice".
Îi dă ceaţă lui Chirica la atragere de fonduri europene
"Din păcate, în România ai șanse să primești fonduri doar dacă te înregimentezi într-un partid politic și acesta ajunge la guvernare. Dacă nu, stai la rând. De aceea pentru investiții am fost nevoit să apelez la fonduri europene sau la fonduri proprii. Estimez că totalul fondurilor europene atrase de Primăria Comunei Miroslava este de circa 40 milioane de euro. În funcție de ce programe de finanțare vor fi aprobate în următorul exercițiu financiar, dorim să continuăm dezvoltarea parcurilor industriale, să realizăm canalizarea prin PNRR, să construim un centru medical care să funcționeze non-stop etc. Desigur, sperăm să fie finanțate și lucrările la Institutul Regional de Boli Cardiovasculare, proiect în care suntem parteneri.
- Cum susțineti mediul de afaceri și ce strategie aveți pentru a impulsiona mediul antreprenorial în comună?
- Am început prin crearea parcurilor industriale. Parcul Industrial Miroslava I este primul și cel mai mare parc industrial din zona Moldovei, fiind ocupat în integralitate. Toate terenurile sunt licitate, iar până la finele anului sperăm să demareze și ultimele construcții. În paralel, pentru Parcul Industrial Miroslava II dorim să finalizăm negocierile cu mai mulți investitori importanți, iar ulterior să demarăm licitații și pentru loturi mai mici. Totodată, avem în vedere dezvoltarea Parcului Industrial Miroslava III. Lucrăm și la un proiect de legare a Parcurilor Industriale de viitoarea Autostradă Iași – Târgu Mureș și la altul de creare de șosele și piste de biciclete către comunele din jur, de unde vin mulți dintre angajați.
Este necesară crearea și implementarea unei strategii pentru 30-40 de ani care să vizeze toată Zona Metropolitană. Proiecte precum cel de realizare a unui tren metropolitan, care să lege aeroportul, zona industrială a Iașului, Antibiotice, Parcurile Industriale Miroslava, gările din comunele din jurul Iașului și orașul Podu Iloaiei, se pot realiza doar împreună. Suntem dependenți de Municipiul Iași, care are un rol decisiv în ceea ce privește luarea deciziilor și, prin urmare, în dezvoltarea Zonei Metropolitane Iași".
("interviu" apărut pe www.ghidulprimariilor.ro)
Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.
Citeste mai multe articole din:
TOPIASI