river towersUnul din cele mai mari site-uri de ştiri din România scrie că mafia rusă este implicată în imobiliarele din Iaşi. Acuzaţia nu e nouă, în mediile de afaceri vorbindu-se de mult de sute de milioane euro spălate de ruşi la Iaşi prin afaceri cu terenuri, case şi apartamente. De data asta Ziare.com vine şi cu date concrete care arată cum îşi "albesc" banii la Iaşi tot felul de ruşi dubioşi. 
 
Povestea Renaissance, actualul River Tower Iași.
     
Ziare.com scrie că în anii 2007 și 2008, Macony Trade House SRL (firmă deţinută de 2 ruşi şi un basarabean) a fost finanțată de către Lastor Invest Corp din Belize, deținută de Sergey Glukhov, prin credite de 12 milioane lei, cu o dobândă de 7% pe an. Firma românească a garantat împrumutul cu un teren pe care demarează proiectul imobiliar Renaissance
     
În 2013, Alexandru Palii înființează firma Lastor Invest Corp SRL la Lețcani, în curtea fabricii Elkas Home SRL, deținută de rusul Glukhov. De altfel, Palii este și administrator la firma lui Glukhov. La nici două luni de la înființare, firma lui Palii preia creanțele deținute de firma lui Glukhov din Belize (Lastor Invest Corp) la Macony Trade House, adică dreptul asupra terenului în suprafață de 12.030 metri pătrați pe care se începuse construirea complexului rezidențial. Astfel, Lastor Invest Corp SRL a adjudecat complexul rezidențial în contul creanțelor care le avea de recuperat de la Macony Trade Home și afacerea rămânea în același cerc de afaceriști care continua dezvoltarea proiectului.
      
Redenumit River Towers, proiectul Renaissance a fost deja vândut noilor proprietari care s-au și mutat în apartamente, dar nu poate fi făcută intabularea pentru că nu au fost finalizate toate lucrările la care se obligase dezvoltatorul. Presa locală a scris că Palii a trebuit să plătească o șpagă enormă pentru ca Primăria Iași să facă recepția finală deși lucrările nu erau terminate și se mai construise și cîte un etaj în plus față de proiectul inițial.
 
Cine e rusul care a stat în spatele afacerii
     
Sergey Magidov a fost, în anii '90, director în banca rusească Globex, deținută de oligarhul Anatoly Motylev. În urma crizei financiare de la începutul anilor 2000, banca a intrat în incapacitate de plată. De fapt, au existat suspiciuni că banca fusese devalizată de Motylev și angajații săi apropiați, dar frauda a fost mușamalizată.
     
Cu toate acestea, în 2009, statul a preluat banca prin fondul de investiții de stat VEB injectând în ea 80 de miliarde de ruble (în jur de 5 miliarde de dolari) în încercarea de a o salva. Câțiva ani mai târziu, Globex a fost închisă definitiv.
     
La sfîrșitul aceluiași an 2009, câțiva foști angajați de la Globex Bank (printre care și Sergey Magidov) au cumpărat, pentru fostul lor patron Motylev, RBC Bank. La scurt timp, noua achiziție a fost redenumită AMB, adică inițialele lui Anatoly Motylev și Bank.
     
Apoi, Motylev preia încă trei bănci: Tula Industrialist, M-Bank și Rossiyskiy Kredit Bank. Motylev figura ca acționar doar la ultima bancă, restul fiind deținute prin interpuși. În total patru bănci.
     
Între 2013 și 2014, Motylev continuă investițiile financiare și câștigă controlul, direct sau prin interpuși (inclusiv prin Magidov), asupra a șapte fonduri private de pensii rusești (cel mai mare fiind Sberfond RESO) construind o adevărată piramidă financiară. Șapte fonduri de pensii care dețineau economiile a peste un milion de ruși, în valoare de 60 de miliarde de ruble.
     
Fondurile de pensii au fost pentru Motylev nimic mai mult decât un mijloc de a-și finanța băncile cu banii oamenilor.
     
În 2015, statul rus retrage licențele băncilor după ce descoperă o serie de fraude și de deturnări de fonduri. În același an, statul retrage autorizațiile și pentru cele șapte fonduri de pensie care nici măcar nu fuseseră acceptate în fodul de garantare.
     
În cele din urmă, Motylev, stabilit între timp la Londra, a fost acuzat de delapidarea a 126 miliarde de ruble și pus pe lista urmăriților internațional. Acum un an și jumătate, Înalta Curte din Londra a început procedura de faliment în Marea Britanie împotriva lui Anatoly Motylev. Instanța a emis, de asemenea, o serie de ordine, inclusiv confiscarea bunurilor, blocarea firmelor și percheziția locuinței sale.

Nu mai aveti dreptul de a comenta pe aceast site.

Citeste mai multe articole din: TOPIASI

Contacteaza-ne

Telefon: +40723390003

Email: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Despre Proiect

Ultimele Articole

Bagaju' si Peisaju'

Secretele Iasului

Iaşul vechi

RokGallery module Iaşul vechi (id=174) does not have a gallery selected